Română | Italiano
AcasăŞtiri201320 Mai: "Sărbătoarea Popoarelor" la Roma
Arhivă foto
Anul: 2017 » Eveniment: Sărbătoare în parohia Roma Nord, festivalul ,,Româncuţa în Bucătărie” la a şasea ediţie » Titlu: 9971.jpg

Anul: 2017

Eveniment: Sărbătoare în parohia Roma Nord, festivalul ,,Româncuţa în Bucătărie” la a şasea ediţie

Titlu: 9971.jpg

Ştiri

"Sărbătoarea Popoarelor" la Roma

"Sărbătoarea Popoarelor" la Roma

Într-o zi frumoasă de primavară, 19 mai 2013, care în acest an a coincis cu Sărbătoarea Rusaliilor sau Coborârea Spiritului (Duhului) Sfânt asupra apostolilor în biserica romano-catolică, s-a simţit aceasta atmosfera a Rusaliilor şi în piaţa San Giovanni in Laterano, unde persoane din toate colţurile lumii s-au întâlnit la Sărbătoarea Popoarelor, cand sub lumina soarelui se putea vedea îmbrăcăminte din toate tradiţiile şi se auzeau cântări în toate limbile.
La ora 12:00 a început în biserică Sfânta Liturghie celebrată de către Excelenţa Sa Mons. Matteo Zuppi, Episcop vicar auxiliar de Roma Centru. Preoţii romano-catolici erau îmbrăcaţi în roşu, culoarea focului. Pentru noi, greco-catolicii români şi ucrainieni, era culoarea aurie, pentru că ne aflam încă în perioada Sfintelor Paşti (sărbătorită în 5 mai).
În predica sa, episcopul Zuppi s-a referit la unitatea pe care o avem în toată diversitatea noastră, adică deşi suntem strânşi din toate colţurile lumii, totuşi nu suntem ca turnul din Babel, iar ceea ce ne uneşte este ce altceva decât dragostea, în timp ce fiecare dintre noi este fratele mai mic al lui Isus. Dragostea ne dă forţă şi nu ne lasă să ne despartă diversitatea. Trebuie să-L ajutăm şi noi pe Spiritul (Duhul) Sfânt, iubindu-ne ca fraţii, dar nu doar între cei din comunitatea noastră, ci pe toţi membrii tuturor celorlalte comunităţi din jurul nostru. Episcopul a încheiat cu urarea ca focul Rusaliilor să ardă în fiecare dintre noi, dar mai ales în cei care au mare nevoie de aceasta, căci Rusaliile înseamnă puterea dragostei care ne deschide inimile. Tocmai în diversitate stă frumuseţea bisericii, iar deschiderea noastră, a unora către ceilalţi, face ca Roma să se transforme din Babel în Ierusalim şi să fie la fel de frumoasă ca o mireasă.
Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date în toare limbile. parohia noastră Flaminia-Euclide, Roma Nord, împreună cu alţi credincioşi din parohia părintelui Daniel Vereş, au intonat cântările finale Troparul Învierii şi cântarea Din mormântu-ntunecat, care au răsunat în toată biserica, astfel încât au cântat şi alţi români aflaţi în biserică. După terminarea Sfintei Liturghii s-a făcut parastasul pe treptele din partea dreaptă a bisericii, iar bunurile au fost ulterior împărţite credincioşilor prezenţi.
Au avut loc apoi agape din toate tradiţiile din mai multe zone din ţară, din care am gustat cu plăcere cu toţii. La ora 14,30 a început un program artistic, în care comunitatea noastră a intrat la ora 16,30. Ansamblul de dansuri Măgura din Făgăraş a jucat Brâu de Făgăraş, Crihalma şi Haţegana din Transilvania şi a fost foarte apreciat de toată lumea. Jucau toţi românii aflaţi în piaţă, nu doar cei de pe scenă, iar drapelul românesc flutura în vânt, simbol al prezenţei noastre acolo. Eram cu toţii bucuroşi în acestă zi o dată în plus pentru că în ziua de Rusalii s-a întemeiat biserica creştină, iar noi ne aflam tocmai în biserica San Giovanni, catedrală din Roma, mama tuturor bisericilor.
La sfârşitul programului pregătit de grupul de dansatori români, a sosit şi primarul Romei, Gianni Allemano, care a adus un cuvânt de mulţumire tuturor, dar în special comunăţii româneşti. Părintele Serafim a mulţumim cu această ocazie primarului Romei pentru cuvintele frumoase aduse la adresa românilor.
Corturile din piaţă găzduiau toate naţionalităţile. Printre acestea se afla şi cortul comunităţii greco-catolice române, în care se găseau afişe despre istoria episcopilor-martiri ai bisericii greco-catolice, aduse special pentru această ocazie de la Colegiul PIO Romeno, prin bunăvoinţa părinţilor Rector, Gabriel Buboi, şi Vice-Rector, Vasile Man.
Iată câteva dintre informaţiile oferite publicului despre Servitorii lui Dumnezeu Valeriu Traian Frenţiu, Iuliu Hossu, Alexandru Rusu, Ioan Bălan, Ioan Suciu, Vasile Aftenie şi Tit Liviu Chinezu, episcopi morţi cu faimă de martiri în timpul regimului comunist din perioada 1950-1970:
Cardinalul Iuliu Hossu (1885-1970), Episcop de Cluj-Gherla. A fost hirotonit episcop de Gherla în anul 1917 şi în următorul an participă la actul Marii Uniri a Transilvaniei cu România. Datorită atenţiei particulare pe care o acorda vieţii creştine din parohii este numit „episcopul vizitelor canonice”.
În timp ce se afla la Bucureşti pentru proiectul Statutului Bisericii Greco-Catolice, fu arestat în noaptea din 29.10.1948 la ora 1,30 şi dus în închisoarea Ministerului de Interne, apoi în închisoarea din Dragoslavele şi ulterior în Mănăstirea Căldăruşani. A refuzat energic să treacă la Biserica Ortodoxă sau să creeze o Biserică Catolică naţională. Împreună cu ceilalţi episcopi, în luna mai a anului 1950 fu transferat în închisoarea din Sighet. Supravieţuieşte regimului dur din închisoare şi în 1955 este dus în domiciliu forţat în mănăstirrea Curtea de Argeş. Din 1956 şi până la moartea sa a rămas izolat în mănăstirea din Căldăruşani. La asfinţitul vieţii sale, în 28.04.1969, fu numit cardinal „in pectore” de către Papa Paul al VI-lea. Refuză net şi cu seninătate numirea şi posibilitatea exilului atâta timp cât Biserica sa continua să fie persecutată. Se duce la ceruri în 28.05.1970, în timp ce pronunţa: „bătălia mea s-a terminat, a voastră continuă”.
Valeriu Traian Frenţiu (1875-1952), Episcop de Lugoj, de Oradea Mare şi Administrator Apostolic de Blaj. A fost episcop de Lugoj în perioada 1912-1922, apoi e transferat ca episcop de Oradea Mare. Între anii 1941 şi 1947 a fost şi administrator apostolic de Blaj.
Destituit din funcţia de episcop de autorităţile comuniste în septembrie 1948, fu arestat la ora 1,00 în noaptea de 29 octombrie a aceluiaşi an pentru Sfântul Părinte Papa şi credinţa catolică – la fel ca toţi ceilalţi episcopi greco-catolici arestaţi ca urmare a planului regimului comunist de suprimare a Bisericii Greco-Catolice. Dus împreună cu ceilalţi episcopi în diferite mănăstiri ortodoxe transformate în închisori, fu transferat apoi în închisoarea din Sighet, unde bătrân, bolnav, unilit şi aflat la capătul puterilor muri în 11.07.1952, ca urmare a unui sistematic şi rigid sistem de exterminare. Nu i s-a făcut niciodată un proces şi nu a fost niciodată condamnat. Fu îngropat în secret în timpul nopţii în cimitirul Săracilor al închisorii din Sighet, iar mormântul său nu a putut fi identificat niciodată.
Tit Liviu Chinezu (1904-1955), Episcop Auxialiar de Blaj. A fost hirotonit episcop in clandestinitate, în mare secret, în timp ce se afla închis împreună cu ceilalţi episcopi în mănăstirea ortodoxă din Căldăruşani. Arestat în aceeaşi noapte cu episcopul Aftenie la ora 2,30 din 29.10.1948, suportă cu dragoste creştină toate privările, umilinţele şi mizeriile vieţii din închisoare, până în ziua în care sănătatea sa complet distrusă şi slăbiciunea fizică nu îi mai permiseră să părăsească celula pentru a-şi face programul împreună cu ceilalţi deţinuţi. Muri bolnav şi congelat în 15.01.1955 fără nici o îngrijire, după o zi de agonie în izolare într-o celulă din închisoarea din Sighet. A fost îngropat în cimitirul Săracilor al închisorii din Sighet, iar mormântul său nu poate fi identificat astăzi.
Vasile Aftenie (1899-1950), Episcop Auxiliar în Vicariatul din Bucureşti. Fu hirotonit Episcop auxiliar în Vicariatul din Bucureşti în 06.06.1940. Regimul comunist îl arestă în 29.10.1948 la ora 2,30 şi îl duse la închisoare. Atitudinea fermă a Episcopului şi rezistenţa sa depăşiră aşteptările şi previziunile persecutorilor săi. Nu acceptă compromisul şi rămase ferm în credinţa catolică şi muri în timpul interogatoriului din noaptea dintre 9 şi 10 mai 1950 în spitalul-închisoare din Văcăreşti. Fu îngropat în cimitirul catolic Bellu din Bucureşti după un scurt ceremonial religios supravegheat de Securitate. Episcopul Aftenie fu primul episcop greco-catolic mort pentru credinţa sa sub regimul comunist.
Alexandru Rusu (1884-1963), Episcop de Maramureş. Numit la conducerea noii eparhii de Maramureş, a fost ridicat la gradul de episcop la data de 30.01.1931. În luna martie a anului 1946 a fost ales Mitropolit al Bisericii Greco-Catolice din România, dar nu a fost recunoscut de regim. Destituit din funcţia de episcop de guvernul comunist, fu arestat la ora 6,00 a zilei 29.10.1948 şi dus în Dragoslavele, apoi la mănăstirea din Căldăruşeni şi, în luna mai 1950, în închisoarea din Sighet. Supravieţuieşte regimului de exterminare al sistemului de detenţie.
Ulterior fu transferat la mănăstirea Curtea de Argeş unde, împreună cu ceilalţi doi episcopi supravieţuitori, scrie petiţii guvernului pentru libertatea Bisericii Greco-Catolice. Considerat ca foarte periculos, e izolat în mănăstirea Cocoş, apoi din nou arestat, pentru ca în 1957 să fie condamnat la închisoare pe viaţă de Tribunalul Militar din Cluj; a fost unicul episcop greco-catolic judecat şi condamnat. Se stinge din viaţă la data de 09.05.1963 în foarte dura închisoare din Gherla. A fost îngropat în cimitirul din Gherla fără niciun ceremonial religios, alături de alţi deţinuţi decedaţi.
Ioan Bălan (1880-1959), Episcop de Lugoj. După hirotonirea ca preot a avut diferite funcţii ecleziale la Bucureşti şi la Blaj, devenind Rector al Academiei de Teologie. A fost delegat în Comisia Vaticanului pentru redactarea Codicelui Canonic al Bisericilor Orientale. A fost numit Episcop de Lugoj şi ridicat în grad în noiembrie 1936. refuzând trecerea la Biserica Ortodoxă, a fost arestat în după-amiaza zilei de 29.10.1948 şi dus la Dragoslavele, apoi în mănăstirea din Căldăruşeni şi, în luna mai 1950, în închisoarea din Sighet. Supravieţuieşte regimului de exterminare din închisoare şi în 1955, după o scurtă pauză de „recuperare” la spitalul Floreasca, este transferat la Mănăstirea Curtea de Argeş.
Contribui, împreună cu ceilalţi doi episcopi supravieţuitori, la redactarea şi expedierea către autorităţile politice şi opinia publică a petiţiilor pentru repunerea în drepturi a Bisericii Greco-Catolice. Drept pedeapsă, cei trei episcopi fură separaţi şi mutaţi în trei locaţii diferite. Episcopul I. Bălan fu izolat în mănăstirea din Cirogârla, în apropierea Bucureştiului. În acest nou loc de domiciliu forţat a rezistat tuturor insidiilor Securităţii şi a rămas fern pe poziţia sa de episcop greco-catolic. Muri în 4 august 1959.
Ioan Suciu (1907-1953), Episcop Auxiliar de Oradea Mare, Administrator Apostolic de Blaj. După studiile la Roma şi hirotonirea ca preot în 1931, se întoarce la Blaj, unde predă la Academia de Teologie şi se afirmă ca unul dintre cei mai mari oratori ai Bisericii şi ca „apostol al tineretului”. Numit episcop auxiliar de Oradea, fu ridicat în grad în 20.07.1940 şi apoi în 1947 e numit Administrator Apostolic de Blaj. În 27.10.1948 la ora 15,00 fu arestat şi dus întâi la sediul Securităţiidin Sibiu şi apoi în închisoarea Ministerului de Interne. El purtă cu demnitate crucea suferinţelor sale şi în închisoarea din Sighet, din mai 1950 până la ora 0,40 a zilei 27.06.1953, când îşi dă viaţa Domnului. A fost îngropat în mare secret, în aceeaşi noapte, în cimitirul închisorii din Sighet, iar mormântul său nu poate fi identificat.
Persoane de diferite naţionalităţi se opreau curioşi pentru a citi, deoarece textul era oferit în limba italiană şi deci accesibil tuturor, şi cereau informaţii ulterioare. Au fost de asemenea distribuiţi în mod gratuit fluturaşi informativi în italiană cu privire la martirii bisericii noastre, precum şi semne de carte în româneşte cu rugăciunea pentru beatificarea acestora.
P. Serafim VESCAN Iulian

 

Evenimente foto legate de această ştire

Pentru a trimite o ştire, vă rugăm să folosiţi acest  formular.