Română | Italiano
AcasăŞtiri201012 Noiembrie: “Verbum Domini”: a primi Cuvântul lui Dumnezeu pentru a-l vesti la cine nu crede
Arhivă foto
Anul: 2017 » Eveniment: Încheierea postului Sf. Anton în Parohia din Mestre » Titlu: 10079.jpg

Anul: 2017

Eveniment: Încheierea postului Sf. Anton în Parohia din Mestre

Titlu: 10079.jpg

Ştiri

“Verbum Domini”: a primi Cuvântul lui Dumnezeu pentru a-l vesti la cine nu crede

Cu o privire spre popoarele care încă nu cunosc Evanghelia (misiunea ad gentes) şi cu alta spre popoarele secularizate post-creştine, Benedict al XVI-lea a publicat ieri exortaţia apostolică Verbum Domini (Cuvântul Domnului), la doi ani după Sinodul Episcopilor închinat „Cuvântului Domnului în viaţa şi în Misiunea Bisericii”.
După analişti, marele volum (aproape 200 de pagini) este cel mai mare document al Bisericii despre Sfânta Scriptură, după Dei Verbum al Conciliului Vatican al II-lea. În documentul de faţă se percepe mâna puternică, simplă însă profundă al teologului Ratzinger, care a produs un document care nu este deloc
birocratic, ci o adevărată carte de meditaţie, un instrument care ar putea să reînnoiască viaţa creştinilor, începând cu o mai mare familiaritate, cunoştinţă, citire şi rugăciune a bibliei. În câteva pasaje se găsesc chiar sugestii despre felul în care putem trebuie îndeplinită această meditaţiune (lectio divina, nn. 86-87), cum să se pregătească o omilie (n.59), cum să se valorifice liniştea.
Deşi răspândit la 11 noiembrie, documentul este datat pe 30 septembrie, ziua în care se prăznuieşte pe Sf. Ieronim, savant şi traducător al Bibliei în limba latină (Vulgata), citat în abundenţă de către Sfântul Părinte pentru credinţa sa, în strânsă legătură între Cuvântul lui Dumnezeu scris şi Hristos Euharistic.
Benedict al XVI-lea, luând ca punct de referinţă Prologul Evangheliei Sfântului Ioan („Cuvântul s-a făcut Trup”) împarte documentul Verbum Domini în trei capitole.
Primul, care are ca şi titlu „Verbum Dei”, subliniază aspectul trinitar al Revelaţiei creştine, subliniind faptul că Dumnezeul creştin a folosit „cuvinte umane” ca să comunice oamenilor; căci Cuvântul lui Dumnezeu nu este „un cuvânt scris şi mut”, ci acela al Dumnezeului întrupat. Găsim şi pagini sublime despre Cuvântul lui Dumnezeu care se comunică universului creat, care întemeiază împreună frumuseţea profundă şi demnitatea lucrurilor şi fiinţelor existente, dar şi imensa sete de absolut ce se găseşte în inima omului (nn. 8-10).
Se trece apoi la „noutatea extraordinară şi, din punct de vedere uman, neconcepută” al Cuvântului lui Dumnezeu, devenit trup, Isus Hristos, care comunică prin însăşi viaţa sa cu viaţa lui Dumnezeu, până la „liniştea crucii” şi la Învierea Lui.
Papa se pronunţă împotriva oricărei reduceri mitice, afirmând căci Cuvântul lui Dumnezeu este „o Persoană” şi, împotriva oricărei minimalizări private, susţine că Cuvântul lui Dumnezeu se poate înţelege numai în interiorul Tradiţiei vii ale Bisericii. Din această pricină Sf. Părinte ne avertizează despre cele două pericole pe care putem să le întâlnim citind Sf. Scriptură: acela al secularizării, care vede în Biblie numai o serie de documente istorice ale trecutului, fără nici o legătură cu prezentul nostru; acela fundamentalismului „fideistic” – practicat de diferite secte protestante – care riscă „literalismul” fără raţiune (nn. 34-36).
Papa ne indică drept paradigme, pentru o lectură roditoare a Sf. Scripturi, nişte sfinţi, printre care Tereza Pruncului Isus, Teresa din Calcutta, martirii care au suferit sub nazism şi comunism.
Capitolul al II-lea, „Verbum in Ecclesia”, explică vitalitatea Cuvântul lui Dumnezeu” în viaţa Bisericii, subliniind importanţa Liturghiei Cuvântului, al euharistiei, al rugăciunii, al Psalmilor, al meditaţiilor, al liniştii ca o modalitate de întâlnire între ceea ce Dumnezeu spune oamenilor şi ceea ce omul spune lui Dumnezeu. Benedict al XVI-lea are grijă să ne dea sfaturi despre cântecele bisericeşti (recuperând cântecul gregorian), despre arhitectura bisericească, despre structura Sf. Altar şi al amvonului şi despre modul în care trebuiesc pregătite predicile. Cinstea pentru Cuvântul Domnului se obţine prin răspândirea acestuia, prin studiu şi iubirea acestuia de către credincioşi şi de către toate vocaţiile din Biserică, fie consacraţi, fie căsătoriţi.
Benedict al XVI-lea propune ca rugăciuni: Rozariul, Angelus, rugăciunile orientale ca şi Acatistul şi Paraclisul, care ne ajută să medităm misterele vieţii lui Hristos (n. 88) şi dă un amplu spaţiu Pelerinajelor în Locuri Sfinte, locuri unde Isus s-a născut şi a trăit. Împreună cu Părinţii sinodali, mulţumeşte creştinilor din acele meleaguri, supuşi unor dificultăţi enorme, şi defineşte Locurile Sfinte drept Evanghelia a V-a (n. 89).
A treia parte a documentului „Verbum Domini”, subliniază marea posibilitate a creştinilor de fi „destinatari” dar şi „propovăduitori” ai Cuvântului lui Dumnezeu: datorită faptului că ei împărtăşesc mântuirea şi nădejdea oferită de către Hristos, difuzează Cuvântul şi mântuirea „Logosul Speranţei”. Nu putem să ţinem pentru noi cuvintele de viaţă veşnică care ne-au fost dăruite prin întâlnirea cu Hristos: ele sunt pentru toţi, pentru fiecare om. Fiecare persoană a timpului nostru are nevoie de acest anunţ” (n. 98).
Papa subliniază faptul căci Cuvântul lui Dumnezeu este „spărgător” şi nu numai „mângâietor” (n. 93); că misiunea implică un anunţ explicit, nu numai „o sugerare lumii a valorilor împărţite (n. 91).
Benedict al XVI-lea mulţumeşte „creştinilor care nu se dau învinşi de obstacole şi persecuţii din cauza Evangheliei”, mai ales în Asia şi în Africa, şi cere tuturor să ridice vocea lor „ca guvernanţii naţiunilor să garanteze tuturor libertatea de conştiinţă şi de religie” (n. 98).
Sf. Părinte cere şi un angajament mai mare al credincioşilor în mărturia către acele naţiuni care „odată erau bogate în credinţă” şi în prezent au început „să piardă identitatea lor, sub influenţa culturii secularizate” (n. 96).
Pe lângă tema propovăduirii, sunt închinate pagini la dialogul cu diferite religii: cu ebraismul, cu islamul, cu hinduismul, cu religiile tradiţionale şi cu confucianismul. În prima parte Sf. Părinte a subliniat deja importanţa lecturii ebraice a Vechiului Testament şi recunoaşterea „autorităţii Sfintelor Scripturi ale poporului evreu” (n. 40); şi aici papa subliniază legătura strânsă între creştinism şi ebraism (n. 117). Spre deosebire de ceea ce a subliniat mass media, Benedict al XV-lea nu osândeşte legăturile cu islamul, ci le valorizează şi cere membrilor tuturor religiilor să stăruiască ca să fie garantat „un veritabil respect pentru fiecare persoană, ca să aibă posibilitatea să adere la religia sa” (n. 120).
Ultimele paragrafe sunt un apel creştinilor să se implice în misiunea ad gentes şi în „evangelizarea cea nouă”, unde Evanghelia „suferă indiferenţa” şi face o invitaţie necreştinilor sau a celor care au părăsit Biserica sau credinţa, cărora Domnul zice: „Iată eu stau la uşă şi bat. Dacă cineva aude glasul meu şi deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el, iar el cu mine” (Ap. 3,20) (n. 124).
Pentru textul integral al exortaţiei apostolice (text disponibil în limbile: engleză, franceză, germană, italiană, latină, poloneză, spaniolă), apasă unul din link-urile de mai jos:
Traducere în limba română: prof. Giuseppe Munarini
Bernardo Cervellera

Pentru a trimite o ştire, vă rugăm să folosiţi acest  formular.