Ştiri

În a treia duminică a lunii mai - “Duminica orbului din naştere” (17 mai 2015), comunitatea românească greco-catolică din Padova a avut din nou ocazia de a-şi deschide ochii spirituali şi a primi lumina prezenţei şi a bucuriei lui Dumnezeu, făcând un pelerinaj la un alt sanctuar marian din zona Veneto, şi anume Sanctuarul Sfintei Marii a Harurilor (S.Maria delle Grazie) de la Villafranca Padovana, în partea de Nord-Vest a oraşului Padova. Acest loc special a fost vizitat de prezenţa efectivă a Sfintei Fecioare cu câteva secole în urmă (1479): într-o apariţie miraculoasă sub un ulm, Maica Sfântă a redat glasul unei fete mute din naştere şi, prin gura acesteia, a cerut întoarcerea spre Dumnezeu a poporului, precum şi ridicarea unui loc de închinare acolo unde Ea apăruse. Biserica ce a fost construită se bucură de linii arhitectonice simple şi transmite o pace interioară specifică locurilor în care au existat apariţii ale Sfintei Fecioare.

Deasupra altarului central se află icoana Maicii Domnului a Harurilor pictată în genul icoanelor “Odigitria”, în care Maica arată calea: îl ţine pe braţul stâng pe Fiul ei Mantuitor, în timp ce cu mâna dreapta indică spre El, arătându-ne concret ca doar în El putem găsi Calea, Adevărul şi Viaţa.

Momentul nostru de reculegere a început cu recitarea Paraclisului şi a fost urmat de o scurtă dar inspirantă meditaţie realizată de parintele Cristian Sabău. Acesta a continuat reflecţia de duminica trecută, pe marginea unor versuri din “Rugăciunea” poetului naţional Mihai Eminescu, invocaţie ce însoţeşte pelerinajele noastre din acest an. Dacă viaţa poate fi asaltată de probleme şi dificultăţi, aşa precum malul este bătut constant de valuri, fericit este omul care în valurile ce îi “bântuie” existenţa o alege pe Maica Sfântă ca “scut de întărire” şi “zid de mâtuire”, ”Crăiasa“ ce ne orientează calea spre Mântuitorul. Am ascultat, de asemenea, o interpretare corală a “Rugăciunii”. Părintele Cristian, căruia sanctuarul îi este foarte familiar din perioada de studenţie trăită la Padova, întrucât obişnuia să vină adesea aici, ne-a condus mai apoi în faţa altarului din criptă, locul cel mai intim şi –de fapt- inima acestui sanctuar, întrucât este aşezat exact pe locul unde Fecioara a apărut. Pe altar se găseşte o statuetă mignonă a Maicii Sfinte cu pruncul în braţe, şi aceasta cu o poveste specială. Tradiţia spune că atunci când au început săpăturile pentru constuirea lăcaşului, s-a găsit această statuetă îngropată în pământ. De două ori, episcopul de Padova ar fi dus-o în oraş, în palatul episcopal, însă de fiecare dată, în chip inexplicabil, statueta dispărea peste noapte, “apărând” înapoi la Villafranca, semn că Maica Sfântă dorea să fie venerată acolo. Ne-am înscris astfel şi noi, greco-catolicii români, în şirul miilor de pelerini care în acest loc binecuvântat s-au “rugat Îndurărilor - Luceafărului mărilor”, cum minunat o numeşte Eminescu pe Maica Sfântă în poezia sa.

Ultimul popas a fost făcut în claustru, curtea interioră a sanctuarului, unde din nou am putut afla de la părintele nostru povestea ce leagă în eternitate spaţiul romanesc bizantin de acest loc de apariţie a Sfintei Fecioare. Atât în interiorul sălilor, cât şi de-a lungul coridorului curţii exterioare se poate admira o serie de fresce extraordinare, reprezentând scene din viaţa Sfintei Fecioare şi a lui Isus. Acestea au fost realizate de un talentat pictor român, Mihail Ivanov, care a studiat la şcoala românească de pictură bisericească bizantină de la Bucureşti. Începând din anul 1994, împreună cu soţia Maricica, restaurator de artă care a redat mai multor statui de la sanctuar strălucirea originală, şi-au lăsat aici, peste ani, amprenta artistică şi spirituală.

Am încheiat această zi specială cu o agapă frăţească, în cadrul căreia am sărbatorit ziua de naştere a doamnei Lucia Pop, o modestă, autentică şi inimoasă credincioasă a comunităţii noastre.

Îi mulţumim Maicii Sfinte pentru darurile Ei şi le mulţumim îndrumătorilor noştri spirituali, care găsesc prilejuri şi locuri speciale pentru a ne întări şi creşte credinţa.

          

Piesa “Rugăciune” (m: T. Jarda, v: M. Eminescu) care a însoţit meditaţia acestui pelerinaj, în interpretarea Corului Regal de la Bucureşti: