Română | Italiano
AcasăŞtiri20138 Noiembrie: Iconostas bizantin într-o biserică din Bolzano
Arhivă foto
Anul: 2021 » Eveniment: Comunitatea din Padova participă la Sărbătoarea Rusaliilor în ritul latin » Titlu: 11702.jpg

Anul: 2021

Eveniment: Comunitatea din Padova participă la Sărbătoarea Rusaliilor în ritul latin

Titlu: 11702.jpg

Ştiri

Iconostas bizantin într-o biserică din Bolzano

Iconostas bizantin într-o biserică din Bolzano

Intrând într-o biserică de rit bizantin oriental este lesne să observăm un perete împodobit cu icoane, ce separă navata (partea destinată credincioşilor), de altar. Se numeşte iconostas (din grecescul eikonostasion, eidonostasis - loc pentru icoane, din eikon- icoană/imagine, şi histemi -a aşeza). Nici măcar Occidentului creştin nu i-a fost străin acest element, de altfel destul de comun în arhitectura perioadei de final a Evului Mediu. Încă şi astăzi în Italia, îndeosebi la Veneţia, dar şi în alte locuri, pot fi admirate în biserici anumite structuri-iconostase, bogat ornatate cu sculpturi, (ne referim tot la cazul Veneţiei) în bazilica Sf.Marcu, în bazilica Fecioarei dei Frari sau în biserica Sf. Nicolae dei Mendicoli.
Ascunzând de la vederea credincioşilor altarul pe care preotul slujitor săvârşea jertfa euharistică, iconostasul avea scopul de a feri spaţiul sacru al “mysterium fidei” de curiozitatea celor prezenţi, după modelul perdelei-catapetesme a templului lui Solomon ce ascundea “Sancta Sanctorum”, locul în care se păstra Arca Legământului. Dar iconostasul nu are doar rolul de a ascunde, ci şi acela de a revela: precum o pereche de ochelari care serveşte la îmbunătăţirea vederii, tot astfel iconostasul, aşezat între slujitor şi comunitate, face astfel încât prezenţele şi realităţile invizibile ce sunt celebrate să devină “vizibile” pentru persoanele adunate la sfânta slujbă.
De regulă, iconostasul se structurează în jurul unei uşi centrale, numită şi uşa sfântă sau uşa împărătească (având alături icoanele “împărăteşti” a lui Hristos şi a Maicii Domnului), urmând cele două uşi diaconeşti (la rândul lor străjuite de alte icoane mari: de regulă în partea stângă, aceea a sfântului/sărbătorii care dă numele Eparhiei, respectiv în dreapta, icoana care aminteşte titlul de închinare (hramul) respectivei biserici. Marele iconostase prevăd şi alte trei rânduri de icoane, aşezate pe rânduri deasupra structurii. De sus în jos, se pun icoanele profeţilor Vechiului Testament , care străjuiesc icoana Sf.Treimi (pe rândul cel mai de sus), apoi apostolii (rândul din mijloc) şi respectiv praznicele anului bisericesc (rândul cel mai de jos).
Biserica “San Pio X” din Bolzano, care de câţiva ani găzduieşte comunitatea românească greco-catolică (catolică de rit bizantin), se bucură mai nou de o noutate artistică: prezenţa unui iconostas mobil. Realizat prin voinţa părintelui paroh, pr. Marius Vişovan, noul iconostas de la Bolzano a fost sculptat de către sculptorul Dunca (din Satu Nou, jud Maramureş) şi pune la vedere icoane minunate pictate în stil neo-bizantin de către pictorul Arunel din Baia Mare. Iconostasul este mobil, adaptându-se pentru mutare în funcţie de nevoile comunităţii şi e făcut astfel încât să se potrivească cu tavanul coborât al încăperii; din acest motiv, nu a fost posibilă suprapunerea celor trei rânduri de icoane (prooroci, apostoli, praznice), care însă pot fi expuse şi admirate separat, în părţile laterale ale structurii. Sculptura în lemn de stejar, reproduce o gamă largă de modele inspirate din universul natural (foc, flori, vegetaţie, spice şi ciorchini de stuguri), ecleziastice (cruci şi potire) şi, de asemenea, de modele geometrice, aducând primenire ochiului însetat de frumos estetic şi doritor de înălţare sufletească.
Duminică 10 noiembrie 2013, de la orele 17, biserica S.Pio X (de pe str. Resia din Bolzano) va găzdui evenimentul prezentării şi binecuvântării inonostasului. Vor fi prezenţi episcopul greco-catolic de Maramureş P.S. Vasile Bizău, episcopul de Bolzano E.S. Ivo Munser, numeroşi preoţi români şi italieni, primarul oraşului Bolzano Dl. Luigi Spagnoli şi consulul onorific de Trento, Dl. Maurizio Passerotti.
Pr. Cristian Sabău
p. Cristian Sabau

Pentru a trimite o ştire, vă rugăm să folosiţi acest  formular.