Română | Italiano
AcasăŞtiri201610 Mai: Parohia Sfinţii Trei Ierarhi din Roma în sărbătoare
Arhivă foto
Anul: 2017 » Eveniment: Liturghie greco-catolică solemnă la Oderzo » Titlu: 9662.jpg

Anul: 2017

Eveniment: Liturghie greco-catolică solemnă la Oderzo

Titlu: 9662.jpg

Ştiri

Parohia Sfinţii Trei Ierarhi din Roma în sărbătoare

Parohia Sfinţii Trei Ierarhi din Roma în sărbătoare

Duminică, 8 mai 2016, intitulată „a Tomii”, Sfânta Liturghie a fost celebrată de părintele Serafim Vescan Iulian, parohul comunităţii Sfinţii Trei Ierarhi din Roma, alături de care au fost slujit părintele Valer Sician, protopop Umbria şi Toscana şi diaconul Marius Cîmpeanu, secretar eparhial al Episcopiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla; pentru Sacramentul Spovezii a fost la dispoziţia credincioşilor părintele Valentin Marcu.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de studenţii teologi de la Colegiul Pio Romeno din Roma: Radu-Vlad Pupăză, Norbert Molnar, Emanuel Gavrilaş şi Cristian Bonţe.
Părintele protopop, în cuvântul său de învăţătură a vorbit de credinţa Sfântului Apostol Toma. Asemenea lui, care după Învierea Domnului, după ce a atins rănile lui Isus a crezut şi a vestit evanghelia, tot aşa şi creştini trebuie să fie misionari şi mărturisitori ai învăţăturii evangheliei în lume.
Părintele paroh Serafim a mulţumit oaspeţilor prezenţi şi i-a invitat pe toţi să participe la a doua parte a sărbătorii, cu programul: Concurs de gastronomie românească „Româncuţa în bucătărie” , a IV-a ediţie şi un program artistic.
Cele zece concurente s-au întrecut în a prezenta mâncărurile pregătite cu mult suflet, din toate zonele ţării, nelipsind ouăle roşii, încondeiate artistic şi preparatele din carne de miel.
Au fost prezenţi şi părintele Maurizio Modugno, parohul parohiei San Valentino, alţi preoţi şi alte autorităţi italiene şi române.
Programul a fost deschis de Bercici Dorin Constantin, în vârstă de 7 ani, cu un minirecital la saxofon, urmând Silvia Cotiga, în vârstă de 12 ani, care a recitat poezii în limba italiană. Programul a continuat cu dansuri populare şi cântece. S-au oferit premii concurenţilor, toţi bucurându-se de Agapa fraternă pascală. Cei peste 130 de credincioşi mulţumiţi şi fericiţi se pregătesc pentru duminică, 15 mai 2016, când va fi Sărbătoarea Popoarelor, a XXV-a ediţie în piaţa San Giovanni Lateran din Roma.
P. Vescan Serafim Iulian

 

Evenimente foto legate de această ştire

Pentru a trimite o ştire, vă rugăm să folosiţi acest  formular.