Română | Italiano
AcasăŞtiri201126 Noiembrie: România: ereditatea persecuţiei anticreştine. Interviu cu PS Florentin, episcop ...
Arhivă foto
Anul: 2017 » Eveniment: Prezentarea cărţii Mons. Iuliu Hossu la Oderzo (TV) » Titlu: 9642.jpg

Anul: 2017

Eveniment: Prezentarea cărţii Mons. Iuliu Hossu la Oderzo (TV)

Titlu: 9642.jpg

Ştiri

România: ereditatea persecuţiei anticreştine. Interviu cu PS Florentin, episcop de Cluj-Gherla

România: ereditatea persecuţiei anticreştine. Interviu cu PS Florentin, episcop de Cluj-Gherla

Persecuţia împotriva comunităţi greco-catolică în România nu are precedente în istoria celui de al XX-lea secol. Înainte de introducerea comunismului, în 1948, Biserica greco-catolică avea circa 1,5 de milioane de membri. După 50 de ani de persecuţie, acest număr sa redus la 700.000 de membri.
În colaborare cu “Aiuto alla Chiesa che Soffre”, Mark Riedemann a realizat un interviu pentru a "Where God Weeps" (Unde Dumnezeu plânge) cu episcopul de Cluj-Gherla, din România, Florentin Crihlămeanu.
          
În România există două mari traditi catolice: cea greco-catolică şi cea catolică romană Dumneavoastră sunteţi episcopul greco-catolic din Cluj. Puteţi să ne descrieţi tradiţia greco-catolică din ţara voastră?
Mons. Crihălmeanu: Trebuie să mergem cu câtva paşi în urmă în istorie. A fost o parte din Biserica ortodoxă care a reintrat în comuniune cu Roma. Iar aceasta este numai o parte din realitatea existenţei greco-catolicilor. Aşa se explică faptul că avem acesta tradiţie catolică,cu ritualul bizantin, divers de cel latin, împreună cu alte ritualuri tipice ale Bisericilor catolice orientale. Această diferenţă este o consecinţă a faptul că am acceptat cele patru concepte care erau la originea Marei Schisme din 1054. Am acceptat aceste concepte aşa cum spune doctrina catolică:Supremaţia Sfântului Tată, al Fiului,Purgatoriul şi transsubstantialitatea cuminecări. Consiliul din Firente a stabilit în secolul al-XV lea că dacă am fi acceptat aceste patru concepte, am fi fost în deplină comuniune cu Roma, menţinând tradiţia noastră bizantină: cu preoţi căsătoriţi, cu calendar diferit, cu veşminte liturgice diferite şi aşa mai departe.
          
Biserica greco-catolică a suferit foarte mult în timpul comunismului în România. De ce comunişti au pus ochiul pe Biserica voastră după 1948?
          
Mons. Crihălmeanu: Să ne întoarcem în anul 1946 când a luat loc persecuţia din Ucraina. Comunişti au venit la putere în România în 1945. Primul ministru de atunci, Petru Groza, a făcut cu Biserica noastră din România, exact cea ce făcuse Stalin cu greco-catolici din Ucraina. La început au lansat o campanie împotriva Vaticanului şi împotriva catolicilor, şi i-au etichetat ca şi nişte puteri străine, imperialiste care aprofitau de ţara. Aşa au început a închide şcolile şi mănăstirile şi a confisca toate proprietăţile Bisericii. A fost o campanie deschisă împotrivă catolicilor.
Pe 1 octombrie comunişti au convocat ceea ce numeau un “sinod” al clerului, spunând că se trata de o întâlnire pentru a reevalua unirea cu Roma.
          
"...cu intenţia de..a rupe unirea cu Roma?"
Mons. Crihălmeanu: Exact. A fost definită ca şi întoarcerea la Biserica Ortodoxă mamă. Dar din punctul nostru de vedere Sinodul nu avea valoare,deoarece nici un episcop nu sa presentat iar dintre puţinii care s-au presentat,după ce ş-au dat seama despre ce era vorba au plecat.
          
Această rezistentă a condus Biserica greco-catolică către o groaznică persecuţie?
          
Mons. Crihălmeanu: Da. Apoi au declarat că toţi catolici vor deveni ortodocşi iar pe 1 decembrie au decretat dizolvarea şi exproprierea a tuturor instituţiilor şi proprietatiilor greco-catolice. Mitropolia şi episcopia, împreună cu toate mănăstirile, au fost desfiinţate şi puse sub controlul Biserici ortodoxe. Iar succesiv s-au împărţit proprietatiile Bisericii greco-catolice; şcolile catolice au fost puse sub controlul Ministerului Educaţiei şi proprietăţile Bisericii sub controlul Ministerului Agriculturi. Acela a fost sfârşitul.
          
Familia dumneavoastră a fost o victimă a persecuţiei?
Mons. Crihălmeanu: Nu am suferit în prima persoană persecuţia dar am trăit în acel mediu,şi erau multe lucrurile pe care nu le puteam spune şi face. Mama mea - stânca credinţei familiei noastre - ştia că cineva de la poliţie, ne controla. Odată a fost chemată în ceea ce noi numeam “Camera 13” unde a fost supusă unui interogatoriu: Iţi dai seamă de ceea ce faci cu copiii tăi şi cu educaţia lor? Nu o să mai poată merge la Biserică”. Mama mea însă a fost puternică şi nu-i era frică. Şi ia răspuns: Aveţi copii?” Persoana care o interoga a răspuns da. Mama mea îi răspunse iarăşi: Eu nu pun în discuţie cum dumneavoastră vă educaţi copiii, aşa că nici dumneavostră nu puneţi în discuţie cum eu îi educ pe ai mei”. De atunci poliţia nu a mai chemato. Deşi ea ştia că nu ar fi putut să depăşească prea mult limita.
Tatăl meu în schimb era director a unei firme şi pentru a continua a ocupa această positie trebuia să devină membru al partidului comunist. Deci nu putea să meargă la Biserică.
          
Biserica greco-catolică a fost lichidată iar episcopi împreună cu clerul lor au fost trimişi în închisoare. Unul dintre cei care au suferit cel mai mult a fost părintele Tertulian Langa, pe care dumneavoastră îl cunoaşteţi bine. Aţi putea spune că după acea perioadă de aspră persecuţie, părintele Langa trăieşte indeplin cuvintele: Si ne iartă nouă greşelile noastre precum şi noi iertăm greşiţilor noştri”?
Mons. Crihălmeanu: După cum ştiţi povestea părintelui Tertulian este o poveste de mare impact. Există limite ale suferinţei peste care se poate trece numai cu credinţa. Părintele Tertulian spune: credinţa poate depăşi limitele spiritului uman nu numai fisic dar şi în profunzimea spirituală de a înţelege cealaltă dimensiune a lui Dumnezeu. Când ajungem să înţelegem că Dumnezeu e iubire şi că o donează gratis - mai ales în momentele grele din viaţă - dândune puterea de a înfrunta suferinţele, atunci ne apropriem de El. Are loc o comuniune cu cel divin. Cine la creat şi de ce la creat devine fără importantă. De aceea primele cuvinte a celor persecutaţi, după ce au fost eliberaţi au fost: Noi iertăm şi nu suntem interesaţi să cunoaştem persecutori noştri. Erau nişte unelte. Ceea ce au făcut, cu siguranţă nu este un lucru bun dar pe noi nu ne interesează răzbunarea. Nu vrem să continuăm a semăna această ură”. Tertullian încă poartă semnele persecuţiei fişice şi le simte pe el însuşi în fiecare zi, şi cu toate astea sa întors la viaţa lui în Biserică ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. El încearcă să fie un simplu slujitor a lui Dumnezeu iar în perioada aceasta se ocupă de publicarea memoriilor sale. Povestea vieţii lui este foarte semnificativă şi ies la iveală credinţa sa puternică şi legătură sa cu Dumnezeu.
          
Versiunea integrală a interviului este disponibilă la următoarea adresă: 
http://www.zenit.org/article-33852?l=english


          
Traducerea în lb. română: Larissa Bogdan
www.zenit.org

Pentru a trimite o ştire, vă rugăm să folosiţi acest  formular.