Ştiri

Bună ziua dragi participanţi,

Sunt părintele Vasile Orghici, responsabil al comunităţii greco-catolice româneşti din Livorno. În primul rând aş dori să-i mulţumesc episcopului Simone Giusti pentru marea sa generozitate şi deschidere cu privire la toate realităţile prezente în dieceză şi în teritoriul din Livorno.

Cu această mare disponibilitate, Preasfinţia voastră oferiţi o mare oportunitate de a construi o societate creştină a caritaţii, pe deplin democratică, pe deplin socială, din punct de vedere cultural, multi-etnică şi multi-confesionala. Putem spune că deschiderea dumneavoastra, reprezinta un mare act de milostivire, oferiţi o mare speranţă pentru realizarea binelui comun.

In acelaşi timp vreau să exprim un salut cordial tuturor celor care participă la acest simpozion.

Mi s-a cerut să fac o scurtă mărturisire cu privire la relaţia de milostivire dintre Bisericile noastre din România.

Vreau sa plec de la întrebarea, ce înseamna etimologic cuvântul milostivire? Conceptul de milostivire este derivat din adjectivul latin "Misericors’’, şi înseamnă a avea milă. În mod obiectiv şi subiectiv cuvantul milostivire în literatura sociologică şi în cultura seculară reprezintă un termen complex, are o semnificaţie multisentimentală: milă, compasiune, împartaşire, ajutor, înţelegere, scop asistenţial. Din perspectiva creştină, milostivirea consistă într-un mare act de iubire şi profundă sensibilitate, care, scoate inima lui Dumnezeu, pentru oaia pierdută, pentru fiul risipitor care se întoarce: bucuria tatălui. Un Dumnezeu infinit de milostiv încât acceptă răstignirea Fiului său pentru mântuirea omenirii.

Personal, cred că relaţia milostivirii între Bisericile creştine ar trebui să se realizeze şi să se implementeze în acesta optica. Este recunoscut dreptul la religie şi trebuie să avem curajul să spunem nu marginalizarii, nu discriminarii, nu persecuţilor fratilor care au alte confesionalitaţi, nu negării drepturilor altora, ci in mod divers, a învata sa ne exprimăm înţelegerea, umanitatea, toleranţa, respectul reciproc, participarea şi integrarea multiconfesională.

Ca preot român provin dintr-o Biserica Martira, o Biserică al Silenţiului pentru mai mult de 40 de ani! "Calea Bisericii Greco-Catolice din România nu a fost niciodată uşoră, după cum arată suferinţele ei. La aceasta, de-a lungul secolelor, i s-a cerut o mărturie dureroasă şi dificilă de fidelitate a unităţii evanghelică. Ea a devenit aşadar în mod special Biserica mărturisitorilor unităţii, adevărului şi iubirii. (...)

Dar mai ales în a doua jumătate a secolului XX, în epoca totalitarismului comunist, Biserica voastra a trebuit să suporte o încercare severă, câştigând în mod corect titlul de "Biserica mărturisitorilor şi a martirilor", , a scris Papa Ioan Paul al II-lea, în scrisoarea apostolică adresată Bisericii Greco-Catolice din România, cu ocazia tricentenarului Unirii cu Biserica Romei.

Dragi participanţi, Biserica Greco-Catolica a avut in timpul persecuţiei comuniste, 12 episcopi, cărora li s-a cerut în mod obligatoriu să renunţe la comuniunea cu Papa, să renunţe la credinţa lor, pentru putea continua exercitarea funcţiunilor lor ecleziastice.

Dar, Ei au preferat să spună nu: nu ateismului, nu dictaturii, nu încălcarii valorilor, nu încălcarii demnităţii persoanei umane şi a libertaţilor civile şi religioase. Ei au declarat în mod categoric, nu trădarii, afirmand : "Noi episcopi greco - catolici din România, nu putem vinde pe Christos - nu putem vinde credinţa noastră - noi nu vindem poporul nostru."

Pentru aceste declaraţii de fidelitate credinţei creştine, episcopii, preoţii, persoanele consacrate şi laicii greco - catolici români au suferit închisoare, pedeapsa cu moartea şi confiscarea tuturor bunurilor acestei Biserici. Chiar şi acum cea mai mare parte a bunurilor ecleziastice nu au fost restituite.

Aşa cum am menţionat mai sus, în timpul regimului comunist, Biserica Greco-Catolica a avut 12 episcopi din care nici unul trădător, spre deosebire de Isus, care a avut 12 apostoli, şi printre ei a fost un trădător, aşa cum a scris o revistă franceză după 1989 !!!!

Acestea sunt lucruri reale care nu pot fi ascunse sau nespuse, pentru ca adevărul strigă şi de aceea vi - le încredinţez voua tuturor !!!

Dragilor, chiar şi după 1989, după căderea lui Ceauşescu, Biserica greaco - catolica română nu a cunoscut milostivirea din partea fraţilor mai mari.

Această situaţie nu ne-a permis să ne apropiem, să stam împreună ca fraţi, de a avea o colaborare şi o participarea reciprocă în reconstrucţia etică a ţarii. Cu siguranţă ştim că pentru o ţară recent eliberată de dictatura, nu poate fi reabilitată şi reconstruită fără o participare şi o colaborare comună a tuturor cultelor prezente în acel teritoriu. Cred că noi, românii, indiferent de confesiune nostra: Ortodoxă, Romano-Catolică, Greco-Catolica, precum şi toate celelalte religii prezente în societatea românească, avem nevoie de o noua viziune, trebuie sa schimbam pagina ... istoria actuala ne obligă să ne întrebăm, suntem ucenici ai lui Hristos, sau suntem functionarii statului?

În prezent, conştiinţa ne provoacă şi ne cheamă să ieşim din izolare, din fragmentarea socio-culturala, urmand necesitatea întalnirii si a dialogarii... din punct de vedere crestin, teologic, autentic si social, pentru a putea transmite în mod eficient milostivirea unui popor care a suferit atât de mult privarea de libertate, de democratie, de milostivire şi de o autentică dragoste creştină. Deci, noi toţi avem responsabilitatea de a educa, evangheliza, informa si forma poporul nostru român pe cultura caritaţii, milostivirii, şi a concretizarii unei relaţi umane si creştine, o solidaritate naţionala şi interconfesionala, avand ca scop: realizarea binelui comun.

Astăzi, într-o societate caracterizată de logica autoreferianţialitaţii şi a indiferenţei, de sărăcia spirituală progresivă, de marele proces al secularizarii şi colapsul eticii sociale şi internaţionale, suntem obilgati din punct de vedere etic şi creştin să ne întrebăm ce facem, mergem fiecare pe contul propriu sau, schimbarile contemporane ne stimulează să lucram împreună pentru a dezvolta la toate nivelurile, un ţesut de relaţii umane şi creştine caracterizate de frăţie, dreptate socială şi de iubirea de aproapele, care atrage atenţia, admiraţia, credibilitatea şi, desigur, reedificarea credinţei în Dumnezeu, Tatăl tuturor, care ne iubeşte şi ne aşteaptă să- ne împacam şi să ne îmbrăţişeze pe toti ???

Numai prin construirea unei apropieri dintre noi creştinii, a unei relaţii de iubire şi frăţie, respect şi caritate, rugăciune, purificare şi convertire vom putea depăşi toate diviziunile şi conflictele, în scopul de a ajunge la comuniunea euharistică, a dialogului interconfesional şi la afirmarea adevărului. Numai împreuna şi stimulaţi de dragostea lui Dumnezeu si al aproapelui, vom reuşi să dăm lumii o marturie credibilă şi eficientă, o marturisire a reconcilierii şi mântuirii.

Marele Jubileu al Milostivirii divine, deschis de marele nostru Pontif Papa Francis, oferă Bisericilor creştine şi întregii omeniri un moment favorabil pentru a contempla milostivirea Tatălui in mod vizibil si definitiv descoperita în Fiul Său Isus Hristos, care ne invită să devenim şi noi un semn eficient al "dragostei lui Dumnezeu prin actul iertarii şi a operelor de milostivire. Punctul nr. 2 din Misericordiae Vultus, a subliniat importanţa ca omenirea să redescopere taina milostivirii, «unica cale care îi uneşte pe Dumnezeu şi pe oameni, pentru că deschide inima pentru a spera şi a întelege că suntem iubiţi pentru totdeauna, în ciuda limitei noastre de păcat» .

În concluzie doresc să spun că marea sfida şi provocare pentru societatea noastra contemporană este întâlnirea, în sensul de a da mărturie creştină împreună. Numai această mărturie crestina comuna va face posibilă reconstruirea istoriei noastre apostolică creştină... unica metodă credibilă şi eficientă de a purta mântuirea umanitatii actuale.

Vă mulţumesc pentru atenţie, prietenie şi frăţie!