Anul: 2020
Eveniment: Religii şi provocări ale viitorului
Titlu: 11634.jpg
|
ŞtiriZi de rugăciune a migranţilor la CesenaDuminică, 13 ianuarie 2019, enoriaşii Parohiei „Izvorul Tămăduirii” din Cesena au participat de la ora 15,00 la Ziua de rugăciune a migranţilor şi refugiaţilor prezidată de Mons. Silvano Ridolfi în Biserica Sfântul Ştefan – Cesena. Această zi de rugăciune s-a dorit ca pregătire pentru Ziua Mondială a migrantului şi refugiatului care va fi celebrată în 29 septembrie 2019. Împreună cu preoţii lor au participat comunităţile: română, ucraineană, africană de limbă franceză şi engleză, poloneză. Fiecare din grupurile prezente au animat un moment specific în limba proprie. Evanghelia după Luca (Lc 3, 15-16.21-22) a fost cântată în limba română de părintele Mihai David. Rugăciunea credincioşilor în limba română a fost dedicată cuvântului „proteja”: „O Dumnezeule, Tată veşnic protector, dăruieşte emigranţilor, în respectul demnităţii lor: libertatea de mişcare, posibilitatea de a lucra, accesul la asistenţa sanitară naţională, la sistemele de pensii, precum şi protecţia minorilor, pentru a trăi viaţa lor în demnitatea muncii şi în pacea familiară”. La ofertoriu enoriaşele românce, îmbrăcate în costume tradiţionale româneşti, au dus icoana Botezului Domnului şi colacul tradiţional românesc; au cântat la momentul comuniunii „Veniţi creştini la rugăciune”. După Sfânta Liturghie a fost o agapă creştină şi tombolă. Această zi de rugăciune a fost o ocazie de întâlnire a tuturor diverselor manifestări de cult, fiind expresia vizibilă a umanităţii întregi reunită în unica Biserică.
Claudia David
Evenimente foto legate de această ştirePentru a trimite o ştire, vă rugăm să folosiţi acest formular. |
Parohii
|