Anul: 2023
Eveniment: „Copiii constructori ai păcii”. Întâlnire interculturală şi interreligiosă despre pace la Livorno
Titlu: 11725.jpg
Arhivă foto
|
ŞtiriDeschiderea anului Jubiliar al Milei si a Portii SfinteIeri, 8 decembre 2015, în Piaţa Sfântul Petru, Papa Francisc a celebrat dumnezeiasca Liturghie de deschidere a Anului Sfânt, Jubileul Milostivirii, începând de la ora 9,30. Papa intrând în Piaţa Sfantul Petru a fost primit cu multă căldură şi aplaudat de cei aproximativ 70.000 de credincioşi prezenţi în piaţa. Slujba a început cu procesiunea de aproximativ 200 de concelebranţi şi cu proclamarea lecturilor în spaniolă, italiană şi engleză, iar invocarea rugăciunii credincioşilor în chineză, arabă, franceză, swahili şi malayalam. Această acţiune simbolică multilingvistică exprimă realmente frumuseţea şi diversitatea universală a Bisericii lui Cristos. Este un gest concret prin care Papa Francisc a vrut să creioneze şi să marcheze în mod constitutiv rolul şi misiunea Bisericii ce aparţine tuturor popoarelor, aşa cum se afirmă în documentele Conciliul Vatican al II-lea. Papa Francisc a subliniat acest lucru în predica de deschidere a acestui eveniment: "Conciliul Vatican II, a fost o întalnire marcată de forţa Spiritului Sfânt ce ajuta Biserica sa să iasă dintre zidurile propri, care, pentru mulţi ani, a ţinut-o închisă în ea însăşi, pentru a relua cu entuziasm itinerariul său misionar. Ceea ce de fapt însemnă reluarea parcursului său de a-l întalni pe fiecare om acolo unde trăieşte: în oraşul său, în casa sa, în locul unde munceşte”. Imediat după ora 11.00, Papa Francisc a deschis Porta Sfantă a bazilicii "San Pietro" însemnând începutul Jubileului extraordinar dedicat milostivirii. În istoria Bisericii este pentru prima data când la ritualul deschiderii Porţii Sfinte a asistat şi un Papă emerit, Benedict al XVI-lea. Acestă reîntâlnire simbolizează, desigur, un important gest de prietenie, de reciprocitate şi de milostivire în relaţia lor interpersonală. Papa Francisc a mai afirmat în omelia de deschidere a Jubileului Milostivirii: "Traversând azi Poarta Sfântă reprezintă un angajament care să ne facă asemănători comportamentului Samarineanului milostiv". Aşadar, unde se află o persoană umană, acolo Biserica este chemată să ducă bucuria stintei Evanghelii. O misiune determinată - a subliniat Papa – ca după multe deceni să o reluăm cu acelaşi entuziasm şi aceeaşi forţă. "Jubileul reprezintă o provocare determinată spre această deschidere şi constientizează Biserica contemporana a nu tergiversa sau omite spiritul ce a derivat din Conciliul Vatican II şi al bunului Samarinean, aşa cum amintea fericitul Paul al VI-lea la sfârşitul Conciliului". La deschiderea acestui Jubileu extraordinar al milostivirii am participat şi concelebrat şi eu, din partea protopopiatului de Italia Centru. Imediat după deschiderea Porţii Sfinte, pr. Vasile a întâlnit şi a salutat pe Secretarul de Stat al Vaticanului, Cardinalul Pietro Parolin, cu care a purtat o discutie cordială despre România şi unele aspecte particulare, iar mai apoi şi-au făcut câteva fotografii. Pentru mai multe imagini de la acest eveniment, omelia papei Francisc şi video-ul cu momentul deschiderii Porţii Sfinte, vă invităm să apăsaţi pe link-urile de mai jos: https://youtu.be/kIRuygg-xb4 - Il Papa apre la Porta Santa
pr. Vasile Orghici
Evenimente foto legate de această ştirePentru a trimite o ştire, vă rugăm să folosiţi acest formular. |
Parohii
|