Română | Italiano
AcasăŞtiri20156 Octombrie: Liturghie la Padova cu refugiaţii şi comunităţile etnice
Arhivă foto
Anul: 2017 » Eveniment: Sfânta Liturghie şi vizită arhierească la Forlì » Titlu: 10037.jpg

Anul: 2017

Eveniment: Sfânta Liturghie şi vizită arhierească la Forlì

Titlu: 10037.jpg

Ştiri

Liturghie la Padova cu refugiaţii şi comunităţile etnice

Liturghie la Padova cu refugiaţii şi comunităţile etnice

Duminică, 4 octombrie 2015, începând cu orele 15,30, a avut loc la Padova un eveniment organizat de câteva grupuri misionare ale parohiilor din oraş, împreună cu organismul „Migrantes” al Diecezei de Padova. Întâlnirea a fost stabilită în parohia „Sfânta Cruce” („Ss.mo Crocifisso”) din Padova în vederea unei Liturghii în care să se împărtăşească credinţa creştină comună, obiceiurile populare şi vestimentare tradiţionale, precum şi suferinţe actuale prin care trec diferite popoare şi care, datorită sărăciei, războaielor şi a carestiilor, împing mii de persoane în alte ţări, în căutarea unui trai mai decent şi mai senin. Evenimentul a constituit o formă inedită de agregare, faţă de ceea ce -cu titlul „Sărbătoarea întâlnirii”- biroul „Migrantes” obişnuia să organizeze la începutul fiecărui an pastoral; pentru această ocazie, s-a dorit invitarea –pe lângă etnicii cu vechime în Padova- a unor refugiaţi sosiţi recent.
Liturghia a fost prezidată de către pr. Elia Ferro (coordonatorul Migrantes Padova), având împrejur numeroşi preoţi, responsabili ai comunităţilor de etnici din oraş. La predică, pr. Elia a vorbit despre importanţa credinţei, care favorizează solidaritatea între oameni dincolo de diferenţele de limbă, de etnie sau de culoare a pieli, şi i-a prezentat pe rând, unul câte unul, pe preoţii de faţă, fiecare reprezentând o comunitate etnică anume. Erau prezenţi ucrainieni, africani franco- şi anglofoni, români greco- şi romano-catolici, croaţi, indieni, filipinezi, srilankezi, chinezi, polonezi şi, fireşte, italieni. La terminarea predicii, doi laici –o ucrainiancă şi un nigerian- au fost invitaţi să ia cuvântul; fiecare a dat mărturie despre problemele din propria ţară, probleme care au favorizat un exod masiv de populaţie spre Europa.
Liturghia a fost animată de către diferitele comunităţi etnice. Alături de celebrantul principal, a slujit cu multă competenţă ipodiaconul greco-catolic român Marius Păcală.
La sfârşitul celebrării, au avut loc câteva manifestări culturale etnice. Ansamblul Asociaţiei Culturale Române „Mioriţa” - a cărui membri fac parte din comunitatea românească romano-catolică- a excelat într-un program de dansuri populare cu adevărat încântător!
Evenimentul s-a încheiat cu un bufet suedez într-o sală a oratoriului parohiei.
          
Mulţumiri pentru fotografii Allei Mulyavka şi pr. Mark Diola.
P. Cristian Sabău

 

Evenimente foto legate de această ştire

Pentru a trimite o ştire, vă rugăm să folosiţi acest  formular.