Română | Italiano
AcasăŞtiri20123 Noiembrie: Conferirea titlului de „Doctor Honoris Causa” părintelui prof. Roberto Giraldo
Arhivă foto
Anul: 2017 » Eveniment: Sfânta Liturghie şi vizită arhierească la Forlì » Titlu: 10012.jpg

Anul: 2017

Eveniment: Sfânta Liturghie şi vizită arhierească la Forlì

Titlu: 10012.jpg

Ştiri

Conferirea titlului de „Doctor Honoris Causa” părintelui prof. Roberto Giraldo

Conferirea titlului de „Doctor Honoris Causa” părintelui prof. Roberto Giraldo

În data de 1 noiembrie 2012, în cadrul manifestărilor prilejuite de împlinirea a 50 de ani de la înfiinţarea Universităţii din municipiul Piteşti, Senatul universitar a oferit titlul de “Doctor Honoris Causa” părintelui arhimandrit Roberto Giraldo, Rectorul Institutului Ecumenic “San Bernardino” din Veneţia.
Decernarea acestul titlu onorific rectorului institutului veneţian a fost posibilă datorită colaborării dintre cele două instituţii academice, începute în anul 2005, pe 19 septembrie, bazându-se pe susţinerea unor cursuri de teologie despre papalitate, temă foarte importantă şi de actualitate la nivelul dialogului ecumenic dintre Biserica Ortodoxa şi Biserica Romano-Catolică şi a altor teme de teologie ecumenică. Facultatea de Teologie Ortodoxă “Sf. Mc. Filotea” din Piteşti este inclusă, din anul 1990, în cadrul universităţii piteştene.
Pe lângă acestă colaborare bazată pe susţinerea unor cursuri de teologie, s-au organizat şi conferinţe ţinute de profesori catolici şi ortodocşi, care au abordat teme de actualitate din cadrul teologiei ecumenice, alese de comun acord de cele două instituţii academice, pentru a vedea perspectivele, modul de studiu şi punctul de vedere atât din partea catolică, cât şi din partea ortodoxă. Toate acestea au fost publicate în tre volume care pot fi consultate de cei interesaţi de teologia ecumenică.
O altă formă de colaborare, stabilită încă de la început, a fost acordarea unor brse de studii pentru studenţi români de teologie ortodoxă, pentru a aprofunda formărea acestora şi la nivel academic. Unii dintre aceştia au obţinut deja “Licenţa în teologia ecumenică”. Această formă de colaboare bazată pe oferirea burselor de studiu este încă în curs de desfăşurare între cele două instituţii din România şi Italia.
Decernarea titlului de “Doctor Honoris Causa” părintelui profesor Roberto Giraldo a început la ora 10.00, odată cu intrarea membrilor Senatului academic al Universităţii, îmbrăcaţi solemn, în frunte cu preşedintele Senatului, domnul profesor Nicolae Brânzea, care a declarat deschiderea manifestărilor cu intonarea imnurilor naţionale, cel român şi apoi cel italian. În timpul intonării imnurilor, se putea observa pe faţa părintelui profesor Roberto o emoţie profundă, deoarece se simte deja fiu al acestui pământ binecuvântat de Dumnezeu, care a fost supus unor grele încercări de-a lungul istoriei.
Această festivitate de decernare a titlului de “Doctor Honoris Causa” părintelui profesor Roberto Giraldo, propus de către Facultatea de Teologie “Sf. Mc. Filotea” din Piteşti, este a treia dintr-o serie de recunoaşteri oficiale precum decernarea titlului Patriarhului ortodox Teoctist, de vie memorie, apoi însuşi fondatorului Facultăţii, Preasfinţiei Sale Calinic, Arhiepiscop de Argeş şi Muscel.
În data de 30 ianuaire 2011, Preasfinţitul Virgil Bercea, Episcop Român Unit cu Roma al Eparhiei Greco-Catolice de Oradea, i-a oferit părintelui prof. Roberto Giraldo, prin decretul nr. 777270/2011, demnitatea de Arhimandrit, iar în data de 10 februarie din acelaşi an a fost promovat Profesor “Extraordinar“ de către Congregaţia pentru Educaţie Catolică din Roma, prin decretul nr. 29.2011.
          
În discursul “Laudatio”, decanul Facultăţii de Teologie, prof. Radu Tascovici, spunea despre părintele prof. Roberto: “mărinimos, i-a primit pe studenţii români cu dragoste, indiferent de confesiunea lor, contribuind la formarea academică a multor studenţi români, ortodocşi şi greco-catolici, dându-le posibilitatea de a studia cu sârguinţă în spiritul unei tradiţii de veacuri a învăţământului universitar, unde predomină depăşirea diferitelor prejudecăţi, cercetarea onestă şi profndă” [...], “şi în bogata şi valoroasa sa activitate pe plan didactic şi ecumenic părintele Roberto a susţinut învăţământul şi deschiderea ecumenică a Facultăţii, deschiderea ce presupune dialog fratern, teologic şi ştiinţific, prin intermediul aprofundării şi a cunoaşterii reciproce”.
Imediat după primirea titlului de “Doctor Honoris Causa”, părintele Roberto Giraldo a ţinut o “Lectio Magistralis” în limba română, după care au urmat aplauze călduroase ale celor prezenţi, entuziaşti atât pentru faptul că prelegerea a fost ţinută în limba română, cât şi pentru conţinutul acesteia. În plus, părintele Roberto s-a angajat să continue colaborarea şi promovarea studiului şi a activităţii ecumenice cu mărinimie şi respect faţă de munca pe care o va desfăşura.
Pentru acest eveniment important din activitatea sa de profesor şi pentru Institutul de Studii ecumenice “San Bernardino”, părintele Roberto Giraldo a fost însoţit de câţiva dintre prietenii săi apropiaţi, dintre care amintim pe don Paolo Dini, Vicar general al Diecezei de Padova şi doamnele Giovanna şi Onorina.
          
Traducerea textului în limba română: pr. Ioan Mărginean-Cociş
P. Vasile-Alexandru Barbolovici

 

Evenimente foto legate de această ştire

Pentru a trimite o ştire, vă rugăm să folosiţi acest  formular.