Română | Italiano
AcasăŞtiri201318 Mai: Praznicul Învierii Domnului în Comunitatea românească din Figline ...
Arhivă foto
Anul: 2017 » Eveniment: Liturghie greco-catolică solemnă la Oderzo » Titlu: 9652.jpg

Anul: 2017

Eveniment: Liturghie greco-catolică solemnă la Oderzo

Titlu: 9652.jpg

Ştiri

Praznicul Învierii Domnului în Comunitatea românească din Figline (Florenţa/Italia)

Praznicul Învierii Domnului în Comunitatea românească din Figline (Florenţa/Italia)

Duminică 5 mai 2013, Biserica "Collegiata di Santa Maria" din Figline - Incisa Valdarno, provincia Firenze (Toscana) a fost martoră a unui eveniment deosebit chiar şi pentru istoria seculară a acestei frumoase şi vechi biserici: sărbatorirea Învierii Mântuitorul nostru Isus Cristos care a învins moartea prin însăşi moartea şi Învierea Sa, sărbătoare celebrată după ritul bizantin şi după calendarul bisericii bizantine.
Oraşul Figline - Incisa Valdarno face parte din Dioceza de Fiesole, dioceză înfiinţată de Sf. Romolo, discipol al Sf. Petru. Prin grija deosebită a episcopului actual a acestei dioceze, Excelenţa Sa Episcop Mario, în capela Preasfântului Sacrament din această biserică - construită între anii 1252 şi 1257 - părintele Valer Sician celebrează în fiecare duminică Sfânta Liturghie pentru comunitatea românească ce se află în această zonă istorică.
Evenimentul deosebit a constat în faptul că, această frumoasă sărbătoare a Învierii de anul acesta nu a fost sărbătorită doar de comunitatea românească, ci şi de mulţi alţi credincioşi din diverse biserici orientale care sunt prezenţi în zonă, în special cei din localitatea Loppiano, ce aparţine oraşului Figline – Incisa. Astfel au fost prezenţi credincioşi din Egipt, Siria, Canada, Brazilia, Ucraina, Croaţia, Irlanda, Taiwan, Italia şi România.
Sf. Evanghelie a fost proclamată de către cei 8 preoţi prezenţi (3 italieni, 2 maghiari, un francez, un sloven şi pr. Valer) în 11 limbi: română, latină, franceză, italiană, arabă, chineză, engleză, spaniolă, portugheză, germană şi maghiară.
Sf. Liturghie a fost celebrată în limbile italiană şi română pentru a fi înţeleasă de participanţi, iar răspunsurile au fost cântate doar în limba română pentru ca cei prezenţi să descopere şi să guste frumuseţea şi bogăţia cântecelor liturgice bizantine, în mod particular cele greco-catolice.
La finalul celebrării toţi cei prezenţi au participat la tradiţionalul ciocnit de ouă, tradiţie prezentă şi în Toscana, după care fiecare a mers să vestească tuturor bucuria Învierii prin salutul pascal: Cristos a Înviat!
pr. Valer Sician

 

Evenimente foto legate de această ştire

Pentru a trimite o ştire, vă rugăm să folosiţi acest  formular.