Ştiri

          

Onoratului cler împreună slujitor,

cuvioşilor călugări şi călugăriţe,

iubiţilor credincioşi greco-catolici

şi tuturor creştinilor iubitori de Dumnezeu

          

          

Sărbătorim cu bucurie Naşterea şi arătarea în trup a lui Dumnezeu, Taina întrupării şi descoperirea dragostei Sale pentru noi: S-a coborât din ceruri, S-a întrupat de la Spiritul Sfânt, din Maria Fecioară, şi S-a făcut om. Dumnezeu iubeşte lumea şi îi iubeşte pe oameni. Dumnezeu iubeşte lumea aceasta în care trăim şi îi iubeşte pe oamenii concreţi ai zilelor noastre. Nu este o iubire nostalgică a unei omeniri abstracte. Dumnezeu a intrat în timpul oamenilor. A păşit pe pământul nostru. De aceea, nu există moment al istoriei sau loc de pe pământ care să nu fie plin de prezenţa lui Dumnezeu. Istoria omenirii întregi a primit o direcţie nouă odată cu naşterea Fiului. Aşa cum Sfântul Părinte Papa Francisc ne-a amintit la Sanctuarul din Greccio – Italia pe 1 decembrie 2019: „Domnul ne-a făcut din pământ, suntem pământ, dar El s-a îndrăgostit de pământul nostru. Este mărturia de iubire a lui Isus. Sărăcia Sa, înjosirea Sa”.

Dumnezeu se face om pentru ca omul să îl poată întâlni pe Dumnezeu. Şi făcându-se om, Dumnezeu cunoaşte gândurile şi năzuinţele oamenilor. Cunoaşte dorurile noastre cele mai ascunse, lacrimile noastre, nevoia de a fi înţeleşi, bucuria de a fi alături unii de ceilalţi. Pe toate le cunoaşte Isus, El care a venit pentru a fi împreună cu ai Săi. Praznicul Crăciunului ne reaminteşte că Dumnezeu este aproape, este chiar în mijlocul nostru. Cristos este cu adevărat în mijlocul nostru! Şi nu doar ne este aproape, ci păşeşte şi astăzi pe străzile satelor şi oraşelor noastre, precum păşea odinioară pe drumurile din Galileea. Dumnezeu se face trup, se face om. Dumnezeu este viu şi trăieşte viaţa oamenilor în mijlocul poporului Său. Prezenţa Lui nu mai este una pur spirituală, metafizică, ci începând cu Noaptea Sfântă se lasă atins, înfăşat, mângâiat.

De Crăciun, Tatăl Cel din ceruri se uită la chipul oamenilor şi în ei îl vede pe Fiul Său. Cu toţii suntem fiii preaiubiţi ai Celui care „Dumnezeu fiind în chip, n-a socotit o ştirbire a fi El întocmai cu Dumnezeu, ci S-a deşertat pe Sine, chip de rob luând, făcându-Se asemenea oamenilor” (Filipeni 2,6-7). Asemenea nouă, întru toate asemenea nouă, „afară de păcat” (Evrei, 4,15). Dumnezeu se face Om, iar Cuvântul Său cel nepătruns se face înţeles de către toţi oamenii, fiindcă Cuvântul Însuşi devine Om. Cu toţii auzim şi ascultăm Cuvântul rostit de Isus, Vestea cea Bună, cea mai bună Veste pe care omenirea a primit-o vreodată: Dumnezeu este cu noi – Emanuel. Dumnezeu S-a întrupat prin lucrarea Spiritului Sfânt în sânul Fecioarei Sfinte din Nazaret, făcând văzut chipul Dumnezeului celui nevăzut (Coloseni 1,15). Firea cea căzută este îmbrăţişată de Creatorul şi îşi reprimeşte demnitatea dintru începuturi. Firea oamenilor şi rănile cuielor sunt purtate de Mielul lui Dumnezeu în sânul Preasfintei Treimi, arătându-ne astfel tuturor calea şi direcţia spre adevărata noastră patrie.

Cel care „este deasupra tuturor” (Ioan 3,31) coboară la noi în această Noapte Sfântă, când „mărirea Domnului a strălucit” păstorilor înfricoşaţi (Luca 2,9). Glasul Cerului a rostit atunci un îndemn ce răsună peste milenii: „Nu vă temeţi. Vi s-a născut azi Mântuitor” (Luca 2,10-11). În sânul preacurat al Fecioarei Maria, Cel ce S-a născut din Tată fără de mamă primeşte trup plăpând. El, Isus, Cuvântul Veşnic, Fiul Mariei, fratele nostru. El, Cel profeţit de veacuri vine aproape neobservat în negura timpului, arătat fiind de steaua cea misterioasă care lumina cu razele ei acea iesle spre care tind toate năzuinţele omului. Fiindcă doar în braţele acestui Prunc ne vom găsi adevărata odihnă. Precum a rostit Sfântul Apostol Petru în mijlocul valurilor: „Doamne, porunceşte-mi să vin la Tine” (Matei 14,28). Pruncul din iesle are încredere în noi şi ne cere să trăim Evanghelia Lui, să luptăm pentru ea. Aşa cum le scria tinerilor pe 13 octombrie 1948 fericitul martir Ioan Suciu: „Luptaţi pentru ce avem mai scump pe acest pământ. Luptaţi pentru patrimoniul de adevăr veşnic şi de Lumină; luptaţi pentru singurul mijloc de mântuire. Biserica lui Cristos, Fiul lui Dumnezeu”.

          

Sărbătoarea Naşterii Domnului ne îndeamnă să ne încredem în făgăduinţa de iubire a lui Dumnezeu, făgăduinţă care nu dispare în faţa răutăţii omului, în faţa disperării şi a morţii, ci ea singură ne dăruieşte pacea şi mântuirea. Dumnezeu crede în noi, iar această credinţă depăşeşte hotarele morţii. În faţa îndoielilor noastre şi a puţinei noastre credinţe, Dumnezeu cel Întrupat ne spune prin glasul profetului Isaia că purtăm semnul Lui: „Iată, te-am însemnat în palmele Mele!” (49,16).

Casele noastre sunt chemate să devină Betleem – Casa Pâinii. Pâinea Vieţii se face nutremânt acolo în ieslea străină şi rece, pentru a sătura omenirea înfometată de pâine, de dreptate, de adevăr, de lumină. De aceea, viaţa noastră este precum drumul magilor. Orbecăind, Îl căutăm şi noi înfriguraţi pe Cel care poate să dea odihnă sufletelor noastre. Şi ne mirăm poate că nu Îl găsim. Cutreierăm prin palatele Irozilor, ale celor mari şi importanţi din lumea de astăzi. Îl căutăm prin leagănele de mătase unde credem că se cuvine să îşi plece capul Împăratul Măririi. Însă Mesia nu este acolo. Fiindcă, dacă necunoaşterea lui Dumnezeu aduce nelinişte şi deziluzii, recunoaşterea Lui ne aduce pace şi mângâiere. Mesia este şi rămâne alături de cei de pe urmă, de cei săraci, de cei marginalizaţi. Da, Pruncul din ieslea animalelor a fost, este şi va fi mereu incomod şi deranjant pentru cei care pretind a fi din „lumea bună”. Şi cu El împreună, toţi cei marginalizaţi, oropsiţi şi excluşi. Pruncul culcat pe paiele reci a venit tocmai pentru aceştia, pentru a-i aşeza pe ei în centru, pentru a le spune tuturor că a unora ca aceştia este Împărăţia Cerurilor. „El, bogat fiind, pentru voi a sărăcit, ca voi cu sărăcia Lui să vă îmbogăţiţi” (2 Corinteni 8,9).

Isus a venit pe pământ pentru a ne vorbi despre Dumnezeu, despre oameni şi despre îngeri, despre păcat şi despre mântuire, despre iertare, despre viaţa veşnică, despre iubirea aproapelui şi a duşmanului, despre umilinţă, despre credinţă. A venit pentru a ne spune că nu suntem abandonaţi răutăţii şi ghearelor morţii, ci suntem meniţi „să împărăţim veşnic împreună cu Cristos”, precum ne învăţa călugărul Mihai de la Prilog. Puterea noastră, speranţa şi bucuria noastră este El, Isus, Pruncul din ieslea Betleemului. El, care a descoperit ochilor şi inimilor oamenilor Chipul cel nevăzut al lui Dumnezeu.

Crăciunul ne cheamă să fim sinceri precum păstorii, hotărâţi precum magii, iubitori precum Maria, încrezători precum Iosif. Şi mai ales ne cheamă să ne apropiem şi să ne închinăm cu credinţă mare îngenuncheaţi în faţa Unsului lui Dumnezeu, care este aproape oamenilor de bunăvoire, tuturor celor care îl caută cu inimă curată. Pruncul Divin, Cel Ce „face să răsară soarele peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi“ (Matei 5,45), se lasă atins de mâinile oamenilor. Isus doreşte să se nască şi să sălăşluiască în inimile omului de astăzi, ale omului atât de rănit şi de fragilizat de încercările şi de catastrofele de zi cu zi. Fiindcă „aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3,16).

          

În aceste zile binecuvântate, ne amintim cu emoţie de versurile care exact acum 30 de ani răsunau pe străzi în Timişoara şi în toată România: „Doamne, vino Doamne, să vezi ce-a mai rămas din oameni”. Da, vino Doamne, să vezi ce am făcut din Libertatea după care am suspinat zeci de ani şi pe care Tu ne-ai dăruit-o, plătită cu preţ scump de sânge nevinovat. Sângele celor ucişi pentru credinţă şi pentru libertate strigă către ceruri şi ne obligă să luăm atitudine când drepturile şi libertăţile celor mici şi neajutoraţi sunt nesocotite. Ei, martirii din închisori şi cei ucişi la Revoluţie au înţeles că nu trebuie să ne temem de cei care ucid trupurile. Plăgile avorturilor, a exploatării fiinţelor umane şi a segregărilor de orice fel sunt de asemenea tot atâtea păcate pentru care îi cerem Pruncului Divin iertare şi îndurare.

Precum ne-a îndemnat Sfântul Părinte Papa Francisc pe 2 iunie 2019 la Blaj pe Câmpia Libertăţii, cu ocazia beatificării episcopilor noştri martiri greco-catolici: „Fiţi mărturisitori ai libertăţii şi ai milostivirii, făcând să aibă întâietate fraternitatea şi dialogul asupra diviziunilor, punând accent pe fraternitatea de sânge care îşi găseşte originea în perioada de suferinţă în care creştinii, divizaţi de-a lungul istoriei, s-au descoperit a fi mai apropiaţi şi mai solidari”.

Vino Doamne să mângâi atâţia orfani şi văduve din satele şi oraşele noastre tot mai îmbătrânite. Vino Doamne şi trimite Îngerii Tăi sfinţi spre a ne aduce şi nouă Vestea cea Bună că Tu eşti cu noi. Adu-ţi aminte Doamne de jertfa martirilor şi a mărturisitorilor noştri, şi pentru vredniciile lor trimite-ne pace şi belşug de haruri. Ochii Tăi senini, Pruncule iubit, au culoarea Paradisului. Şi în aceşti ochi, ne oglindim cu toţii, fiii lui Dumnezeu, fiii lacrimilor Maicii Tale.

Dimpreună cu Episcopul Curiei Arhiepiscopiei Majore, Preasfinţia Sa Claudiu, Vă dorim tuturor sărbători binecuvântate!

          

          

Cu arhierească binecuvântare,

          

Dată în Blaj, la 25 Decembrie,

Sărbătoarea Naşterii Domnului nostru Isus Cristos

Anul Domnului 2019