Ştiri

Duminică, 24 mai 2015, câţiva membri ai comunităţii româneşti greco-catolice din Padova au mers în cel de-al patrulea pelerinaj al lunii mai, la schitul Fecioarei de pe „Muntele Maicii Domnului” de la Teolo (în provincia de Padova). Drumul care duce sus este destul de greu, fiind foarte întortocheat, dar se ajunge la o privelişte nemaipomenită. Locul este deosebit: este multă linişte, iar omul se poate ruga în tăcere; poţi să trăieşti tăcerea, pentru că este liniştea cea care te apropie de şoaptele lui Dzeu.

Grupul a fost întâmpinat de către monahul benedictin dom Edoardo Montini, care a povestit pelerinilor istoria şi spiritualitatea locului. Lăcaşul de pe culmea muntelui este un schit atestat deja din Evul Mediu (1253). Chiar dacă nu se cunosc miracole care să fi stat la baza puternicei devoţiuni de aici către Maica Domnului, locul a constit întotdeauna o atracţie pentru pustnici şi pentru iubitorii Mariei. În biserică este venerată o veche statuie de piatră reprezentând-o pe Fecioara cu Pruncul, sculptată tot în Evul Mediu.

Trebuie să îi mulţumim mult monahului Edoardo, care ne-a primit şi ne-a explicat simplu şi frumos istoria acestui loc. Un amănunt care ne-a impresionat din relatarea sa, a fost acela că –pe baza unei legende- sanctuarul a fost construit cu pietre care, pe braţe, au fost aduse de către oameni din josul muntelui. Cum de-a lungul secolelor nu exista drum (cel actual fiind făcut după 1950), ni-i închipuiam pe oameni cât de greu au adus piatrele în braţe, pentru că nu poate să le fi fost uşor; probabil că simţământul operei nobile pe care o făceau, credinţa lor şi harul Maicii Sfinte i-au ajutat să nu simtă ca fiind imposibilă munca lor. Din inima oamenilor a plecat un „Da”, o hotărâre de a face ceva pentru Fecioara Maria, iar acesta este, pentru noi pelerinii, cel mai frumos lucru. A fost ca un miracol: fără să existe o cale, ei au venit în sus cum au putut. Probabil au urmat poteci pe albiile pârâurilor, dar au ajuns aici cu câte o piatră. Fiecare va fi avut o durere, o problemă sau o legătură tainică, o promisiune făcută Maicii Sfinte; sau poate că au făcut aceasta dintr-o simplă şi pură iubire. A fost impresionant: am înţeles dragostea pe care o aveau oamenii faţă de Maica Domnului, pentru a construi chiar aici, pe pisc de munte, o casă pentru Ea.

Aspectul bisericii oglindeşte chiar simplitatea: totul a fost şi este pentru Maica, cea care este „Lumină dulce, clară” (cum frumos o denumeşte Eminescu în poezia ce a însoţit pelerinajele noastre). Trebuie să îi mulţumim Sf. Fecioare pentru că ne-a adus astăzi aici, deschizându-ne şi luminându-ne acest drum care se aseamănă cu drumul vieţii fiecăruia dintre noi: este în serpentine, una mai dulce, alta mai amară. Ajungând aici, Fecioara ne-a dat pace, ne-a dat linişte şi binecuvântare, ne-a dăruit să putem sta împreună cu credinţă şi cu respect.

Ne rugăm pentru odihna cea veşnică a acelora care au cărat pietrele, pentru a fi construit lăcaşul care astăzi ne încântă: privind în biserică la câte pietre sunt, ne gândeam că ar trebui rostită o rugăciune pe fiecare în parte. Ei ne-au precedat cu ruga lor, astfel că există deja foarte multă rugăciune pe acest pisc, iar noi suntem plini de recunoştinţă. Sufletele acestora, cu bucuriile şi durerile lor, rămân ascunse în inima Mariei, însă noi rămânem cu mulţumirea sufletească că ni s-a dat astăzi să putem veni pentru a alătura aici iubirea şi cererile noastre, şi pentru a ne bucura de pacea acestui –cu adevărat- Munte al Maicii Domnului. Odinioară, alţii au trudit la construcţia lăcaşului, iar astăzi respirăm liniştea şi harul pe care l-au obţinut ei.

pr. Cristian Sabău de vorbă cu Daniela Dini, Lucia Pop, Dumitriţa Lepădatu şi Corina Ştefănuţ

Piesa muzicală „Rugămu-ne îndurărilor” în interpretarea corului „Sf. Andrei” de la Bucureşti, pe care s-a făcut meditaţia poate fi ascultată aici: