Ştiri

          

Praznicul Naşterii Domnului, Sărbătoarea venirii lui Dumnezeu între noi ne trezeşte în suflete o adâncă recunoştinţă şi ne îndeamnă să exclamăm împreună cu îngerii: „Mărire întru cele de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Lc. 2, 14). Plecăm, în chip spiritual, alături de păstori, genunchii inimilor noastre în faţa „Pruncului culcat în iesle” şi dăm mărire lui Dumnezeu Tatăl „care atât de mult a iubit lumea, încât a dat pe Fiul Său Unul-Născut, ca oricine crede în El, să nu piară ci să aibă viaţă veşnică” (In. 3,16). Dăm mărire lui Dumnezeu Fiul, care a ales ca inima Sa sfântă să bată asemeni inimilor noastre, făcându-se om „întru toate după asemănarea noastră, afară de păcat” (Evr. 4,15), pentru ca prin El să devenim „fiii Celui Preaînalt” (Lc. 6,35) şi să avem „apropierea către Tatăl, într-un Spirit!” (Ef. 2, 18). Dăm mărire lui Dumnezeu Spiritul Sfânt, prin lucrarea şi prin puterea căruia „atunci” devine „acum”, iar Taina Întrupării un eveniment dătător de har şi de viaţă pentru noi cei de azi.

          

Din cerurile larg deschise, „Dumnezeul păcii” (Rom. 16,20) revarsă pe pământ pace, între oameni bună învoire, deoarece Cuvântul Veşnic al Tatălui „s-a făcut trup şi a locuit între noi” (In. 1,14), unind cele cereşti şi cele pământeşti, punând laolaltă dumnezeirea şi umanitatea, aşa cum dintru început a fost rânduit să fie. El este Pacea noastră deoarece numai în Isus Cristos, Dumnezeu adevărat şi Om adevărat, noi, oamenii, am fost făcuţi părtaşi la mult râvnitul dar al iertării şi al împăcării cu Tatăl, pe care Fiul întrupat l-a lucrat chiar în adâncul firii noastre rănite de păcat. În natura omenească, El S-a sfinţit pe Sine însuşi pentru ca şi noi să fim sfinţi întru adevăr (In. 17, 19), altoind-o cu har şi făcând-o capabilă să rodească spre veşnicie: „din plinătatea Lui noi toţi am luat, har peste har” (In. 1,16). Mai mult, în Fiul lui Dumnezeu Unul-Născut, noi toţi am primit înfierea pentru că El este „întâiul născut între mulţi fraţi” (Rom. 8, 29) şi Cel care tuturor „celor câţi L-au primit şi care cred în numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu” (In. 1,12). Să-l primim şi noi, pe Pruncul Isus cu inimile larg deschise, cu toată credinţa şi dragostea de care suntem capabili! Doar aşa devenim semne vii ale Prezenţei Sale în familiile noastre, în societatea şi în lumea zilelor noastre.

          

Îmbrăţişând natura noastră şi lăsându-se învăluit de ea, Cel făr de-nceput intră în istoria omenirii, începe să existe şi ca om, unindu-L pe Dumnezeu cu oamenii şi pe oameni între ei. Cuvântul Tatălui îşi asumă toată omenirea pentru a o mântui. Firea umană este astfel transformată, răscumpărată, reconciliată cu Dumnezeu şi îndumnezeită. De aceea, în Cristos, participăm la o fire omenească înnoită, iar prin har suntem făcuţi „părtaşi firii dumnezeieşti” (2Pt. 1,4). În El, toţi suntem fraţi şi surori, toţi suntem fii şi fiice. Tatăl Lui e şi Tatăl nostru, iar fraţii Lui şi fraţii noştri. Suntem rânduiţi să trăim în armonie, pace şi comuniune de iubire între noi şi toţi împreună cu Dumnezeu.

          

Această bunăvoire dumnezeiască, revărsată plenar de Fiul în firea omenească, nu poate şi nu trebuie să se oprească. Este necesar să se reînnoiască şi să se extindă continuu, atât timp cât va dura omenirea. Dacă altădată, noi oamenii nu puteam realiza acest lucru numai cu puterile noastre, acum putem deoarece firea umană este impregnată de prezenţa divină şi înzestrată cu puterea harului.

          

Sărbătoarea Naşterii Domnului ne aminteşte, în fiecare an, cât de mare e iubirea lui Dumnezeu pentru fiecare dintre noi. Tocmai această iubire ne încălzeşte inimile, ne fortifică sufletele şi ne luminează cugetele în înfruntarea vremurilor tulburi pe care le trăim atât de intens. Războiul şi criza energetică ne induc frică, nesiguranţă şi multă îngrijorare, dar Iubirea lui Dumnezeu revărsată nouă în Fiul ne dă curaj, ne animă flacăra credinţei şi a speranţei. Nevoi şi valori umane fundamentale, precum hrana, căldura, lumina, siguranţa, pacea, libertatea, încrederea, predictibilitatea, ne sunt serios zdruncinate. În acest context, Sfântul Părinte Papa Francisc ne reaminteşte că suntem chemaţi să oferim o mărturie creştină autentică: „în numele lui Dumnezeu, care i-a creat pe toţi oamenii pentru un destin comun de fericire, suntem chemaţi astăzi să dăm mărturie pentru esenţa noastră fraternă de libertate, dreptate, dialog, întâlnire reciprocă, iubire şi pace, evitând alimentarea urii, resentimentului, dezbinării, violenţei şi războiului”.

          

Bucuria coborârii lui Dumnezeu între noi este cu atât mai mare cu cât conştientizăm mai mult câtă nevoie avem astăzi de darurile pe care Tatăl ni le face în El. Glasul îngeresc străbate veacurile şi lumea noastră cu toate cutumele ei, încurajându-ne şi vestindu-ne bucuria: „Nu vă temeţi. Căci, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. Că vi s-a născut azi Mântuitor, Care este Cristos Domnul” (Lc. 2,10-11). Câtă mângâiere, câtă pace, câtă speranţă ne conferă faptul de a şti că nu suntem singuri în încercările actuale pentru că „Dumnezeu este cu noi”! Prezenţa Lui nu este rodul meritelor noastre, ci al nevoii acute de Dumnezeu pe care noi şi lumea noastră o resimţim din plin. Este cu noi pentru că fără El nu putem face nimic (In. 15,5). Dumnezeu îmbracă slăbiciunea noastră pentru ca prin El să avem tărie şi virtute. El este acolo unde s-a înmulţit păcatul pentru ca să prisosească şi mai mult harul (Rom. 5,20). Împărtăşeşte neputinţa noastră pentru ca să ne facă părtaşi biruinţei Sale şi mântuirii. Este între noi ca să aducă mângâiere acolo unde este durere, pace unde este război, iubire unde este ură, bucurie unde este întristare, lumină unde este întuneric. Într-un cuvânt, Isus restaurează făptura omenească, o umanizează, o face capabilă de a intra în comuniune de viaţă şi iubire cu Dumnezeu; îi descoperă şi-i redă omului, de ieri şi de azi, calea către sine însuşi şi calea către Dumnezeu care, cel mai adesea, trece prin aproapele. Iar unei lumi care a fost şi este desfigurată de păcat, ură, răutate, violenţă şi războaie îi oferă spre luare aminte modelul inocenţei, gingăşiei, seninului şi păcii Pruncului dumnezeiesc culcat în iesle.

          

În înfruntarea dificultăţilor actuale ne sunt alături şi Fericiţii noştri episcopi martiri, ca modele de statornicie şi de credinţă nezdruncinată în Dumnezeu şi în Sfânta Sa Biserică. Ei, care s-au jertfit pentru credinţa şi pentru Biserica noastră, sunt rugători înaintea tronului lui Dumnezeu, pentru noi şi pentru întreaga umanitate.

          

Acum este ceasul nostru, timpul în care se scrie istoria mântuirii noastre prin fapte vrednice de cartea vieţii şi potrivite demnităţii de fii ai Tatălui ceresc: „Fericiţi făcătorii de pace că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema” (Mt. 5,9). Mai mult decât oricând, este vremea să-l implorăm pe Domnul păcii „pentru pacea de sus” şi „pentru pacea a toată lumea”!

          

Să cerem „toţi, din tot sufletul şi din tot cugetul nostru”, împreună cu Sfântul Vasile cel Mare: „pacea Ta şi dragostea Ta dăruieşte-ne-o, Doamne, Dumnezeul nostru”, nouă, familiilor noastre, Europei măcinate de criză, popoarelor aflate în război şi lumii întregi! Să aprindem flacăra credinţei atât de puternic încât să răspândească căldura, lumina, pacea şi iubirea Domnului nostru Isus Cristos, urmând îndemnul Sfântului Pavel: „bucuraţi-vă! Desăvârşiţi-vă, mângâiaţi-vă, fiţi uniţi în cuget, trăiţi în pace şi Dumnezeul dragostei şi al păcii va fi cu voi (2 Cor. 13,11).

          

Aşteptăm şi pregătim fiecare Crăciun cu mare bucurie şi cu emoţie. Să nu uităm însă că cel mai important lucru este ca în acest mare Praznic să nu lipsească Cel pe care îl sărbătorim, Isus Domnul, prezent în aproapele aflat în nevoie. Isus, Pruncul cel Sfânt este viu şi prezent în cei care trebuie să fugă din cauza violenţei şi a lipsurilor, în cei asupra cărora în locul fulgilor de nea cad bombe şi care plâng pentru că nu mai au un loc pe care să îl numească „acasă”. Ei sunt Familia Sfântă a zilelor noastre, ei sunt cei care astăzi caută adăpost şi mângâiere, precum Maria şi Iosif odinioară în Betleemul Iudeii.

          

Cu mult mai important decât pregătirea casei şi a mesei este să ne curăţăm şi să ne împodobim, înainte de orice, sufletele cu „lumina cea adevărată” care este Cristos Domnul. Să îndrăznim! Lumina Lui este gratuită, nu se scumpeşte, nu se întrerupe şi este îndeajuns ca să lumineze tuturor! Luminaţi de El, devenim noi înşine „lumina lumii” (Mt. 5,14) şi o împărtăşim, împreună cu căldura ei, celor din jur. Să ne îndestulăm, mai cu seamă, din Pâinea Vieţii „care se coboară din cer” (In. 6,35) şi din paharul mântuirii. Să trimitem mesaje de felicitare, de gratitudine şi, de ce nu, liste cu dorinţe, mai întâi celui Sărbătorit prin reţeaua sigură a mâinilor împreunate în rugăciune! Să nu uităm ca în aceste rugăciuni să îi cuprindem pe toţi cei dragi, pe semenii noştri, pe binefăcători, pe răuvoitori şi pe aceia care au mai mare nevoie de mila lui Dumnezeu. Făcând aşa, Naşterea Domnului este cu adevărat o întrupare în viaţa noastră, iar pregătirile exterioare, pe care le-am amintit mai devreme, devin forme ale Sărbătorii pline de conţinut mântuitor.

          

Prin Întruparea Sa în istoria noastră, din Preacurata Fecioară Maria, Dumnezeu nu ne dăruieşte ceva, ci ni Se dăruieşte pe Sine Însuşi! El este Darul prin care noi am primit totul. De Naşterea Sa nu aşteaptă de la noi ceva, ci ne aşteaptă pe noi înşine, cu bucuriile, speranţele şi aspiraţiile noastre, cu slăbiciunile, neputinţele şi scăderile noastre, pentru că numai întâlnirea noastră intimă cu Dumnezeu în taina sufletelor, ne umple inimile şi ne transformă nu doar câteva zile, ci întreaga existenţă într-o sărbătoare.

          

Harul Domnului nostru Isus Cristos, şi dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Spirit să fie cu noi cu toţi, iar iubirea maternă şi purtarea de grijă a Maicii Sfinte să Vă însoţească mereu!

          

Împreună cu Preasfinţia Sa Cristian, Episcopul auxiliar, împărtăşim cu dumneavoastră cu toţi bucuria Naşterii Domnului, şi Vă dorim tuturor Sărbători sfinte: