Română | Italiano
AcasăŞtiri201022 Februarie: Un preot român al Bisericii greco-catolice la Crema, Părintele Viorel Fleştea
Arhivă foto
Anul: 2017 » Eveniment: Sf. Nicolae sărbătorit cu copiii în Parohia "S. Rocco" din Veneţia Mestre » Titlu: 10178.jpg

Anul: 2017

Eveniment: Sf. Nicolae sărbătorit cu copiii în Parohia "S. Rocco" din Veneţia Mestre

Titlu: 10178.jpg

Ştiri

Un preot român al Bisericii greco-catolice la Crema, Părintele Viorel Fleştea

Un preot român al Bisericii greco-catolice la Crema, Părintele Viorel Fleştea

În acest articol al seriei prevăzute în ocazia Anului Sacerdotal, proclamat de Benedict al XVI-lea, vă propunem o noutate de relevanţă. Îl întâlnim de fapt pe părintele Viorel Fleştea, un preot al Bisericii Române greco-catolică, unită cu Roma, care locuieşte de puţin timp în oraş. Se va ocupa de conaţionalii săi prezenţi pe teritoriul cremasc, va celebra liturghia în Biserica Fecioarei din Lourdes, va desfăşura o altă parte a activităţii pe lângă Caritas si va face parte din prezbiteriul cremasc, rămânând totuşi încardinat în dieceza sa originară de Oradea, localitate pitorească situată în nord-vestul României la 10 kilometri de graniţa maghiară.
De 29 de ani, consacrat de trei, părintele Viorel a studiat şi obţinut licenţa în Istoria Imperiului şi Bisericii bizantine, la Institutul Pontifical Oriental din Roma în cadrul Facultăţii de Ştiinţe Eclesiastice Orientale. Potrivit tradiţiei orientale este căsătorit şi are un copil.
“Prezenţa mea la Crema – afrmă – este roada colaborării între episcopul meu Virgil Bercea şi episcopul de Crema Mons. Oscar Cantoni. Motivul este cura pastorală a românilor prezenţi în teritoriul cremasc”
Doar în dieceza de Crema?
“Deocamdată da, apoi dacă va fi necesar mă voi deplasa”. De altfel nu este cunoscută consistenţa românilor în teritoriul cremasc.
Însă nu este tot. Sosit la Crema părintele Viorel a primit din partea episcopului Oscar însărcinarea de a fi colaborator pe lângă Caritas pentru primirea emigraţilor, în special români, ca şi intermediar intercultural. Ce să spui: omul potrivit la locul potrivit. În consecinţa, pentru acest serviciu, va fi inclus în sistemul de suţinere al clerului. “Cu pr. Francesco Gipponi (director al Caritas) – adaugă – va trebui acum să organizez programul şi modalitatea serviciului meu la Caritas pentru a fi pe deplin operativ”.
Dieceza i-a pus la dispoziţie bisericuţa Fecioarei de la Lourdes pentru celebrarea duminicală a Liturghiei pentru credincioşii români … “însă sunt invitaţi şi toţi ceilalţi”, adaugă părintele Viorel. La ora 16, tot duminica, se celebreaza Vecernia. “În zilele de peste săptămână pot concelebra în ritul latin. Doar concelebrare, pentru că pentru a pontifica o liturghie latină este nevoie de permisul de biritualism. Şi la noi s-a stabilit tradiţia celebrării zilnice, însă în antichitate nu era aşa, de fapt vechile cărţi liturgice în limba greaca cuprindeau doar lecturile duminicale”.
În Orient persistă înca un înalt sens al Liturghiei. “Noi o numim dumnezeiasca liturghie – explică părintele Viorel. A participa duminica la dumnezeiasca liturghie este lucrul cel mai sublim pe care un creştin şi-l poate dori. Este toată cântată (adesea cântă întrega comunitate) şi – datorită originii sale monastice – este bogată în simboluri ce parcurg întraga viaţă a lui Hristos începând de la Naştere până la Moarte şi Înviere. Folosim limba română, limba slavă a fost înlocuită aproximativ 250 de ani în urmă, din acest motiv credincioşii ne înţeleg”.
-Însă la voi oamenii merg la biserică?
“Poporul român este asemănător celui polonez, este foarte credincios şi de aceea există o consistentă partecipare.”
În cultura şi tradiţia orientale preotul este în primul rând un om al rugăciunii, chiar dacă se dedică şi altor activităţi precum oratoriului sau catehezei. În Occident dimpotrivă predomină imaginea preotului ca păstor şi educator. “Celebrăm şi noi Orele – spune părintele Viorel – urmând Orologhionul, ce are un text mai consistent decât breviariul latin: cu psalmi şi rugăciuni pentru sfinţii sărbătoriţi potrivit calendarului bizantin”.
În sfârşit, părintele Viorel are o bogăţie de adus Bisericii noastre cremasche occidentale. “Nu îmi propun să învăţ pe nimeni, însă prin prezenţa şi prin tradiţia în care am fost educat îmi doresc să deschid o perspectivă despre ce înseamnă Orientul creştin, deoarece cunoaşterea reciprocă nu poate decât să îmbogăţească orice persoană, preot sau laic”. Aşa încât să se respire cu amândoi plămânii, cum spunea papa Woytjla.
În cultul şi spiritualitatea orientale, de exemplu, icoana are un rol special. “În modul de a privi icoana există o diferenţă între orient şi Occident, explică părintele Viorel. Occidentul priveşte icoana ca pe un semn, Orientul ca un simbol. Semnul este o simplă rechemare mentală, simbolul este o prezenţă mistică şi de aceea în Orient cultul icoanelor este foarte important: icoanele sunt sărutate, în faţa lor se îngenunchează”.
Există însă o altă particularitate în viaţa preoţilor din Orient ce suscită o curiozitate majoră. Potrivit ritului grec, părintele Viorel este căsătorit şi are un copil. Această săptămână va merge în România pentru a-şi aduce familia şi a se stabili în mod definitif într-un apartament pe strada Crocefissa di Rosa. Îl întreb care este propria înţelegere a consacrării lui Hristos, spre deosebire de noi preoţii celibi.
“Preotul este un om consacrat lui Hristos şi la dispoziţia Bisericii. Însă în Biserica orientală a urmat tradiţia de a permite preoţilor să se căsătorească. Încă din perioada antică s-au consolidat două tradiţii: cea a Bisericii orientale şi cea a Bisericii occidentale, chiar când erau încă unite. Nu este o diferenţă de credinţă ci de drept canonic. Şi Bisericile orientale în unitate cu Roma observă dreptul canonic oriental”.
Însă consacrarea?
“Consacrarea există şi fără a fi celib: familiile preoţilor au conştiinţa unei consacrări comune, întrucât preotul îşi desfăşoară ministerul sprijinit de familia sa. Astfel familia preotului devine un model pentru toate celelalte familii creştine. Pentru acest motiv în Orient candidatul la preoţie trebuie să se căsătorescă înainte de a deveni preot, întrucât şi soţia sa acceptă şi condivide în deplină cunoştinţă viaţa consacrată a soţului ei, viitor preot.”
În concluzie, se consacră şi ea?
“Nu chiar, însă ceva există. De fapt, la noi, soţia preotului are un nume special, “preoteasă”, ce derivă de la preot”.
Încă două întrebări pentru părintele Viorel înainte de a încheia, aproape obligate.
În primul rând ce ne spune despre dialogul ecumenic cu Biserica ortodoxă?
“Eu cred că ecumenismul este un parcurs şi o stradă de făcut sufletul şi inima deschise şi cu o deschidere majoră spre cunoaşterea reciprocă. Ecumenismul nu înseamnă anularea specificului şi particularităţilor Bisericilor, ci înseamnă a parcurge împreună drumul carităţii şi a dialoga pentru descoperirea acelei unice realităţi care este Hristos.”
A doua întrebare este despre români:
Ştiu despre prezenţa ta şi vei deveni pentru ei un punct de referinţă şi de susţinere?
“Desigur, în Italia comunitatea străină cea mai numeroasă este cea română. Nevoile lor sunt multe şi eu voi încerca să fiu disponibil şi util petru a-i ajuta”.
Dar de ce românii au venit atât de mulţi în Italia?
“După căderea comunismului, problemele sociale au crescut şi aşa multe persoane s-au găsit fără locuri de muncă. Mulţi, încă tineri, au luat drumul emigrării în speranţa câştigării unui salariu decent pentru a-şi întreţine familiile. Sunt oameni buni şi muncitori. Mulţi, când situţia se va schimba, se vor întoarce în România.”
Bun venit părintelui Viorel!
Giorgio Zucchelli

Pentru a trimite o ştire, vă rugăm să folosiţi acest  formular.