Română | Italiano
AcasăŞtiri201319 Martie: Sfântul Părinte Francisc: Să nu ne fie teamă de bunătate! Să ducem omenirii ...
Arhivă foto
Anul: 2017 » Eveniment: Sfânta Liturghie şi vizită arhierească la Forlì » Titlu: 10010.jpg

Anul: 2017

Eveniment: Sfânta Liturghie şi vizită arhierească la Forlì

Titlu: 10010.jpg

Ştiri

Sfântul Părinte Francisc: Să nu ne fie teamă de bunătate! Să ducem omenirii speranţa care vine de la Dumnezeu!

Sfântul Părinte Francisc: Să nu ne fie teamă de bunătate! Să ducem omenirii speranţa care vine de la Dumnezeu!

RV 19 mar 2013. Redăm mai jos, în traducerea noastră de lucru, predica Sfântului Părinte Francisc la Sf. Liturghie de inaugurare a pontificatului său, marţi, în Piaţa Sf. Petru:
Dragi Fraţi şi Surori, îi mulţumesc Domnului că pot să celebrez această Sf. Liturghie de început al slujirii petrine în solemnitatea Sfântului Iosif, soţul Fecioarei Marie şi patronul Bisericii Universale: este o coincidenţă foarte bogată în semnificaţie, este şi onomastica veneratului meu predecesor: îi suntem aproape cu rugăciune, plină de afecţiune şi recunoştinţă.
Îi salut cu afecţiune pe Fraţii Cardinali şi Episcopi, preoţii, diaconii, călugării şi călugăriţele şi pe toţi credincioşii laici. Mulţumesc pentru prezenţă Reprezentanţilor celorlalte Biserici şi Comunităţi Ecleziale, precum şi reprezentanţilor Comunităţii Ebraice şi ai celorlalte Comunităţi Religioase. Adresez salutul meu cordial Şefilor de stat şi de guvern, Delegaţiilor Oficiale ale atâtor ţări şi Corpului Diplomatic.
Am ascultat la Evanghelie că „Iosif a făcut după cum i-a poruncit Îngerul Domnului şi a luat-o la sine pe soţia lui” (Matei 1,24). În aceste cuvinte este cuprinsă deja misiunea pe care Dumnezeu o încredinţează lui Iosif, acela de a fi „custos”, custode. Custodele cui? Al Mariei şi al lui Isus; dar e o custodie care se extinde apoi la Biserică, după cum a subliniat fericitul Ioan Paul al II-lea: „Sfântul Iosif, după cum a avut o grijă iubitoare faţă de Maria şi s-a dedicat cu angajare şi bucurie în educaţia lui Isus Cristos, tot la fel păzeşte şi ocroteşte trupul său mistic, Biserica, faţă de care Fecioara Sfântă este figură şi model” (exhort. apostolică Redemptoris Custos, 1).
Cum îşi îndeplineşte Iosif această custodie? Cu discreţie, smerenie, în tăcere, dar cu o prezenţă constantă şi o fidelitate deplină, chiar şi când nu înţelege. Din logodna cu Maria până la episodul lui Isus la 12 ani în templul din Ierusalim, însoţeşte cu grijă şi iubire fiecare moment. Este alături de Maria, soţia sa, în momentele senine şi în cele grele ale vieţii, în călătoria la Betleem pentru recensământ şi în ceasurile de trepidaţie şi bucurie ale naşterii; în momentul dramatic al fugii în Egipt şi în căutarea anevoioasă a fiului la templu; şi apoi, în viaţa de fiecare zi a casei de la Nazaret, în atelierul unde l-a învăţat meseria pe Isus.
Cum trăieşte Iosif vocaţia sa de custode al Mariei, lui Isus, al Bisericii? În atenţia constantă faţă de Dumnezeu, deschis la semnele sale, disponibil la planul său, nu atât la planul propriu. Şi este ceea ce Dumnezeu îi cere lui David, după cum am auzit la prima lectură: Dumnezeu nu doreşte o casă construită de mâna omului, ci doreşte fidelitatea faţă de Cuvântul său, de planul său; şi Dumnezeu însuşi este cel care construieşte casa, dar din pietre vii marcate de Spiritul său. Şi Iosif este „custode”, pentru că ştie să-l asculte pe Dumnezeu, se lasă călăuzit de voinţa sa şi tocmai de aceea este şi mai sensibil la persoanele care-i sunt încredinţate, ştie să citească în mod realist evenimentele, este atent la ceea ce-i stă împrejur, şi ştie să ia decizii mai înţelepte. În el, dragi prieteni, vedem cum se răspunde la chemarea lui Dumnezeu, cu disponibilitate, cu promptitudine, dar vedem şi care este centrul vocaţiei creştine: Cristos! Să-l luăm în grijă pe Cristos în viaţa noastră, ca să avem grijă de ceilalţi, ca să avem grijă de creaţie (mediu)!
Vocaţia de a fi costozi, însă, nu ne priveşte numai pe noi, creştinii, are o dimensiune care precedă şi care este pur şi simplu omenească, îi priveşte pe toţi. Înseamnă să avem grijă de întreaga creaţie, de frumuseţea naturii, cum ni se spune în Cartea Facerii şi cum ne-a arătat Sfântul Francisc de Assisi: înseamnă să respectăm orice creatură a lui Dumnezeu şi mediul în care trăim. Înseamnă să avem grijă de oameni, să avem grijă de toţi, de orice persoană, cu iubire, mai ales de copii, de bătrâni, de cei care sunt mai fragili şi care deseori se află la periferia inimii noastre. Înseamnă să avem grijă unii de alţii în familie: soţii au grijă unul de celălalt, apoi, ca părinţi, au grijă de fii, şi cu timpul, şi fiii devin custozi ai părinţilor. Înseamnă a trăi cu sinceritate prieteniile, care sunt o îngrijire reciprocă în încredere, în respect şi bine. În fond, toate sunt încredinţate grijii omului, şi este o responsabilitate care ne priveşte pe toţi. Fiţi custozii darurilor lui Dumnezeu!
Şi când omul nu-şi îndeplineşte această responsabilitate, când nu avem grijă de creaţie şi de fraţi, atunci îşi găseşte loc distrugerea şi inima se usucă. În orice epocă a istoriei, din nefericire, există „irozi” care urzesc planuri de moarte, distrug şi urâţesc chipul omului şi al femeii.
Aş vrea să cer, vă rog, tuturor celor care ocupă roluri de răspundere în domeniul economic, politic sau social, tuturor oamenilor şi femeilor de bună voinţă: să fim „custozii” creaţiei, ai planului lui Dumnezeu înscris în natură, custozi ai celuilalt, ai mediului; să nu lăsăm ca semnele de distrugere şi de moarte să însoţească drumul lumii noastre! Dar pentru „a avea grijă” trebuie să avem grijă şi de noi înşine! Să ne amintim că ura, invidia, mândria, murdăresc viaţa! A avea grijă înseamnă, atunci, a veghea asupra sentimentelor noastre, a inimii noastre, pentru că de acolo ies gândurile bune şi rele: cele care construiesc şi cele care distrug! Nu trebuie să ne fie teamă de bunătate, mai mult, nici de blândeţe!
Şi aici, adaug, atunci, o nouă observaţie: a se îngriji, a avea grijă, cere bunătate, cere să fi trăit cu blândeţe. În Evanghelii, sfântul Iosif apare ca un om puternic, curajos, muncitor, dar în sufletul său se observă o mare blândeţe, care nu este virtutea celui slab, dimpotrivă, denotă tărie de suflet şi capacitate de atenţie, de compasiune, de adevărată deschidere faţă de celălalt, de iubire. Nu trebuie să ne fie teamă de bunătate, de blândeţe!
Astăzi, împreună cu sărbătoarea Sf. Iosif, celebrăm începutul slujirii noului Episcop al Romei, Succesorul lui Petru, care presupune şi o putere. Desigur, Isus Cristos a dat o putere lui Petru, dar despre ce putere este vorba? La întreita întrebare a lui Isus lui Petru despre iubire, urmează întreitul îndemn: paşte mieluşeii mei, paşte oile mele. Nu uităm niciodată că adevărata putere este slujirea şi că Papa, pentru a exercita puterea, trebuie să intre tot mai mult în acea slujire care are culmea sa de lumină pe Cruce; trebuie să privească la slujirea smerită, concretă, bogată în credinţă, a Sfântului Iosif şi asemenea lui să-şi deschidă braţele pentru a se îngriji de întregul Popor al lui Dumnezeu şi să primească cu afecţiune şi blândeţe întreaga omenire, mai ales pe cei săraci, pe cei mai slabi, pe cei mai mici, pe cei pe care (evanghelistul) Matei îi descrie la judecata de apoi după caritate: cel flămând, însetat, străinul, cel gol, bolnav, la închisoare (cfr Mt 25, 31-46). Numai cine slujeşte cu iubire ştie să aibă grijă!
În a doua lectură, Sf. Paul vorbeşte despre Abraham, care „a crezut, sperând împotriva oricărei speranţe” (Rm 4,18). Tare în speranţă, împotriva oricărei speranţe! Şi astăzi, în faţa atâtor trăsături de cer cenuşiu, avem nevoie de a vedea lumina speranţei şi să dăruim noi înşine speranţă. A fi custozi ai creaţiei, orice bărbat şi femeie, cu o privire de blândeţe şi iubire, înseamnă a deschide orizontul speranţei, înseamnă a deschide o crăpătură de lumină în mijlocul atâtor nori, înseamnă a duce căldura speranţei! Şi pentru cel care crede, pentru noi, creştinii, asemenea lui Abraham, asemenea Sfântului Iosif, speranţa pe care o ducem are orizontul lui Dumnezeu care ne-a fost deschis în Cristos, este întemeiată pe piatra care este Dumnezeu.
A avea grijă de Isus cu Maria, a avea grijă întreaga creaţie, a avea grijă orice persoană, mai ales pe cea mai săracă, a avea grijă de noi înşine: iată o slujire pe care Episcopul Romei este chemat să o îndeplinească, dar la care toţi suntem chemaţi, pentru a face să strălucească steaua speranţei: Să avem grijă cu iubire de ceea ce Dumnezeu ne-a dăruit!
Cer mijlocirea Fecioarei Maria, a Sfântului Iosif, a Sfinţilor Petru şi Paul, a Sf. Francisc, pentru ca Duhul Sfânt să însoţească slujirea mea, iar vouă, tuturor, vă spun: rugaţi-vă pentru mine! Amin.

 

Evenimente foto legate de această ştire

Pentru a trimite o ştire, vă rugăm să folosiţi acest  formular.