Română | Italiano
AcasăŞtiri201410 Noiembrie: 12 ani pentru unitatea românilor din Dieceza de Forlì
Arhivă foto
Anul: 2017 » Eveniment: „Doamne, bine ne este nouă să fim aici!..." » Titlu: 9585.jpg

Anul: 2017

Eveniment: „Doamne, bine ne este nouă să fim aici!..."

Titlu: 9585.jpg

Ştiri

12 ani pentru unitatea românilor din Dieceza de Forlì

12 ani pentru unitatea românilor din Dieceza de Forlì

În 9 noiembrie 2014 Parohia Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil din Forli a împlinit 12 ani de existenţă.
La Sfanta Liturghie prezidata de pr. Valer Sician, paroh la Florenţa, împreună cu pr. Horea Costinaş, paroh la Faenza, don Enrico Casadei, responsabil cu ecumenismul în Dioceza de Forli-Bertinoro şi pr. Mihai David, paroh la Forli şi Cesena, au participat un număr de cca. 200 de români. La ceremonia religioasă au fost prezenţi Asesorul cu politicile de integrare socială Raoul Mosconi care a purtat comunităţii salutul Primarului Davide Drei din Forli; vicecomandantul Poliţiei municipale Forli – Daniele Giulianini; preşedintele Caritasului Diocezan - Sauro Bandi.
Copiii din parohie, cu vocile lor angelice, au cântat Fericirile şi o priceasnă la Sfânta Împărtăşanie şi au recitat Tatăl nostru. Vocile tuturor participanţilor s-au unit cu glasurile îngerilor din ceruri şi astfel s-a creat o atmosferă de rugăciune intensă către Dumnezeu.
După Sfânta Liturgie, s-a prelungit bucuria cu un prânz festiv pregătit de trei bucătari provenienţi din Ţara Oaşului, din Dobrogea şi din ţinutul Sălajului. Ambianţa a fost plină de voie bună, românii proveniţi din toate colţurile ţării au creat noi prietenii urmând îndemnul adresat de pr. Paroh Mihai la sfârşitul Sfântei Liturghii : ”Iubiţi credincioşi să alegem speranţa peste frică, unitatea peste discordie! Dragi români totul se face prin implicare. Trebuie să avem atitudine. Viitorul nostru trebuie să fie ca o familie, adică: Unitate! Unitate! Unitate! Doar dacă suntem uniţi putem să spunem: ”Cu noi este Dumnezeu!” Cu ajutorul Sfântului Arhanghel Mihail vom învinge răul şi dezbinarea între fraţi. Să dăinuiască Bunătatea şi Dragostea, preamărit să fie Isus şi Maria în vecii vecilor! Aşa să ne ajute Dumnezeu!”
Această aniversare a 12 ani de la înfiinţarea Parohiei Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil din Forli a fost pregătită spiritual cu două pelerinaje: unul la Medugorje 1-5 octombrie şi celălalt la Sarsina şi Assisi 1 noiembrie. Pelerinajul la Medugorje a fost un prilej de a descoperi faptul că rugăciunea este fundamentul păcii, fiind 5 zile de rugăciune în locurile de apariţie a Maicii Domnului. Mesajul pe care l-am adus parohiei noastre de la Maica Sfântă este: ”Iată arma împotriva diavolului, cele 5 pietre ale tale: 1. Rugăciunea cu inima: Rozarul; 2. Euharistia; 3. Sf. Scriptură; 4. Postul; 5. Mărturisirea lunară. Secretul este să ne lăsăm priviţi de Dumnezeu. Credinţa este necesară pentru a vedea lucrurile cele nevăzute. Cu alte cuvinte suntem invitaţi să credem cu ochii închişi. Sfântul Toma a crezut cu ochii deschişi. De accea: ”Fericiţi cei ce vor crede, chiar dacă nu vor vedea”, adică fericiţi suntem noi azi. Este posibil, dacă avem familiaritate cu Dumnezeu şi capacitatea de a simţi că Dumnezeu doreşte mereu binele nostru. Cu rugăciunea se obţine totul! Ceea ce pentru noi este imposibil, pentru Dumnezeu e foarte uşor. În El dragostea este atotputernică, într-un cuvânt: să avem încredere. Dumnezeu va rezolva toate problemele dacă se insistă în rugăciunea făcută cu încredere. Credinţa face cu putinţă rugăciunea, adică cine are credinţă se roagă bine, iar rugăciunea întăreşte credinţa. Fără credinţă rugăciunea nu este realizabilă, de aceea rugăciunea este apa vieţii noastre, iar credinţa este o mare lumină. Aşadar să îmbrăţişăm cu bucurie mesajul Maicii Sfinte – Regina Păcii: ”Fiţi tari şi decişi în credinţă”.
La Sarsina, sfânta Tradiţie afirmă că Sfântul Vicinio, primul episcop ales direct de Dumnezeu, a trăit ca eremit pe un munte ce azi îi poartă numele. Sfântul purta un colar de fier la gât în semn de smerenie şi pocăinţă. Azi colarul este folosit pentru deosebit pentru cei posedaţi de spirite rele. Se spune că acest colar este mâna Sfântului care, cu puternica sa mijlocire către Dumnezeu dăruieşte harul tuturor celor care vin la Sfântul Altar în pelerinaj.
La Assisi am vizitat Biserica ”Santa Maria degli Angeli” unde se află bisericuţa Porziuncola. Într-o noapte din anul 1216 Sfântul Francisc se afla în profundă rugăciune în acesastă bisericuţă când, deasupra altarului se arată Mântuitorul şi Maica Sfântă înconjuraţi de o mulţime de îngeri. Mântuitorul l-a întrebat pe sfântul Francisc ce har ar dori pentru binele oamenilor. Sfântul Francisc a răspuns umil: "Deoarece acela care îţi vorbeşte este un păcătos mizerabil, o, Dumnezeule îndurător, el îţi cere milă pentru fraţii săi păcătoşi; iar toţi cei care vor intra în această biserică să aibă de la tine, Doamne, care vezi chinurile lor, iertare pentru păcatele comise". "Ceea ce ceri tu, o, frate Francisc, este mare - îi spuse Domnul - dar de lucruri mai mari este demn şi vei obţine lucruri şi mai mari. Accept, deci, rugăciunea ta, dar cu condiţia ca tu să ceri vicarului meu de pe pământ, din partea mea, această indulgenţă". Era indulgenţa iertării.
Apoi ne-am rugat la mormântul Sfântului Francisc situat în cripta Bazilicii Sf.Francisc ca Dumnezeu prin mijlocirea Sfântului să dăruiască pacea în sufletele tuturor românilor şi a lumii întregi.
Claudia David

 

Evenimente foto legate de această ştire

Pentru a trimite o ştire, vă rugăm să folosiţi acest  formular.