Română | Italiano
AcasăŞtiri201127 Octombrie: Întâlnirea preoţilor români greco-catolici din Protopopiatul Emilia-Romagna
Arhivă foto
Anul: 2017 » Eveniment: Liturghie greco-catolică solemnă la Oderzo » Titlu: 9661.jpg

Anul: 2017

Eveniment: Liturghie greco-catolică solemnă la Oderzo

Titlu: 9661.jpg

Ştiri

Întâlnirea preoţilor români greco-catolici din Protopopiatul Emilia-Romagna

Întâlnirea preoţilor români greco-catolici din Protopopiatul Emilia-Romagna

Sâmbătă, 22 octombrie, a.c , parohia greco-catolică din Rimini a fost gazda întâlnirii protopopiale a regiunii Emilia-Romagna. La această întâlnire au fost prezenţi părintele protopop Marinel Mureşan, paroh de Bologna, pr. Cristian Coste, paroh de Rimini şi gazda acestei întâlniri, pr. Tiberiu Sârbu, paroh de Imola, pr. David Mihai paroh de Forli şi Cesena, pr. Horea Augustin Costinaş paroh de Faenza, pr. Alin Bolduţ preot misionar în Bologna, pr. Dan Todea - responsabil al filiei Lugo; şi ipodiaconii Daniel Iştoan, Alexandru Petricaş, Marcel Rostaş şi Ciprian Burdaş.
Întâlnirea a început cu bucuria celebrării euharistice în biserica Madonna della Scala, fiind urmată apoi de micul dejun şi sesiunea de lucru propriu-zisă, în cadrul căreia s-a făcut prezentarea celor patru seminarişti prezenţi în protopopiat, s-a stabilit planul pastoral pentru anul bisericesc în curs, s-au distribuit sarcinile pentru acest an, s-au dezbătut diferite probleme organizatorice dar şi varii iniţiative. Dintre aceste iniţiative menţionăm: realizarea unei întâlniri a tuturor credincioşilor greco-catolici români prezenţi pe teritoriul Italiei, promovarea identităţii Bisericii Greco-Catolice din România dar şi crearea unor grupuri de cateheză locale.
Spre finalul întâlnirii, ni s-a alăturat părintele Renzo Gradara, directorul Caritas Rimini care ne-a împărtăşit din bogata sa experienţă în ceea ce priveşte problemele organizatorice dar şi cele sociale deopotrivă, subliniind totodată importanţa majoră pe care o constituie prezenţa Bisericii Greco-Catolice româneşti în Italia, ca ajutor direct al românilor prezenţi în peninsulă dar şi ca instrument de cunoaştere al realităţii bizantine, dându-i Bisericii Universale posibilitatea “de a respira cu amândoi plămânii”, după cum afirma vrednicul de pomenire, Fericitul Papa Ioan Paul al II-lea.
În încheiere, s-a mulţumit gazdelor pentru deosebita ospitalitate de care au dat dovadă, mulţumindu-i totodată lui Dumnezeu pentru această întâlnire rodnică şi rugându-l să ne fie ajutor şi scut în continuare, în munca pe care o desfăşurăm în via Sa.
Alexandru Petricaş - Ciprian Burdaş

 

Evenimente foto legate de această ştire

Pentru a trimite o ştire, vă rugăm să folosiţi acest  formular.