Română | Italiano
AcasăŞtiri202315 Aprilie: Pastorala PF Card. Lucian la Sărbătoarea Învierii Domnului 2023
Arhivă foto
Anul: 2020 » Eveniment: Hramul Parohiei Roma Nord şi Sărbătorirea Unirii din 1859 » Titlu: 11636.jpg

Anul: 2020

Eveniment: Hramul Parohiei Roma Nord şi Sărbătorirea Unirii din 1859

Titlu: 11636.jpg

Ştiri

Pastorala PF Card. Lucian la Sărbătoarea Învierii Domnului 2023

Pastorala PF Card. Lucian la Sărbătoarea Învierii Domnului 2023

✠ Cardinal LUCIAN
prin harul şi mila Bunului Dumnezeu,
Arhiepiscop şi Mitropolit
al Arhieparhiei de Alba Iulia şi Făgăraş,
Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică,
în deplină comuniune de credinţă
cu Sfântul Scaun Apostolic al Romei
          
Onoratului cler împreună slujitor,
cuvioşilor călugări şi călugăriţe,
iubiţilor credincioşi greco-catolici
şi tuturor creştinilor iubitori de Dumnezeu
          
„Unde îţi este, moarte, biruinţa ta? Unde îţi este, moarte, boldul tău?” (1 Cor. 15, 55)
          
Iubiţi credincioşi,
„Cristos a înviat, veniţi şi vedeţi!” (Cf. Mt. 28,6)
Sărbătoarea Învierii este expresia cea mai înaltă şi mai plină de măreţie a acelei iubiri nesfârşite care îmbrăţişează omenirea întreagă şi care învinge răul. Este celebrarea Tainei mântuirii din robia păcatului şi a morţii, este celebrarea glasului Cerului deschis, a iubirii lui Dumnezeu dovedite prin jertfa vieţii Fiului Său, preţul răscumpărării neamului omenesc. Aceasta este Evanghelia pe care Biserica o propovăduieşte cu harul şi cu puterea Spiritului Sfânt, care îi luminează întotdeauna calea, îi dă sens şi direcţie, îi aduce claritate pentru a putea face alegerile bune. Dumnezeu îşi manifestă şi îşi exprimă dragostea, chiar dacă omul continuă să îşi trăiască realitatea vieţii răscolit de păcat.
Vestea plină de bucurie: „Cristos a înviat! Adevărat a înviat!”, ne aduce multă speranţă. Noi creştinii credem că Învierea este adevărata mântuire a întregii omeniri. Moartea şi iadul au fost distruse, iar păcatele ne-au fost iertate. Prin Sângele Său vărsat pentru noi, Cristos ne-a dăruit speranţa şi bucuria, fără de care destinul nostru şi al lumii întregi ar fi fost reprezentat, în mod inevitabil, de moarte. Prin Învierea Sa, Mântuitorul a biruit păcatul şi moartea, din iubire pentru oameni „ştiind Isus că a sosit ceasul Lui, ca să treacă din lumea aceasta la Tatăl, iubind pe ai Săi cei din lume, până la sfârşit i-a iubit” (In. 13, 1), şi ne-a pregătit nouă tuturor, celor care ne împărtăşim cu Preacurat Trupul şi cu Preacinstit Sângele Său, învierea la sfârşitul veacurilor: „Cel ce mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu are viaţă veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi” (In. 6, 54).
Înflăcăraţi fiind de acestea, datori suntem şi noi, asemenea femeilor care au alergat cu bucurie mare să vestească ucenicilor că Domnul a înviat, să împărtăşim speranţa şi trăirile noastre tuturor oamenilor. Marea Sărbătoare a Învierii ne cheamă să descoperim şi să propovăduim cu tărie şi curaj misterul prezenţei vii a lui Isus în lumea în care trăim. Mântuitorul se află şi în cel flămând şi în cel însetat, în cel întemniţat sau străin, în cel gol sau în cel bolnav. El este viu şi prezent în altarul uman aflat la fiecare colţ de stradă, în altarul uman aflat pe fiecare pat de spital, sau în altarul uman care se luptă pentru salvarea vieţilor. Ne gândim în aceste momente la fraţii noştri greu încercaţi de războiul din Ucraina, dar şi la populaţiile din Turcia şi Siria, grav afectate de cutremurele care au cauzat o adevărată tragedie. Ei sunt fraţii noştri. Lacrimile lor sunt lacrimile noastre. Dumnezeu suferă alături de ei şi de noi.
Cu atâtea zvonuri şi ştiri false din jurul nostru, înţelegem cât de important a fost şi rămâne faptul că apostolii, după ce au aflat de la femeile mironosiţe vestea Învierii, au mers la mormânt să vadă cu ochii lor ce s-a întâmplat. Tot astfel, Toma nu s-a mulţumit cu mărturia lui Petru şi a lui Ioan, ci a vrut să vadă el însuşi şi să atingă în mod personal. Ucenicii nu au verificat vestea învierii lui Isus doar pentru ei, ci şi pentru noi. Certitudinea lor devine şi certitudinea noastră. Bucuria lor devine şi bucuria noastră.
Când ne salutăm, în timpul Paştelui, cu salutul „Cristos a înviat!”, să spunem acest adevăr cu convingere. Şi cu aceeaşi convingere să mărturisim în Crez: „...S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponţiu Pilat, a pătimit şi S-a îngropat. Şi a înviat a treia zi, după Scripturi. Şi S-a înălţat la cer şi şade de-a dreapta Tatălui. Şi iarăşi va veni cu mărire să judece viii şi morţii; a Cărui Împărăţie nu va avea sfârşit (...)”.
Vremurile tulburi pe care le trăim ne confirmă un mare adevăr: există nevoie de convertire continuă, extinsă de la fiecare credincios la întreaga Biserică, în componenta sa umană şi istorică. Şi această convertire prin Spiritul Sfânt ne va conduce la adevăr, după cum însuşi Isus ne asigură „Spiritul Adevărului, vă va călăuzi la tot adevărul” (In. 16,13). Cu o voinţă puternică de schimbare, călăuziţi fiind de cuvintele Mântuitorului „Sculaţi-vă şi nu vă temeţi.” (Mt. 17,6-8) şi depăşind mentalitatea comună, să încercăm în fiecare zi, cu toţii, să punem în practică exemplul plin de speranţă care ne-a fost dăruit în Sfântul şi Marele Post. Eliberându-ne de egoism, să descoperim prin rugăciune că adevărata fericire nu constă în a umple trupul, ci sufletul, iar Cuvântul lui Dumnezeu este cel care ne însufleţeşte şi ne călăuzeşte întreaga existenţă spre Paşte.
Pecetea Învierii Domnului pe care o primeşte omenirea şi întreaga creaţie umple golul din sufletele noastre, îndepărtează neliniştile vieţii, suferinţele şi durerile tuturor şi ne ajută să înţelegem că moartea nu are ultimul cuvânt. Cristos este viu! Prin moartea şi Învierea Sa a biruit moartea şi iadul. Cristos a înviat precum a zis, iar noi vom învia împreună cu El. Mormântul este gol! „Unde îţi este, moarte, biruinţa ta? Unde îţi este, moarte, boldul tău?” (1 Cor. 15,55).
          
Iubiţi fraţi întru Cristos,
Am străbătut perioada de pregătire a Postului Mare, străduindu-ne să ne apropiem mai mult de Dumnezeu şi de semenii noştri. Rugăciunile şi postul, împreună cu faptele milei sufleteşti şi trupeşti, au imprimat vieţii noastre spiritul pocăinţei şi al ascezei. Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea, într-un discurs adresat tinerilor în anul 1979, în Piaţa Sfântul Petru, a surprins în mod sugestiv sensul şi importanţa acestor practici recomandate de Biserică: „A posti înseamnă a spune «nu», sec şi hotărât, la ceea ce este sugerat sau cerut de orgoliu, de egoism, de viciu, dând ascultare propriei conştiinţe, respectând binele celuilalt, menţinându-se fideli faţă de sfânta Lege a lui Dumnezeu. Post înseamnă a pune o limită multelor dorinţe, uneori bune, pentru a avea deplina stăpânire de sine, pentru a învăţa să reglementeze propriile instincte, pentru a antrena voinţa în bine (...) pentru a veni în ajutorul necesităţii fratelui, devenind, în acest mod, exerciţiu de bunătate, de caritate” .
Asceza pregăteşte sufletul pentru a se uni mai profund cu Dumnezeu şi, prin urmare, conduce la înălţarea spirituală a persoanei umane. Sfântul Părinte Papa Francisc, în Mesajul pentru Postul Mare din acest an, a comparat drumul nostru spre Înviere cu drumul parcurs de Isus, Care, luând cu Sine pe Petru, Iacob şi Ioan, a urcat Muntele Tabor pentru a-şi dezvălui mărirea dumnezeiască la Schimbarea la Faţă. În felul acesta, perioada liturgică a Postului Mare se prezintă ca momentul privilegiat în care Isus ne cheamă alături de El şi ne desprinde de agitaţia lumii pentru a trăi în intimitatea Lui. Fiecare dintre noi rămâne în mijlocul îndatoririlor sale zilnice, dar, în acelaşi timp, ne retragem, fiecare în parte, în întâlnirea cu Isus, care ne strânge la pieptul Său şi ne arată că împreună suntem familia lui Dumnezeu. Împreună cu El, păşim la rândul nostru pe cărarea dificilă urmată de Petru, Iacob şi Ioan, spre culmea muntelui. Isus este cel care ne conduce paşii, ne susţine în primejdii şi ne întăreşte în faţa ispitelor, învrednicindu-ne de bucuria şi de lumina lui Dumnezeu. Aşa cum odinioară Isus i-a făcut părtaşi pe cei trei apostoli unui eveniment dumnezeiesc, tot aşa ne face şi pe noi părtaşi bucuriei Învierii Sale, atât în mod individual, cât şi în sens comunitar, deoarece toţi cei care îl urmăm pe Isus, îmbrăţişând Crucea, ne regăsim împreună cu El în lumina Învierii şi o mărturisim cu credinţă.
Urmarea lui Isus nu este niciodată un drum singuratic, ci un pelerinaj sinodal, un drum împreună, în care redescoperim dragostea lui Dumnezeu şi ne regăsim ca fii şi fiice ale Învierii, ca fraţi şi surori în Cristos, aşa cum subliniază Sfântul Părinte Papa Francisc: „Postul Mare este orientat spre Paşte: retragerea nu este scop în sine, ci ne pregăteşte să trăim cu credinţă, speranţă şi iubire pătimirea şi crucea, pentru a ajunge la înviere. De asemenea, parcursul sinodal nu trebuie să ne amăgească în sensul că am fi ajuns la final, chiar şi atunci când Dumnezeu ne dăruieşte harul unor experienţe puternice de comuniune. Şi acolo Domnul ne repetă: Sculaţi-vă şi nu vă temeţi! Să coborâm pe câmpie şi harul primit să ne susţină în a fi artizani ai sinodalităţii în viaţa obişnuită a comunităţilor noastre” (Papa Francisc în Mesajul pentru Postul Mare – 2023).
Întăriţi în credinţă de Cristos cel Înviat, să ne continuăm cu speranţă drumul şi să nu ne temem deoarece El este întotdeauna cu noi. Îndemnul pe care l-a adresat Apostolilor, „Să nu se tulbure inima voastră, nici să se înfricoşeze” (In. 14,27), străbate veacurile şi ajunge astăzi în inimile noastre, insuflându-ne curaj, tărie şi pace.
Cuvântul Domnului ne întăreşte ori de câte ori înfruntăm nedreptăţi în societate şi ne învaţă să le depăşim aşa cum Isus Însuşi a făcut, mărturisind adevărul cu iubire şi iertare. Chiar în zilele acestui Post, Biserica noastră a aflat despre demolarea lăcaşului de cult greco-catolic din Ungheni, o veste tristă, un eveniment nedrept şi de neimaginat într-o societate democratică şi în relaţiile dintre Bisericile surori... Să nu vă temeţi şi să nu se tulbure inimile voastre, ne spune din nou Cristos cel Înviat! Bisericile din ziduri, deşi nu ar trebui, iată că pot fi dărâmate, dar bisericile din suflete, acolo unde domneşte Mântuitorul, sunt de neatins!
          
Dragii mei,
Anul acesta este pentru Biserica noastră Greco-Catolică un prilej de sărbătoare. Celebrăm 170 de ani de la ridicarea Episcopiei Române Unite din Transilvania la demnitatea de Mitropolie, de către Papa Pius al IX-lea, prin Bula „Ecclesiam Christi ex omni lingua”, din 26 noiembrie 1853. Înfiinţarea Mitropoliei, una dintre marile dorinţe exprimate la adunarea de pe Câmpia Libertăţii din Blaj, din 3/15 mai 1848, şi înscăunarea Mitropolitului Alexandru Şterca Şuluţiu, a contribuit la dezvoltarea Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, i-a întărit identitatea şi viaţa sinodală, aducând bogate roade spirituale şi culturale poporului român. Pentru toate acestea, trebuie să aducem mulţumire Bunului Dumnezeu, care a însoţit mereu, de-a lungul istoriei, Biserica noastră. În acelaşi timp, se cuvine să ne reafirmăm, cu credinţă puternică şi cu adâncă recunoştinţă, fidelitatea faţă de Sfântul Scaun Apostolic al Romei.
Cu sufletul încărcat de bucurie, cântăm şi în acest an împreună cu întreaga Biserică „Ziua Învierii, sa ne luminam, popoare, Paştile Domnului, Paştile! Că din moarte la viaţă şi de pe pământ la cer, Cristos Dumnezeu ne-a trecut pe noi, Cei ce-I cântam cântare de biruinţă” (Cântarea I, Canonul Învierii), şi suntem părtaşi luminii cereşti care luminează întreaga noastră viaţă. Lumina cerească ne duce spre întâlnirea cu Cel care a biruit răul, păcatul şi moartea. Doar prin credinţă vom gusta din semnificaţia Învierii! Credinţa ne luminează, ne susţine şi ne transformă. Fără credinţă suntem singuri, suntem săraci sufleteşte şi nu putem vedea dincolo de mormânt. Mormântul este gol, locul morţii se transformă în viaţă, pentru că Dumnezeu este Viaţa.
Aşa cum ducem acasă „lumina”, în Sfânta Noapte a Învierii, la fel să ducem, zi de zi, lumina lăuntrică a credinţei noastre acolo unde trăim, unde muncim, unde studiem. Aceasta înseamnă să trăim ca adevăraţi creştini în familia noastră, să ne facem datoria conform principiilor creştine la locul de muncă, la şcoală şi în societate. „Nu vă temeţi! Degrabă mergând, spuneţi...” (Mt. 28, 7), le zice îngerul femeilor, la mormânt. „Nu vă temeţi! Duceţi-vă şi vestiţi...” (Mt. 28, 10), le îndeamnă chiar Isus cel Înviat.
Creştini fiind, avem datoria de a mărturisi legătura profundă care există între Cel Înviat şi fiecare dintre noi, urmând pilda vrednicilor noştri înaintaşi, a Fericiţilor Episcopi Martiri Greco-Catolici. Mărturisirea noastră nu se poate întemeia pe altceva decât pe credinţa în Învierea Domnului, care ne cheamă la reînnoirea vieţii, la trăirea unei dimensiuni noi alimentată de iubirea lui Dumnezeu.
Împreună cu Preasfinţia Sa Cristian, Episcopul Auxiliar, Vă doresc tuturor Sărbători sfinte şi binecuvântate.
          
Cristos a înviat!
Adevărat a înviat!
          
✠ Cardinal LUCIAN
Arhiepiscop şi Mitropolit al Arhieparhiei de Alba Iulia şi Făgăraş
Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică
+ PF Lucian Mureşan

Pentru a trimite o ştire, vă rugăm să folosiţi acest  formular.