Română | Italiano
AcasăŞtiri20123 Aprilie: Scrisoare Pastorală la Sărbătoarea Învierii Domnului 2012 a PS Virgil Bercea, ...
Arhivă foto
Anul: 2017 » Eveniment: Liturghie greco-catolică solemnă la Oderzo » Titlu: 9662.jpg

Anul: 2017

Eveniment: Liturghie greco-catolică solemnă la Oderzo

Titlu: 9662.jpg

Ştiri

Scrisoare Pastorală la Sărbătoarea Învierii Domnului 2012 a PS Virgil Bercea, episcop de Oradea Mare

Scrisoare Pastorală la Sărbătoarea Învierii Domnului 2012 a PS Virgil Bercea, episcop de Oradea Mare

Iubiţi credincioşi,
          
Învierea Domnului este fundamentul credinţei noastre. Acest adevăr de credinţă îl mărturisim la fiecare Liturghie, atunci când spunem: „cred într-unul Domn Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, […] care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire S-a coborât din ceruri şi S-a întrupat, […] şi S-a răstignit pentru noi, […] şi a pătimit şi S-a îngropat. Şi a înviat a treia zi după Scripturi […].” Adevărul despre Învierea Domnului Isus din morţi este mesajul pe care Biserica l-a propovăduit continuu de două mii de ani, mesaj care a dat sens şi speranţă vieţii tuturor oamenilor. Credem în Înviere şi datorită mărturiei mironosiţelor, cărora îngerul le spune: „veniţi de vedeţi locul” (Mt. 28, 6); „a înviat” (Lc. 24, 6). Evenimentul era unul de excepţie, iar „femeile ieşind din mormânt au fugit de acolo şi nimic n-au spus, căci se temeau” (Mc. 16, 8). Frica şi cutremurul, uimirea şi neîncrederea sunt constante ale persoanei umane, iar femeile mironosiţe s-au comportat firesc, pentru că „nu pricepuseră Scriptura” (In. 21 9). Dar „după opt zile” (In. 21, 26) şi pentru eternitate Domnul cel înviat se reîntoarce în mijlocul apostolilor, în mijlocul nostru, şi ne spune tuturor: „Pace vouă!” (In. 21, 26). Credinţa noastră este pace şi înviere, bucurie şi speranţă, iubire şi dăruire.
          
Dragii mei,
Celebrăm Învierea Domnului, dar, din păcate, „spaima” (Mc. 16,5) şi neîncrederea care le-a cuprins pe femeile mironosiţe domneşte nu doar la noi în ţară, ci în întreaga lume. Tocmai în acest context ne vine în minte întrebarea retorică a lui Natanail: „Din Nazaret poate să fie ceva bun?” (In. 1,47). Logica faptelor ne face să mergem mai departe şi să ne întrebăm: din România mai poate ieşi ceva bun? Biserica Catolică din România mai are ceva de spus? Blajul mai poate oferi ceva? Răspunsul este unul singur şi e destul de simplu: acela pe care ni-l dau tot femeile mironosiţe – „veniţi de vedeţi” (Mt. 28,6), dincolo de mormânt este învierea, viaţa şi speranţa noastră.
Recent, Sfântul Părinte Papa Benedict al XVI-lea a creat un număr de 22 de cardinali – unul singur din România – Preafericitul Părinte Lucian. Iar Papa, urmaşul lui Petru, ne spune: priviţi spre România, mai sunt valori! Au fost şi vor mai fi persoane de caracter, demne şi iubitoare de Adevăr, capabile să se jertfească pentru ţara şi poporul din care fac parte, asemenea Blândului Păstor! Pe de altă parte, tot Papa ne mai spune: Biserica Catolică din România a oferit lumii, în timpul persecuţiei, o „mulţime… de martiri şi de mărturisitori, …, îmbrăcată în veşminte albe şi care sunt înaintea tronului lui Dumnezeu (Apoc. 7,9-13). Această mulţime de nume ilustre de martiri, precum Valeriu Traian Frenţiu, Iuliu Hosu, Alexandru Rusu, Ioan Bălan, Ioan Suciu, Vasile Aftenie, Tit Liviu Chinezu, Anton Durcovici, Marton Aron, Bogdanfi Szilard, Schefler Ianos, Vladimir Ghica, sunt gloria Bisericii.
Aşadar, tocmai în zilele noastre, un episcop din Biserica Greco-Catolică din România – Preafericitul Părinte Lucian – este chemat de Papa Benedict să fie, împreună cu Petru, „piatra” pe care se construieşte Biserica, … şi să dea mărturie despre Evanghelie până la sacrificiul propriei vieţi (Mt. 16,18). Astfel, Blajul – „Mica Romă” , de unde a „răsărit soarele românilor” -, condamnat şi el la moarte prin interzicerea Bisericii Greco-Catolice, a reînviat şi este din nou în glorie împreună cu Hristos Domnul, care aduce lumina Învierii. Blajul este din nou în atenţia Sfântului Părinte şi, prin el, fiecare credincios în parte este recunoscut, apreciat şi preţuit de Papa Benedict al XVI-lea. Sfântul Părinte ne spune fiecăruia: mergeţi mai departe pe acest drum care duce spre Hristos, rădăcinile credinţei le găsiţi în Cuvântul lui Dumnezeu, în învăţătura Părinţilor Bisericii, în Tradiţia bizantină şi în Unirea cu Scaunul Apostolic al Romei .
          
Dragii mei,
Isus în Grădina Ghetsemani, „fiind în zbuciumul durerii”, a lăsat să se facă voia Tatălui (Lc. 22,42-44), pentru că el este Fiul şi ştie că numai la Tatăl este fericirea şi viaţa. Tatăl este „Binele”, „Adevărul” şi „Frumosul”. Cu toţii suntem chemaţi să slujim şi să purtăm în lume Adevărul, Binele şi Frumosul. Acest lucru l-a făcut Biserica Greco-Catolică şi Blajul, împreună cu Cardinalii noştri, episcopii şi preoţii care s-au jertfit în puşcăriile comuniste, şi l-aţi făcut şi dumneavoastră, toţi credincioşii care, în ultimii douăzeci de ani, aţi încercat să trăiţi cu sinceritate credinţa şi să faceţi mereu, oricât de greu ar fi, „voia Tatălui”, persistând în bine, adevăr şi frumos.
Fiul a hotărât, tot în mod liber, să fie „servul umil” al umanităţii, pe care şi-a asumat-o pentru a noastră mântuire, pentru a ne da posibilitatea de a trăi ca fii ai Domnului în Fiul. Faptul de a trăi ca fii ai aceluiaşi Părinte ne face fraţi, iar între fraţi domneşte iubirea. „Iubirea” mă face „serv” al persoanei pe care o iubesc. A sosit ora ca „pentru Înviere să iertăm toate, să ne luminăm cu prăznuirea, să ne îmbrăţişăm unii pe alţii, să zicem fraţilor şi celor ce ne urăsc pe noi” să alegem cu toţii iubirea. Adevărul creştin nu este compatibil cu nici o formă de mărire deşartă, de putere lumească, nu este fanatic, nu este violent şi – chiar dacă este oprimat, răstignit şi îngropat – moartea nu-l biruie. Iar noi mărturisim acest lucru: „Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le”.
          
Iubiţi credincioşi,
Legăturile interumane pe care le construim aici, pe pământ, sunt bazate pe drepturi şi îndatoriri, însă în Biserica lui Hristos acestea sunt luminate şi de spiritul dăruirii, al carităţii, al împăcării şi comuniunii. Nu există iubire fraternă fără dreptate şi adevăr, fără justiţie şi împăcare, însă toate acestea se completează în lumina crucii, în logica Învierii Domnului: „că iată a venit, prin Cruce, bucurie la toată lumea” . Această logică a iubirii, a iertării şi împăcării o mărturisim atunci când fraţii sunt împreună şi la bucurie, şi la încercări. Când respectul şi buna înţelegere devin normalitate, când credinţa devine sensul, speranţa şi destinul vieţii noastre.
Chemării „veniţi şi vedeţi” îi urmează porunca misionară: „aruncaţi mrejele, … mergeţi în larg” (In. 21,6; Lc. 5,4)! Chemaţi-i pe toţi la unitate, aveţi curajul, dragii mei, să priviţi minunile pe care Domnul le face în fiecare zi în viaţa noastră, în viaţa Bisericii. Nu uitaţi de bine, de adevăr şi de frumos. Căci S-a uitat Domnul la umilinţa, îndelung-răbdarea şi suferinţa servei Sale de pe meleagurile Transilvaniei.
Da, „veniţi şi vedeţi”: Biserica Română Unită a reînviat!
„Veniţi şi vedeţi”: Biserica este corabia care ne poartă spre mântuire, în şi prin Hristos cel înviat!
„Veniţi şi vedeţi”: mărturia de credinţă, sacrificiul, umilinţa şi înălţarea Bisericii Greco-Catolice!
„Veniţi şi vedeţi”: România este „grădina Maicii Domnului” , spre care se poate privi cu speranţă şi încredere!
„Veniţi şi vedeţi”: Isus nu e mort, nu e în mormânt, căci s-a sculat precum a zis!
Şi, acum, duceţi-vă degrabă şi spuneţi lumii întregi bucuria noastră: Hristos a Înviat!
Sărbători fericite tuturor!
+ Virgil Bercea

Pentru a trimite o ştire, vă rugăm să folosiţi acest  formular.