Română | Italiano
AcasăŞtiri20145 Aprilie: Pelerinaj la Bazilica Sfântul Anton de Padova al Parohiei Flaminia - Euclide ...
Arhivă foto
Anul: 2017 » Eveniment: Sfânta Liturghie şi vizită arhierească la Forlì » Titlu: 10011.jpg

Anul: 2017

Eveniment: Sfânta Liturghie şi vizită arhierească la Forlì

Titlu: 10011.jpg

Ştiri

Pelerinaj la Bazilica Sfântul Anton de Padova al Parohiei Flaminia - Euclide Roma Nord

Pelerinaj la Bazilica Sfântul Anton de Padova al Parohiei Flaminia - Euclide Roma Nord

În fiecare an la sfîrşitul lunii martie în oraşul Padova are loc pelerinajul românilor din parohiile române unite din Italia. Cu această ocazie Comunitatea din parohia Roma Nord împreună cu parohul lor părintele Serafim Iulian Vescan au decis să partecipe la acest pelerinaj la Sfântul Anton, patronul acestui oraş, şi au ţinut în mod deosebit să fie toţi prezenţi la Sf. Liturghie arhierească închinată acestui sfânt.
Sâmbătă 29 martie, seara zilei se lasă uşor peste Cetatea Eternă unde în piaţa Flaminio credincioşii prezenţi în număr de peste şaptezeci se urcă în autocar şi pornesc spre Padova. Binecuvântarea este dată de preoţii Serafim şi Daniel Vereş, prezent şi în acest an şi El cu treisprezece persoane de la Biserica San Salvatore delle Coppelle. Preoţii fac vecernia, răspunsurile sunt date de diaconul Dan Piţuc şi doi teologi de la Colegiul Pio Romeno şi se continuă cu Paraclisul Maicii Domnului după care se intonează cântece religioase.
          Duminică 30.03.2014 ca o coordanată a Calendarului liturgic creştin ne găsim în Duminica a IV-a Postului Mare, timp de rugăciune şi reconciliere a omului cu Dumnezeu, chemare pe care Creatorul ne-o adressează prin preoţii BRU care încă de la începutul postului ne-au explicat, de nenumerate ori, semnificaţia şi importanţa postului , a spovezii, şi a sfintei Împărtăşanii.
Cu ajutorul lui Dumnezeu în zorii zilei de Duminică, 30 mrtie ajungem la Camposanpiero
localitate unde Biserica Sfântului Anton este zidită pe locul unde Sfântul a avut revelaţia cu Pruncul Isus în braţe. Se cuvine aici să dăm o explicaţie: Sfântul Anton se găsea misionar la Camposanpiero, iar contele acelor ţinuturi l-a găzduit în castelul său. În timp ce se ruga Sfântul ca să se umple de lumină, iar contele curios vrea să ştie de unde vine această lumină, şi intră în camera Sfântului , găsindu-l pe acesta într-o lumină mare cu Pruncul Isus în braţe, şi dialogând cu el. Contele relatează tuturor această minune, iată de ce Sfântul Anton apare pe icoane cu Pruncul Isus în braţe, icoane care împodobesc casele în care am crescut, a bunicilor noştri, iar azi se găsesc în casele noastre, cei care le-am moştenit ca un dar de mare preţ. Ajunşi aici vizităm Biserica, iar preoţii noştrii se pregătesc pentru celebrarea Sfântei Liturghi la ora şapte dimineaţa. Sfânta Liturghie se desfăşoară într-o atmosferă deosebită, credincioşii dau răspunsurile cuvenite şi cer haruri care nu întârzie să se facă simţite. După Sfânta Liturghie ne urcăm din nou în autocar şi ne îndreptăm spre Padova. În jurul orei nouă ajungem la Bazilica Sfântului Anton la Padova unde doamnele au organizat un parastas pentru pomenirea sufletelor celor răposaţi, a căror amintire este vie in sufletele noastre. Părintele Serafim rosteşte rugăciunea pentru parastas şi binecuvântează bucatele pregătite. Toţi luăm parte la această masă frăţească, după care vizităm grandioasa Bazilică. Aceasta cuprinde mai multe altare, mormântul sfântului Anton şi diverse moaşte printre care şi limba neputrezită a sfântului Anton. O pace divină, am simţit in acest loc şi o stare de bine pe care cuvintele noastre nu o pot exprima.
          Sfântul Anton de Padova este cunoscut în toată lumea de aceea este numit Sfânt universal. S-a născut la Lisabona în Portugalia la 15.08. 1195 într-o familie nobilă, părinţii fiind bun creştini îi trasmit şi fiului lor aceste valori. Încă de tânăr îmbrăţişează viaţa călugărească şi ca misionar peregrinează în Franţa şi Italia unde va intra în ordinul franciscanilor. La Padova ajunge la sfârşitul vieţii sale deoarece moare tânăr la vârsta de 36 ani, în anul 1231 la 13 iunie, zi din calendarul catolic închinată Sfântului Anton. Datorită virtuţilor sale Dumnezeu îl inzestrează cu mai multe daruri: al bilocaţiei, al predicii, şi al viziunii nu doar cu Pruncul Isus, ci şi cu Preacurata fecioara Maria, iar ca o dovadă a sfinţeniei sale este limba neputrezită, aşa cum s-a precizat mai sus, păstrată într-un relicvar de aur în Bazilică din anul 1263, şi care se poate vedea şi azi de către pelerini. Multitudinea minunilor atât din timpul vieţii cât şi după moartea sa, i-au adus o mare faimă şi numele de făcător de minuni. Dar el a fost înainte de toate un mare predicator, fiind azi “Doctor al Bisericii” Catolice.
          La ora 12.15 credincioşii români care au venit din toată Italia se găseau în Bazilică pentru a partecipa la Sfânta Liturghie arhierească în limba română, care va fi celebrată de către Preasfinţitul Virgil Bercea, Episcop de Oradea, alături de Rectorul Colegiului Pio Romeno de la Roma pr. Gabriel Buboi, pr. Ioan Pop Coordonatorul naţional al Comunităţilor Greco Catolice din Italia împreună cu preoţii parohi din Comunităţile Româneşti Unite cu Roma din Italia.
Pentru noi cei de la Roma este o mare cinste şi onoare să-l vedem şi pe părintele nostru Serafim între cei care concelebrează. După salutul de bun venit, Preasfinţitul Episcop Virgil Bercea conferă Brâul roşu părintelui Ioan Pop şi Crucea pectorală altor patru preoţi, pr. Cătălin Pop, p. Horea Costinaş, pr. Aetius Pop, şi pr. Mihai David. Începe Sfânta Liturghie în cinstea Sfântului Anton din Padova, cu rugăciuni înălţătoare, iar harurile care se revarsă asupra noastră ne eliberează şi ne uşurează sufletele apăsate de nenumărate griji şi nevoi, pe care le ştim numai noi românii emigranţi. După citirea Evangheliei Preasfinţitul Episcop Virgil Bercea începe omelia la sfârşitul căreia a ţinut încă o dată să ne salute şi să ne mulţumească pentru prezenţă, aşa cum numai Preasfinţia Sa ştie să o facă, precizând respectul pe care dânsul îl are pentru “curajul nostru al românilor de a ne lua viaţa în mâini “şi a merge în altă ţară pentru un loc de muncă mai bine plătit şi un trai mai bun, dar care totodată şi-au păstrat credinţa şi nădejdea în Dumnezeu şi Biserica strămoşească. Sfânta Liturghie îşi reia cursul firesc ajungând la momentul principal: împărtăşania la care credincioşii partecipă în număr mare, mulţumind încă o dată lui Dumnezeu pentru jertfa Fiului său, care a coborât pe iar Sfântul Altar şi in inimile noastre. Sfânta Liturghie s-a încheiat cu binecuvântarea arhierească, dupâ care Preasfinţitul Virgil parcurge cu greu spre ieşire pe culoarul din Bazilică, deoarece credincioşii îl înconjoară şi-i cer binecuvântarea particulară, manifestându-şi bucuria de a-l avea în mijlocul lor.
          Mulţumim Preasfinţitului Părinte Episcop pentru prezenţa şi rugăciunea înălţată pantru noi românii emigranţi şi-l aşteptăm în mijlocul nostru ori de câte ori va avea oportunitatea să vină la Roma.
          Ne luăm rămas bun de la Sfântul Anton, cu certitudinea că cererile noastre au fost ascultate ne urcăm în autocar şi pornim pe drumul de întoarcere la Roma. Rugăciunea în autocar se reia cu recitarea Sf. Rozar şi Calea Crucii, rugăciune specifică Sfântului şi Marelui Post, parcurgând în mintea noastră drumul făcut de Isus de la condamnare până la înmormântare. Câteva credincioase întonează cântece religiose. Ajunşi la Roma, fiecare îşi îndreaptă paşii spre locuinţa sa cu amintirea unui pelerinaj deosebit şi de neuitat, aşa cum de neuitat sunt minunile Sfântului Anton, care răsăunde cu ajutor cererilor noastre, minuni pe care nu a încetat să le facă până în zilele noastre.
Ţin să precizez că organizarea şi buna desfăşurare a pelerinajului se datorează părintelui paroh Serafin Vescan Iulian, căruia îi mulţumim pentru tot ceea ce face pentru noi.
Simona Pop

 

Evenimente foto legate de această ştire

Pentru a trimite o ştire, vă rugăm să folosiţi acest  formular.