Română | Italiano
AcasăŞtiri201625 Aprilie: Reculege spirituală organizată de Asociaţia "Inocenţiu Micu-Klein”
Arhivă foto
Anul: 2017 » Eveniment: Liturghie greco-catolică solemnă la Oderzo » Titlu: 9675.jpg

Anul: 2017

Eveniment: Liturghie greco-catolică solemnă la Oderzo

Titlu: 9675.jpg

Ştiri

Reculege spirituală organizată de Asociaţia "Inocenţiu Micu-Klein”

Reculege spirituală organizată de Asociaţia "Inocenţiu Micu-Klein”

În perioada 24-25 aprilie 2016, la Centrul de Spiritualitate ”Maria Madre del Carmelo” din Focene, o mică localitate de lângă Roma, a avut loc o retragere spirituală a cărei ca scop a fost pregătirea credincioşilor greco-catolici pentru Sărbătoarea Învierii Domnului. Organizator al acestui eveniment atât de necesar şi în acelaşi timp benefic pentru credincioşii români, a fost Asociaţia ”Inocenţiu Micu-Klein” a credincioşilor greco-catolici români din Italia.
Alături de preşedintele Asociaţiei, Pr. Valentin Marcu, au fost prezenţi, Pr. Daniel Vereş, din parohia San Salvatore delle Copelle din Roma, Pr. Serafim Iulian Vescan, din parohia Sfinţii Trei Ierarhi din Roma şi Pr. Alin Bolduţ, din parohia Sacrofano.
Un număr de peste 30 de credincioşi din comunităţile precizate au răspuns pozitiv invitaţiei lansate de Asociaţie.
Predicatorul acestor zile de reculegere a fost Pr. Gabriel Buboi, rector al Colegiului Pontifical Pio Romeno din Roma. În cele patru meditaţii (câte două pentru fiecare zi), părintele Gabriel a făcut o incursiune în istoria exerciţiilor spirituale şi a vorbit despre importanţa pregătirii prin post şi spovadă pentru Sărbătoarea Învierii Domnului. Alte teme atinse în timpul meditaţiilor au fost importanţa rugăciunii, modalităţile de examinare a conştiinţei, descoperirea lui Dumnezeu în liniştea sufletului şi acceptarea încercărilor.
Rugăciunea a desăvârşit această perioadă de reculegeri spirituale prin celebrarea Deniei din seara de duminică şi a Liturghiei Darurilor Înaintesfinţite din dimineaţa zilei de luni. Răspunsurile la celebrările liturgice au fost date de către doi dintre studenţii seminarişti ai Colegiului Pontifical Pio Romeno din Roma, Daniel Cristea şi Ioan - Ştefan Dumitraş.
Programul a oferit posibilitatea credincioşilor de a avea colocvii spirituale şi de a se spovedi, preoţii prezenţi fiind disponibili între meditaţii în diferitele săli puse la dispoziţie. De asemenea, duminică seara a avut loc proiecţia filmului Patimile lui Cristos în regia lui Mel Gibson.
Daniel Cristea şi Ioan - Ştefan Dumitraş

 

Evenimente foto legate de această ştire

Pentru a trimite o ştire, vă rugăm să folosiţi acest  formular.