Română | Italiano
AcasăŞtiri20133 Iulie: Pelerinajul parohiei Flaminia-Euclide, Roma Nord la Sanctuarul San Michele ...
Arhivă foto
Anul: 2017 » Eveniment: Pelerinajul Comunităţii din Mestre la Madonna del Frassino şi Verona » Titlu: 9563.jpg

Anul: 2017

Eveniment: Pelerinajul Comunităţii din Mestre la Madonna del Frassino şi Verona

Titlu: 9563.jpg

Ştiri

Pelerinajul parohiei Flaminia-Euclide, Roma Nord la Sanctuarul San Michele Arcangelo (Sfântul Arhanghel Mihai) şi Sfântul Padre Pio – San Giovanni Rotondo

Pelerinajul parohiei Flaminia-Euclide, Roma Nord la Sanctuarul San Michele Arcangelo (Sfântul Arhanghel Mihai) şi Sfântul Padre Pio – San Giovanni Rotondo

“Da, să căutăm singurătatea, dar faţă de aproapele nostru să nu fim lipsiţi de iubire.” (Sfântul Pio)
Cu ajutorul Bunului şi Multînduratului Dumnezeu cel în Treime lăudat şi cu purtarea de grijă a părintelui nostru Serafim Vescan Iulian, am pornit în liniştea nopţii de 29 iunie 2013 spre sanctuarul San Michele Arcangelo (Sfântul Arhanghel Mihai) – un drum al trezirii şi ostenelilor, cu bătăile de clopot ale tuturor inimilor celor care au lăsat toate pentru a se retrage o clipă din tumultumul cotidianului, spre bucuria inimii oferite nouă de către Arhanghelul Mihai şi Sfântul Pio – un drum cu lacrimi şi păreri de rău pentru toate cele săvârşite cu voia sau fără voia noastră.
Cu glas domol am început pe autocar Rugăciunile Novenei, Paraclisul Maicii Domnului şi rugăciunile de seară – invocând ajutorul Sfântului Pio – pentru pelerinajul pe care-l începusem, din iubire faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele, toţi fiind un singur Spirit şi un singur trup: „Într-un Duh (Spirit) ne-am botezat noi toţi, ca să fim un singur trup” (1 Corinteni 12,13), iar Spiritul Sfânt, care este un Spirit al dragostei şi păcii, nu numai că uneşte personalităţi izolate, ci totodată devine în fiecare suflet în parte izvorul păcii şi plenitudinii lăuntrice.
Odată cu apariţia zorilor, ajungem la Sanctuarul Sfântului Arhanghel Mihai. Aici începem cu evlavie Acatistul Sfinţilor Arhangheli Mihai şi Gabriel, pregătindu-ne pentru Sfânta Liturghie. Toţi pelerinii participă la Sfânta şi Dumnezeiasca liturghie, pregătiţi fiind pentru a se împărtăşi cu Trupul şi Sângele Mântuitorului nostru Isus Cristos. În finalul Sfintei Liturghii s-a săvârşit parastas pentru cei repausaţi în Domnul.
Sanctuarul San Michele Arcangelo se află pe Muntele Sant'Angelo, în provincia Foggia, şi este unul dintre cele mai vechi locuri de cult ale creştinătăţii. Sanctuarul a fost ridicat pe locul grotei în care, între anii 490 şi 493, Arhanghelul i-a apărut unui episcop. Longobarzii care s-au convertit la creştinism au fost în mod deosebit devotaţi Sfântului Arhanghel Mihai. Într-adevăr, acesta a şi devenit ulterior Sanctuarul Naţional al Longobarzilor, care de-a lungul secolelor a fost vizitat de pelerini iluştri, papi (Papa Ioan Paul al II-lea), sfinţi şi suverani. A rămas celebru însă episodul din anul 1216, când pelerin la sanctuar a fost chiar Sfântul Francesco d'Assisi, care a incizat semnul crucii sub forma literei „T” pe o piatră aflată la intrarea în grotă. Demn de menţionat este faptul că şi părintele Pio a fost foarte devotat Sfântului Mihai. De asemenea, în acest Sanctuar se poate obţine Indulgenţa Plenară.
Cu aleasă bucurie spirituală continuăm pelerinajul la Mănăstirea Sfântului Pio, San Giovanni Rotondo. Aici fiecare clădire, fiecare loc vorbesc despre viaţa dăruită cu jertfă şi bucurie spirituală de Sfântul Pio faţă de toţi şi toate, dar mai ales faţă de cei săraci, de cei în suferinţă. Vorbele tac într-o linişte profundă. Vorbeşte Sfântul Pio. Vizităm rugându-ne şi vizualizăm viaţa dăruită a marelui trăitor. Ne-am recules în faţa Sfintelor Moaşte care sunt expuse permanent începând cu luna iunie într-un sicriu din sticlă în biserica nouă, o catedrală a liniştii, iar mozaicul din interior dezvăluie sacralitatea locului. Padre Pio ne priveşte amintindu-ne: “Da, să căutăm singurătatea, dar faţă de aproapele nostru să nu fim lipsiţi de iubire”.
Situat în partea de sud-vest a Muntelui Gargano, localitatea San Giovanni Rotondo a luat fiinţă aproximativ în anul 1000, când câţiva locuitori din apropiere au început să-şi construiască casele în jurul unei mănăstiri consacrate Sfântului Ioan. Oraşul, care ulterior s-a dezvoltat, a fost lovit în anul 1656 de o cumplită epidemie de ciumă curmată în mod miraculos de către Sfântul Mihai, în urma rugăciunilor adresate acestuia de către populaţie şi episcop.
Călugării capucini au apărut în San Giovanni Rotondo în 1540, când au ridicat crucea care se poate admira şi astăzi în piaţa din faţa mănăstirii.
Adevărata istorie a oraşului începe însă în vremurile moderne şi va fi indisolubil şi pentru totdeauna legată de părintele Pio, care în anul 1916 a ajuns pentru prima dată la mănăstirea Santa Maria delle Grazie, în jurul căreia nu exista pe atunci nici urmă de suflet. Găzduindu-l între zidurile sale pe părintele Pio, mănăstirea devine curând o oază de sfinţenie. În primii doi ani de rezidenţă la San Giovanni Rotondo, Părintele Pio se dedică vieţii religioase trăite cu sfinţenie şi îndeplinirii scrupuloase a funcţiei de director al Colegiului serafic, acestora unindu-le activitatea preoţească de îndrumare spirituală a unui număr din ce în ce mai mare de suflete.
Sfântul Pio da Pietrelcina, pe numele său original Francesco (prin vrerea mamei sale, devotată Sfântului Francesco d'Assisi) Forgione, s-a născut la Pietrelcina în 25 mai 1887. Dorinţa de a deveni preot îi fu insuflată de către un călugăr care trecea periodic prin Pietrelcina pentru a strânge fonduri. În primăvara anului 1902, la doar 14 ani, ceru să intre în mănăstire, lucru care i se aprobă în toamna aceluiaşi an. La începutul lui 1903 are două viziuni, una în care i se prefigurează o luptă continuă cu diavolul şi alta în care Dumnezeu şi Fecioara Maria îl asigură de protecţia lor, după care începe noviziatul capucin şi devine „Fra' Pio”. La sfârşitul anului de noviziat depune voturile simple (de sărăcie, castitate şi supunere), iar în 1907 voturile solemne. În anul 1909 devine diacon, urmând ca la data de 10 august 1910 să fie hirotonit preot, printr-o hotărâre excepţională a episcopului, deoarece dreptul canonic al acelor vremuri prevedea vârsta minimă de 24 de ani, în timp ce Pio avea doar 23.
În această perioadă îi apar stigmatele, însă despre acest lucru se hotărăşte să vorbească abia în toamna lui 1911. Când, bolnav de plămâni, în anul 1916 ajunge la San Giovanni Rotondo, Fra' Pio cere şi i se aprobă să rămână în mănăstirea de aici. În 1918 are o viziune în care un anumit personaj îl străpunge cu o lancie şi în urma căreia rămâne cu o rană permanent deschisă, iar mai apoi rpimeşte stigmatele ca urmare a unei alte viziuni, în timp ce persoana sa începu să emane un parfum inexplicabil de floare.
Vestea apariţie stigmatelor făcu înconjurul lumii, iar San Giovanni Rotondo deveni loc de pelerinaj pentru persoanele care sperau să obţină haruri. Pelerinii i-au atribuit meritul câtorva convertiri şi vindecări neaşteptate, datorită rugăciunilor sale. Popularitatea părintelui Pio a început să crească prin viu grai, punând astfel localitatea San Giovanni Rotondo în faţa necesităţii de a face faţă unui număr din ce în ce mai crescut de vizitatori.
Vaticanul începea să se îngrijoreze de această situaţie, despre care nu ştia prea multe şi pe care o considera doar o înşelăciune în numele bisericii catolice, motiv pentru care au fost dispuse cercetări la faţa locului, în urma cărora părintele Pio fu declarat nimic altceva decât un psicopat care şi-a autoprovocat rănile şi deci un impostor. Drept rezultat, în anul 1923 este emis un decret prin care se nega caracterul supranatural al fenomenelor din viaţa părintelui Pio, iar creştinilor li se cerea să nu creadă şi să nu meargă la San Giovanni Rotondo. Dat fiind faptul că credincioşii nu luau prea mult în seamă acest decret, în cele din urmă părintelui Pio i s-a interzis să mai celebreze Sfânta Liturghie şi să spovedească.
După zece ani, în 1933, papa Pio XI ridică restricţiile impuse părintelui Pio, însă, în realitate, acestea s-au menţinut în continuare. La cerea papei Giovanni XXIII se fac din nou cercetări la adresa părintelui Pio. Din 1964, noul papă Paolo VI îi redă părintelui Pio posibilitatea de a celebra Sfânta Liturghie, chiar şi public. În dimineaţa zilei de 23 septembrie 1968, părintele Pio încetă din viaţă la vârsta de 81 de ani, iar la înmormântarea sa au participat peste o sută de mii de persoane din întreaga Italie.
La numai un an de la moartea părintelui Pio încep procedurile legale destinate sanctificării sale, care întâmpină însă o multitudine de dificultăţi din partea celor care se declarau pe faţă duşmanii săi. În 1983 aşadar începe propriu-zis procesul de canonizare, pentru ca în 1990 să fie proclamat preasfânt, în 1999 declarat preafericit, iar abia în 2002 numit de către Papa Ioan Paul al II-lea „Sfântul Pio da Pietrelcina”, sărbătorit în 23 septembrie, care coincide cu data plecării sale la cer. Printre semnele miraculoase care îi sunt atribuite se numără stigmatele pe care le-a purtat timp de 50 de ani, darul bilocaţiei (a prezenţei simultane în două locuri diferite), profezia şi capacitatea de a citi în inimile şi mintea persoanelor. De asemenea, îi sunt atribuite şi numeroase miracole de vindecare.          Începând cu anul 2010, moaştele Sfântului Pio au fost mutate în noua biserică ce-i poartă numele, iar de la 1 iunie a acestui an sunt expuse permanent venerării publice. Şi în prezent, mănăstirea în care Sfântul Pio şi-a petrecut aproape întreaga existenţă terenă continuă să exercite un farmec irezistibil asupra tuturor celor care o vizitează, indiferent dacă unii îşi regăsesc credinţa pierdută sau alţii aud în interiorul lor vocea misterioasă a sfântului care le vorbeşte despre fericirea pură a vieţii dedicate lui Dumnezeu şi semenilor.
Am coborât de la Ierusalim la Ierihon, ajungând la parohia noastră, iar pe drum am recitat Rugăciunea Sfântului Rozar. Concluzionând şi de data aceasta, catolicitatea bisericii înseamnă că biserica este o anumită unitate de viaţă, o frăţietate sau comuniune, o unire în dragoste, o „viaţă în comun”. Imaginea Trupului este porunca iubirii. „Sfântul Apostol Pavel cere de la voi a astfel de iubire, o iubire care ar trebui să ne lege laolaltă, încât să nu mai fim separaţi unul de altul... şi Sfântul Ioan Hrisostom afirmă... Sfântul Pavel cere ca unirea noastră să fie atât de deplină ca a mădularelor unui trup”.
Mihaela - Petrică MACOVEI

 

Evenimente foto legate de această ştire

Pentru a trimite o ştire, vă rugăm să folosiţi acest  formular.