Română | Italiano
AcasăŞtiri20126 Octombrie: Parohia Euclide – Flaminia, in pelerinaj pe urmele Sfântului Benedict
Arhivă foto
Anul: 2017 » Eveniment: Laboratorul de creaţie cu copiii din Parohia Vicenza » Titlu: 10087.jpg

Anul: 2017

Eveniment: Laboratorul de creaţie cu copiii din Parohia Vicenza

Titlu: 10087.jpg

Ştiri

Parohia Euclide – Flaminia, in pelerinaj pe urmele Sfântului Benedict

Parohia Euclide – Flaminia, in pelerinaj pe urmele Sfântului Benedict

Multe sunt activităţile culturale, pastorale, spirituale, creative pe care comunitatea bisericii noastre le organizează, ceea ce face să crească prestigiul ei, determină un concept de comuniune fraternă, reciprocă între noi, o cunoaştere a istoriei şi tradiţiei locurilor în care trăim, dar şi în sens mistic o trăire fericită, cotidiană.
Este duminică dimineaţa, începutul unei toamne bogate atât în rod lumesc, cât şi în rod sufletesc. În data de 30 septembrie la ora 8.15, în grup de 77 de persoane cu un autocar supraetajat, împreună cu părintele nostru spiritual Serafim Vescan Iulian, la care ni s-au adăugat şi alte persoane venind cu două maşini mici, personale, ne-am îndreptat spre localitatea Subiaco, la o înălţime de 780 m, pentru a ajunge la Mânăstirea Sfântul Benedict (San Benedetto).
Am ajuns la autocar, cu toţii ne-am ocupat câte un scaun şi am plecat la drum. În timpul călătoriei cu autocarul, am cântat cântece dedicate Maicii Domnului si Isus Hristos, lăsându-ne purtaţi într-o atmosferă de poveste, mulţumită peisajului cu accente galben-cărămizii al toamnei.
Am sosit la Mânăstirea Subiaco, unde am simţit liniştea care ne cuprindea atât de afară, cât şi din interior. Toţi vizitatorii Grotei Sfântului Benedetto au rămas profund impresionaţi viaţa Sfântului.
Celebrăm Sfânta Liturghie în biserica inferioară, cu pereţii pictaţi şi cu peisaje, după cum aproape toată mânăstirea este pictată, spre stupoarea noastră; dar in această biserică ne-a atras atenţia o icoană pictată pe perete cu Cina cea de Taină, că Isus nu era în centrul apostolilor ci în capul mesei cu Ioan Evanghelistul pe pieptul lui, toţi apostolii erau în partea stângă a mesei iar în partea dreaptă aproape căzut şi speriat, disperat era Iuda.
Sfântul patriarh al Occidentului
Sfântul Benedict s-a născut in oraşul Norcia din centrul Italiei, nu departe de Roma şi a trăit între anii 480-550, mare abate (sfânt) fondator şi patron al Europei.
A studiat la Roma, la şcolile cele mai înalte, dar înspăimântat de viaţa plină de patimi a tinerilor din vremea lui şi dornic de o viaţa spirituală înaltă, se retrage într-o peşteră la Subiaco în rugăciune, post şi meditaţie. Trecând, aici la văzut un călugăr Roman, de la o mânăstire apropiată augustiniană şi l-a îndrumat făcându-l monah, şi la zile stabilite îi cobora de sus, pâine şi alta mâncare, cu o funie cu clopoţel până în dreptul peşterii unde locuia, şi a petrecut acolo trei ani.
Şi astăzi se poate vedea peştera (grota) în care a locuit. Dar Dumnezeu a rânduit să nu stea ascuns şi necunoscut slujitorul Lui Dumnezeu, astfel a fost descoperit mai întâi în visul unui preot, Florentin, în ziua de Pasti, şi apoi la nişte pastori care l-au făcut cunoscut lumii. Puţin mai jos de peştera Sfântului Benedict se găseşte peştera pastorilor, pe care am vizitat-o şi noi.
Au început să vină la dânsul mulţi tineri, dornici şi de viaţa spirituală şi monastică. Astfel a înfiinţat la Subiaco douăsprezece mânăstiri cu doisprezece călugări în fiecare. Şi a primit Sfântul de la Dumnezeu darul de a face minuni, tămăduiri şi înainte vedere.
Dar duhul cel rău, diavolul, i-a adus şi multe ispite, încât într-o zi, fiind plin de ispite trupeşti, Sfântul s-a dezbrăcat şi s-a aruncat, s-a tăvălit multă vreme în urzici şi spini, încât sângerându-se trupul şi răbdând cu vitejie durerile, s-a izbăvit pentru totdeauna de acest gând; şi de aici înainte, inima lui s-a umplut de dorul Spiritului (Duhului) Sfânt, a fost şi mai înţelept la învăţătură.
Se poate vedea şi astăzi acel loc cu trandafiri unde s-a întâmplat momentul de care am amintit mai sus.
De aici se îndreaptă spre muntele Cassino, unde zideşte o mânăstire cu două paraclise, aici scrie testamentul Regula Monaheicească valabilă pentru monacii benedictini şi întreg Occidentul, până astăzi, aici îşi are şi mormântul cum scrie Sfântul Grigorie Dialogul (cel Mare).
Construcţiile edificiului actual sunt unele din secolul XI, capela Sfântului Grigore a fost construită probabil în 1224, participând şi Francesco de Assisi, cum este pictat fără aureolă, pentru că era încă viu,în viaţă. Alte construcţii din secolul XV cu picturile care aparţin şcolii umbro-marchigiona, aici se vede şi ultimul colocviu între Sfântul Benedict şi sora lui Sfânta Scolastica.
Aproape este Mânăstirea Sfânta Scolastica (sora Sfântului), este a 13-a mânăstire fondată de Sfântul Benedict, în anul 520, al origine dedicată al San Silvestru unde într-o casă trăia şi sora Sfântului. La sfârşitul secolului al IX-lea mânăstirea şi Biserica au fost intitulate Sfinţilor Benedict si scolastica, iar la sfârşitul secolului al XIV, ia actualul nume de Santa Scolastica.
Pe faţada mânăstirii este scris motoul benedictin ''Ora et labora” '(munceşte şi roagă-te), şi cuvântul ''Pax'' (Pace).
După Sfânta Liturghie am făcut slujba parastasului pentru mama doamnei Maria de la Suceava, care a venit pregătită cu mâncare pentru 100 de persoane. Afară, in chiastrul mânăstirii am mâncat cu toţii sarmale, carne, colivă, am servit vin, alte băuturi, sucuri, sub picăturile de ploaie care nu se opreau deloc.
După ce am cumpărat mai multe amintiri religioase, printre care şi medalionul sau crucea Sfântului Benedict, miraculoasă şi cu putere de alungare a duhurilor rele, necurate.
În arhive se menţionează de o minune pe care Sfântul a făcut-o cu semnul Sfintei Cruci asupra unui pahar de vin, pe care trebuia să-l bea, în care era şi otrava, că paharul s-a crăpat şi totul s-a spulberat, şi Sfântul a scăpat cu viaţă.
Bucuroşi în suflete şi sub ploaia măruntă ne îndreptam cu autocarul către Santuariul Santissima Trinita a Vallepietra (Roma), la o distanţă de 2 ore de aici de mers cu autocarul între Lazio şi Abruzzo la o înălţime de 1337 de metri, pe muntele Autore.
Drumul era aşa de frumos! Cu nori deasupra, puţin cenuşii, cu puţină ploaie şi cu multe serpentine, am ajuns. Acolo mi se părea că sunt mai aproape de cer.
Sunt multe ipoteze în istorie, referitor la construcţia acestui Santuariu, una ar fi că monacii benedictini de Subiaco şi monacii baziliani ar fi ridicat acest loc Sfintei Treimi. Se reţine ideea că acest loc a aparţinut unui templu păgân din epoca Romană.
Alte documente relative la Santuario sunt de la 1079 şi 1112, conservate în arhiva Catedralei din Anagni.
Sfinţenia acestui loc vine atribuită de tradiţia unui miracol; un ţăran ara pământul său cu plugul şi doi boi. La un moment dat, boii cu plugul se aruncă într-o prăpastie foarte mare. Ţăranul a pornit în căutarea lor, şi îi găseşte într-o peşteră privind la Icoana Sfintei Treimi pictată pe stâncă.
Se povesteşte şi de doi creştini din Ravena, pentru a fugii de persecuţiile lui Neron s-au refugiat într-o peştera (grotă) pe muntele Autore, unde au întâlnit pe Sfinţii Petru şi Ioan veniţi dinspre orient spre Roma; în această ocazie s-a manifestat viziunea Sfintei Treimi.
Pictura este o frescă şi după părerea iconografilor bizantini reprezintă Trei Persoane identice, în tradiţia secolului al XII-lea.
Este o pictură specială, reprezentând trei persoane identice şi în aspect şi toate trei stau pe scaune, toate binecuvântează cu mâna unind degetele în stilul oriental (grec), toate cu mâna stângă arată către o carte deschisă, picioarele le au înfăşurate într-un rotund cum ar fi globul Pământului, sau un nor. Sub frescă este inscripţia care exprimă misterul trinitar: „IN TRIBUS HIS DOMINUM PERSONIS CREDIMUS'' (În trei persoane este Dumnezeu în care credem).
Această particularitate iconografică a Sfintei Treimi a fost obiectul numeroşilor studioşi ştiind că reprezentarea Sfintei Treimi s-a făcut şi in alte forme aprobate de Biserică (exemplu Sfântul Spirit - Duh - în formă de porumbel).
Tot în tradiţie s-a păstrat legenda că doi pictori la o distanţă mare de timp între ei, au vrut să mai retuşeze pictura unde era degradată de timp, dar imediat au dispărut lucrările lor; astfel tradiţia susţine că este o pictură divină, nu făcută cu mâna umană.
Deasupra era un munte, din care izvora aşa-zisa ''apă făcătoare de minuni''.
Cele două braţe în care se desparte izvorul,îmi dădeau impresia de îmbrăţişare.
Multă lume care vine aici, ia apă în sticlă sau cumpără sticle de plastic, exact ca şi la Lourdes (Franţa) şi iau apa de la 2 -3 izvoare care vine din stâncă,
socotind-o miraculoasă.
De la parcarea de autocare şi maşini, sunt încă 700-800 de metri de mers pe jos, urcat, coborât, prin pădure, dar la această înălţime foarte stâncoasă, pădurea este rară şi copacii nu prea mari.
Toţi care intră să se roage în peşteră la Sfânta Treime, când ies, ies cu spatele, chiar şi pe scările până jos, din şi pentru respectul Sfinţii Treimi, atingând cu mâna partea superioară a stâncii.
Foarte multă lume merge, se aminteşte că au fost perioade când a atins numărul de 30 de mii de persoane, sâmbăta si duminica după Rusalii, de Sfânta Treime, lume care doarme afară pe paturi, în corturi, atunci noaptea, precum şi în ziua sărbătorii Santa Ana, 26 iulie. Perioada de vizitare a Sanctuarului este din 1 mai până la 31 octombrie.
În concluzie, vă pot spune că m-am simţit foarte odihnită, nu-mi era somn,cu toate că ploua, dar am văzut ceva cu totul deosebit. Pur şi simplu simţeai că te ocroteşte cineva, că te îmbrăţişează cineva drag.
A fost o zi în care ne-am simţit aproape de cer.
Mihaela Tudor

 

Evenimente foto legate de această ştire

Pentru a trimite o ştire, vă rugăm să folosiţi acest  formular.