Română | Italiano
AcasăŞtiri201523 Octombrie: Întâlnirea de toamnă a preoţilor din Protopopiatul Triveneto, prezentare de ...
Arhivă foto
Anul: 2017 » Eveniment: Prezentarea cărţii Mons. Iuliu Hossu la Oderzo (TV) » Titlu: 9637.jpg

Anul: 2017

Eveniment: Prezentarea cărţii Mons. Iuliu Hossu la Oderzo (TV)

Titlu: 9637.jpg

Ştiri

Întâlnirea de toamnă a preoţilor din Protopopiatul Triveneto, prezentare de carte la Vicenza

Întâlnirea de toamnă a preoţilor din Protopopiatul Triveneto, prezentare de carte la Vicenza

Cred că pentru orice om încununarea studiilor şi cercetărilor sunt momente de statisfacţie personală, de laudă pentru realizările făcute. Mare a fost şi bucuria noastră alături de Pr. dr. Raimondo Rudolf Salanschi, noul protopop de Triveneto, ieri la Vicenza unde a avut loc o întâlnire cu mai multe evenimente: prezentarea cărţii „Din istoria Eparhiei greco-catolice de Oradea. Geneză, integrare şi devenire” de către prof. Giuseppe Munarini, întâlnirea protopopială din toamnă şi ziua de naştere a Pr. Raimondo.
În cadrul istoric transilvan, lucrarea părintelui Salanschi aduce o contribuţie importantă asupra unor aspecte ale unor subiecte puţin tratate, chiar ocolite sau prezentate în chip tendenţios. Astăzi Eparhia Română Unită de Oradea Mare este bine organizată, recuperează cu trudă câte ceva din importanţa şi măreţia pe care a avut-o odinioară în viaţa urbei şi a satelor din regiune, dorind să ofere credincioşilor Bisericii Române Unite şi tuturor celorlalte persoane, posibilitatea de a se folosi de beneficiile Unirii cu Roma care a adus lumină în viaţa umbroasă şi grea a românilor transilvăneni. Este destul să ne uităm la structura palatului episcopal, atât de bine prezentat grafic - trecut şi prezent - pe coperta cărţii. În perioada comunismului a fost Biblioteca judeţeană, dar a fost predat nu de multă vreme proprietarului de drept într-o stare deplorabilă, atât în interior cât şi în exterior. După renovarea exterioară i se poate admira splendoarea, cu atât mai mult în contextul unui nou centru pedonal, ce se află în curs de finalizare la Oradea.
Între propunerea de unitate de la Conciliul din Ferrara-Florenţa şi visul unei Biserici „Una”, „Sfântă” „Catolică (=universală)” şi „Apostolică” a lui Hristos Domnul, Eparhia Română Unită de Oradea este o realitate, care a contribuit mult la îmbunătăţirea situaţiei credincioşilor, la viaţa urbei de pe malul Crişului şi la apărarea drepturilor românilor în formarea unei socieţăţi multiculturale, multietnice şi multiconfesionale cum este Transilvania, iar mai nou în contextul european, Transilvania este un model de convieţuire paşnică. La Oradea se află cinci episcopi, peste patru confesiuni creştine, chiar şi sinagoga.
La Vicenza a avut loc întâlnirea protopopială din toamnă şi totodată prima întâlnire a preoţilor din Protopopiatului Român Unit din Triveneto cu noul Protopop.
Pr. Vasile Alexandru Barbolovici, Sincel penru zona de Nord a Italiei, a vorbit despre noua numire din partea Arhiepiscopului Major şi a Sinodului, aspecte organizatorice de natură pastorală, spirituală şi despre "Anul milostivirii", anunţat de Sf. Părinte Papa Francisc.
Întâlnirea s-a încheiat cu o masă festivă oferită de familia părintelui protopop.
P. Ioan Mărginean-Cociş

 

Evenimente foto legate de această ştire

Pentru a trimite o ştire, vă rugăm să folosiţi acest  formular.