Română | Italiano
AcasăŞtiri202128 Aprilie: Scrisoare Pastorală a PF Card. Lucian la Sărbătoarea Învierii Domnului 2021
Arhivă foto
Anul: 2019 » Eveniment: Cardinalul Bassetti în vizită la comunitatea românească » Titlu: 11617.jpg

Anul: 2019

Eveniment: Cardinalul Bassetti în vizită la comunitatea românească

Titlu: 11617.jpg

Ştiri

Scrisoare Pastorală a PF Card. Lucian la Sărbătoarea Învierii Domnului 2021

Scrisoare Pastorală a PF Card. Lucian la Sărbătoarea Învierii Domnului 2021

† Cardinal Lucian
prin harul şi mila Bunului Dumnezeu,
Arhiepiscop şi Mitropolit
al Arhieparhiei de Alba Iulia şi Făgăraş,
Arhiepiscop Major
al Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică,
în deplină comuniune de credinţă
cu Sfântul Scaun Apostolic al Romei
          
Onoratului cler împreună slujitor,
cuvioşilor călugări şi călugăriţe,
iubiţilor credincioşi greco-catolici
şi tuturor creştinilor iubitori de Dumnezeu
          
Iubiţi credincioşi,
„Aceasta este vestea pe care Biserica o aduce lumii: Cristos este libertatea noastră, pentru că este adevărul. Nu un adevăr abstract, căutat orbeşte de raţiunea mereu neliniştită a omului. Adevărul este pentru noi persoana lui Cristos. El ne-a zis: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa”. Dacă întunericul păcatului este biruit de lumina vieţii, atunci nu există robie care să poată sufoca libertatea”. Cu aceste cuvinte rostite de Sfântul Ioan Paul al II-lea la Liturghia greco-catolică celebrată în Bucureşti pe 8 mai 1999, mă adresez Dumneavoastră tuturor astăzi când sărbătorim cu bucurie Învierea Domnului Isus, o Sărbătoare cu o rezonanţă cu totul aparte în Anul de graţie 2021.
Învierea Ta Cristoase Mântuitorule, îngerii o laudă în ceruri. Este un cânt de speranţă pentru lumea întreagă: Isus a înviat! Cristos este viu şi este prezent în mijlocul nostru! Emanuel cel aşteptat, Pruncul Divin născut în ieslea Betleemului, este şi rămâne alături de noi pentru veşnicie. Prin Sângele Său vărsat pe lemnul Crucii şi prin Învierea Sa glorioasă, Mântuitorul rupe lanţurile morţii şi ale deznădejdii, aducând lumii întregi mântuirea. Noi credem că Dumnezeu Mântuitorul este viu şi ne este alături. Moartea nu are ultimul cuvânt pentru existenţa umană.
Bogăţia în conţinut teologic a cântărilor liturgice ne introduce în celebrarea acestui praznic al luminii: „Veniţi, din rodul cel nou al viţei celei dumnezeieştii veselii, în ziua cea vestită a Învierii, Împărăţiei lui Cristos să ne împărtăşim, lăudându-l pe El ca pe un Dumnezeu, în veci” (Cântarea a VIII-a din Canonul Învierii).
În Duminica Floriilor am purtat şi noi ramuri de finic, dar nu le-am purtat pentru a ne acoperi goliciunea (cfr. Gen 3,7), ci pentru a ne îmbrăca cu noul veşmânt adus de Cristos. Avem de acum un alt pom de unde ne luăm ramuri. Acesta este pomul „cu ale cărui rădăcini mă înrădăcinez eu, sub ale cărui ramuri mă odihnesc, sub a cărui rouă mă răcoresc, din al cărui spirit, ca dintr-o adiere de vânt, mă simt înviorat (…). Acest pom pentru mine, căruia mi-e foame, îmi este hrană, pentru mine căruia îmi este sete, este izvor, să mă adăpostesc eu, cel care am fost dezbrăcat: ramurile sale sunt spirit de viaţă, nu mai sunt aşadar ramuri de smochin” (Ipolit Romanul, Omilii pentru ziua de Paşte).
În Săptămâna Mare l-am contemplat pe Omul durerilor detestat şi părăsit de toţi, purtându-şi crucea către Calvar. În acea cruce se găsesc toate păcatele noastre. Isus de trei ori a căzut sub greutatea ei dar nu s-a oprit. Este o invitaţie pentru noi de a ne lua crucea şi de a păşi încet, fără grabă şi fără a ne plânge, urmându-L pe Calea Crucii.
Ştiind Isus „că a sosit ceasul Lui, ca să treacă din lumea aceasta la Tatăl, iubind pe ai Săi cei din lume, până la sfârşit i-a iubit” (In 13, 1), „a fost răstignit în numele nostru al tuturor şi pentru noi toţi, pentru ca, atunci când Unul a murit în locul tuturor, noi toţi să trăim în El” (Sf. Chiril al Alexandriei). În felul acesta, ne-a pregătit nouă celor care ne împărtăşim cu Trupul şi cu Sângele Său, învierea la sfârşitul veacurilor: „cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi” (In 6, 54). De aceea, în ziua sfântă de Paşti sărbătorim Învierea prin Cruce. Fiindcă doar în Cruce şi prin roadele ei înţelegem ce este Învierea.
În diferite texte patristice se vorbeşte despre fructul lemnului Crucii printr-o serie de imagini cu privire la pomi, imagini ce sunt însoţite de o repetată invitaţie la „a gusta” din acest fruct care este însuşi Cristos, făcându-se astfel o clară trimitere la Sfânta Euharistie. Dacă odată, din cauza mâncării, a intrat în lume păcatul şi moartea (Gen 3,3), acum, tot prin mâncare, primim viaţa, primim mântuirea. Dacă din lemnul verde, din pomul din care a mâncat Adam, a venit moartea, acum din lemnul uscat (Lc 23,31) al Crucii, suntem chemaţi cu toţii să mâncăm şi să vedem cât de bun este Domnul, pentru a trăi cu El în veşnicie. Un lemn verde cândva l-a amăgit pe om, un lemn uscat a mântuit lumea. Cine a mâncat din lemnul verde a primit moartea, dar cine mănâncă din rodul lemnului Crucii, recapătă viaţa.
Iubiţi fraţi întru Cristos,
Bucuria Paştelui izvorăşte din acea chemare tainică, în întuneric: Veniţi să luaţi lumină! Evanghelia care a fost proclamată în noaptea trecută ne face şi pe noi părtaşi la bucuria femeilor auzind glasul îngerului: „Nu este aici, ci a înviat precum a spus” (Mt 28, 6). Datori suntem şi noi, asemenea femeilor care au alergat cu bucurie mare să vestească ucenicilor că Domnul a înviat, să împărtăşim speranţa oamenilor pe care îi întâlnim, să le descoperim misterul prezenţei vii a lui Isus printre noi. El se află în cel flămând şi în cel însetat, în cel întemniţat şi în cel străin, în cel gol şi în cel bolnav. El este prezent în cel care cerşeşte la colţ de stradă, în cel aflat pe patul de spital, sau în cel care se luptă pentru salvarea vieţilor.
Înainte de Paşti este întotdeauna Vinerea Mare. Suferim şi murim împreună cu Domnul pentru a învia împreună cu El. Însă ca să putem primi Învierea, trebuie să trecem prin moarte, trebuie să părăsim tenebrele existenţei noastre. Înviind a treia zi, Răscumpărătorul calcă cu Viaţa Sa peste orice durere, peste orice lacrimă, peste orice suferinţă, întrucât toate le-a luat asupra Sa. Învierea ne arată că nimeni nu este singur în suferinţă, nimeni nu moare singur. Aceste momente, locuri ale celei mai adânci solitudini, devin pline de prezenţa Dumnezeului Celui Viu. Cristos Cel Înviat este şi rămâne în mijlocul nostru.
Învierea lui Isus Cristos este un fapt real, scris în istoria oamenilor cu litere de sânge. Un fapt la fel de real ca lemnul de pe Golgota, ca spinii din coroană, ca giulgiul în care Cel mort a fost înfăşurat şi aşezat în mormânt. Învierea Mântuitorului depăşeşte orice putinţă a imaginaţiei noastre, rămânând totodată o realitate tainică, precum Dumnezeu. De aceea, învierea lui Isus se descoperă doar celor care au inima curată. Credinţa creştinilor în Înviere are la temelie umilinţa lui Dumnezeu, taina Crucii fiind „pentru iudei, sminteală, pentru neamuri, nebunie”, dar pentru noi este „puterea lui Dumnezeu şi înţelepciunea lui Dumnezeu” (1 Cor 1, 23-24).
Trăim momente grele, de suferinţă, de boală. Suntem în continuare în plină pandemie. Vinerea Mare pare să se prelungească, dar ştim nu va fi mai mare decât Ziua Învierii. Crucea, suferinţa, boala care ne înconjoară trebuie trăite în Cristos, şi astfel vor deveni semne preţioase de har şi de binecuvântare. Crucea, din semn al pedepsei şi al ruşinii, devine pentru ucenicii Celui Înviat semn de preamărire şi de victorie. Vinerea Mare, cu pătimirile Domnului, cu durerea şi cu agonia lui Isus, devine sărbătoare în lumina şi în aşteptarea plină de bucurie a Zilei Învierii. Iar Măicuţa Sfântă, mama noastră a tuturor, Maica Învierii, este cea care veghează şi ne aşteaptă la căpătâiul acestei încercări.
După ce la începutul anului l-am însoţit cu durere în trecerea spre veşnicie pe vrednicul ierarh al Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla, Preasfinţia Sa Florentin Crihălmeanu, pe data de 2 februarie 2021, de sărbătoarea împărătească a Întâmpinării Domnului în Templu, a fost celebrată deschiderea anului Centenar al Congregaţiei Surorilor Maicii Domnului, Congregaţie înfiinţată de Mitropolitul dr. Vasile Suciu. Totodată, după cum cunoaşteţi, Sfântul Părinte Papa Francisc a închinat Sfântului Iosif anul în curs prin Scrisoarea apostolică „Patris corde”, promovând totodată acest an ca fiind special dedicat familiei. Recunoscând valoarea inestimabilă a familiei ca un dar special al lui Dumnezeu, Arhieparhia noastră reflectează în decursul acestui an asupra temei propuse: „Familia în drumul spre mântuire”. De aceea, invocăm pentru toate familiile noastre ocrotirea Sfântului Iosif, inima lui de părinte iubitor, pentru ca primind protecţia şi ajutorul lui, să-L redescoperim pe Isus ca unicul nostru Mântuitor.
Dragii mei, în toată această perioadă extrem de grea, gândul şi rugăciunea mea se îndreaptă în mod deosebit înspre cei care au fost loviţi direct de boală şi de suferinţă: episcopi, preoţi, persoane consacrate, medici şi bunii noştri credincioşi, dar şi înspre cei care au părăsit această lume fără a putea primi din partea celor dragi nici măcar o mângâiere.
Vă invit pe fiecare să-i purtaţi în continuare în rugăciune, şi cu iubire să le alergăm în ajutor, precum Cristos cel Înviat a venit în mijlocul Apostolilor înfricoşaţi rostind „Pace vouă”, dăruindu-le încredere şi curaj. Cine ar putea să ne împlinească dorul de pace, de bine, de frumos, de veşnicie, dacă nu Cel care este însăşi veşnicia? Precum ne aduce aminte călugărul Mihai Neamţu a cărui Cauză de beatificare şi canonizare se află în faza romană, suntem creaţi din nimic dar suntem meniţi să împărăţim veşnic împreună cu Cristos.
Să nu uităm ce ne spunea Sfântul Ioan Gură de Aur: „se tem de moarte doar cei ce nu cred în înviere”. Aşadar, şi noi să nu trăim cu teamă, ci cu speranţă în Cel care a înviat pentru noi şi care este cu noi până la sfârşit aşa cum ne-a făgăduit: „Iată Eu voi fi cu voi până la sfârşitul veacului” (Mt 28,20). Să ne aşezăm şi noi inima pe lespedea din Mormântul Sfânt. Această atingere vindecătoare să ne facă să gustăm bucuria clipei când îl vom vedea pe Domnul, şi Îi vom săruta sfintele Sale picioare precum Magdalena în grădina Învierii.
„Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm şi să ne veselim într-însa”. Vestea cea Bună a Învierii să lumineze întunericul din lumea în care trăim, iar Sfântul Praznic al Învierii să fie o nouă primăvară de speranţă care să îmbrăţişeze întreaga omenire. Prin Cristos cel Înviat să trăim încă de pe acest pământ bucuria de a fi cu El pentru eternitate.
Dimpreună cu Preasfinţia Sa Cristian, Episcopul auxiliar, Vă dorim tuturor sărbători sfinte şi binecuvântate.
          
Cristos a înviat!
Adevărat a înviat!
          
† Cardinal LUCIAN
Arhiepiscop şi Mitropolit al Arhieparhiei de Alba Iulia şi Făgăraş
Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică
+ PF Card. Lucian

Pentru a trimite o ştire, vă rugăm să folosiţi acest  formular.