Română | Italiano
AcasăŞtiri201116 Ianuarie: A curs „unitatea” pe apa Crişului?...
Arhivă foto
Anul: 2017 » Eveniment: „Doamne, bine ne este nouă să fim aici!..." » Titlu: 9586.jpg

Anul: 2017

Eveniment: „Doamne, bine ne este nouă să fim aici!..."

Titlu: 9586.jpg

Ştiri

A curs „unitatea” pe apa Crişului?...

Acum trei ani, de Bobotează, episcopii Sofronie Drincec şi Virgil Bercea, primul ortodox şi al doilea greco-catolic, ambii din Oradea, au sfinţit împreună Crişul Repede. Era un gest care nu a putut decât să bucure pe toţi cei ce, în mai 1999, au strigat ”unitate” atunci cand Papa Ioan Paul al II-lea a vizitat România. Dar ortodocşii care au făcut gesturile de apropiere între cele două culte, ortodox şi catolic (iar aici intra şi mitropolitul ortodox Nicolae Corneanu al Banatului) au avut de plătit. Au fost judecaţi de către Sinodul Bisericii Ortodoxe Române (B.O.R.), au fost la un pas de caterisire. B.O.R. a dat o regulă potrivit căreia preoţii ortodocşi nu pot concelebra cu nimeni altcineva, cu nici un preot al altui cult.
De curând un preot din Banatul Montan, Daniel Crecan, a fost caterisit, considerându-se că a încălcat această regulă. Liantul din 1999, Papa Ioan Paul al II-lea, s-a dus, a părăsit această lume, anul acesta fiind aşteptată beatificarea sa. Ce a rămas după el, după acel strigăt spontan de “unitate”, care a încălzit inimile, atunci? Se pare că tot atât de mult cât a rămas şi din apa Crişului, sfinţită acum trei ani: nişte stropi păstraţi nealteraţi în doar câteva inimi.
Vizita Papei Ioan Paul al II-lea a fost un eveniment aşteptat de către toată populaţia catolică din România, cu sufletul la gură, dar nu numai: oameni de diverse confesiuni au fost prezenţi să-l vadă pe cel care a militat pentru apropierea dintre culte. Toţi cei prezenţi, indiferent de confesiune, au participat la acel strigăt care a rămas în istorie: ”Unitate, unitate!”.
Apele Crişului şi o biserică timişoreană
În ianuarie 2008, episcopii orădeni Virgil Bercea şi Sofronie Drincec au sfinţit împreună Crişul, de Bobotează. Fiecare a ţinut serviciul divin în biserica sa iar convoaiele s-au unit şi cei doi episcopi au continuat solemnităţile zilei aceleia la Crişul Repede.
La câteva luni distanţă, mitropolitul Nicolae Corneanu s-a împărtăşit într-o biserică greco-catolică din Timişoara, de faţă fiind şi episcopul greco-catolic Alexandru Mesian precum şi nunţiul papal, arhiepiscopul Javier Lozano.
După ce gestul mitropolitului Corneanu a ajuns cunoscut şi de către ortodocşii radicali, cum pozează a fi şi mitropolitul Bartolomeu Anania, s-a cerut caterisirea celor doi ierarhi care făcuseră câţiva paşi de normalitate. De amintit este şi faptul că mitropolitul Banatului oferise, imediat după revoluţie, bisericile greco-catolice care ţineau de el posesorilor lor de drept, pe când colegul său din Cluj e unul dintre cei mai indârjiţi în lupta împotriva retrocedărilor.
Şi la Oradea, şi la Timişoara, posibilitatea caterisirii celor doi ierarhi ortodocşi a fost amplu comentată. În Banat au avut loc manifestaţii de solidaritate cu mitropolitul Corneanu, una public, în Piaţa Operei, unde au participat preoţi ortodocşi, greco-catolici şi romano-catolici în frunte cu episcopul romano-catolic Martin Roos, laolaltă cu vicarul său, Bocskei Laszlo, azi episcop romano-catolic de Oradea, precum şi numeroşi timişoreni.
A doua manifestaţie a fost organizată la Filarmonica Banatul şi a avut ca participanţi şefi de instituţii culturale din Timişoara, profesori universitari, scriitori, muzicieni, toţi rectorii universităţilor de stat din oraş, publicişti şi alţi factori de cultură din Banat.
Într-un interviu acordat în vara anului 2008, PSS Virgil Bercea şi PSS Alexandru Mesian aduceau argumente în favoarea păstrării bunelor relaţii dintre ortodocşi şi catolici, contribuind la demersul timişorenilor de a îşi susţine mitropolitul, înainte de formularea unei decizii în Sinodul BOR. PSS Virgil Bercea spunea: ”Se foloseste sintagma de biserici surori. Pe care, mai ales la ţară, am trăit-o, înainte de 1948, când în satele greco-catolice şi ortodoxe mixte, când lipsea preotul ortodox, toţi mergeau la greco-catolici, când lipsea preotul greco-catolic, toţi mergeau la ortodocsi, fără absolut nicio rezervă”.
Şi PSS Alexandru Mesian şi-a spus, atunci, părerea: ”Noi toţi avem un singur Dumnezeu. Şi ortodocşii recunosc cele şapte sacramente din biserica catolică, iar catolicii recunosc cele şapte sacramente din biserica ortodoxă. Cine vine şi spune că e ”eretism” şi ”schismatici” şi vine iar cu slogane care erau înainte, de sute de ani, înseamnă că nu a făcut absolut niciun pas din punct de vedere al drumului spre unitate”.
”Regula neagră”
A fost judecata care a urmat, la Bucureşti, un pas spre unitate? Cei doi ierarhi au trecut printr-o ”preţăluire”a Sinodului BOR şi au primit o mustrare pentru gesturile lor.
Dar tot atunci s-a dat o pravilă care a deschis o prăpastie mare între catolicii şi ortodocşii din România: “În legătură cu comportamentul sacramental şi liturgic al ierarhilor, preoţilor, diaconilor, monahilor, monahiilor şi credincioşilor mireni ai Bisericii Ortodoxe Române în relaţie cu alte culte, pe temeiul Sfintelor Canoane şi al învăţăturii de credinţă ortodoxă, Sfântul Sinod a hotărât că nu este îngăduit niciunui ierarh, preot, diacon, monah, monahie sau credincios mirean din Biserica Ortodoxă Română să se împărtăşească euharistic în altă Biserică creştină. De asemenea, nu este îngăduit niciunui cleric ortodox să concelebreze Sfintele Taine şi Ierurgii cu slujitori ai altor culte. Cei ce nu se supun acestei hotărâri pierd comuniunea cu Biserica Ortodoxă şi, în consecinţă, vor suporta sancţiuni canonice corespunzătoare stării pe care o ocupă în Biserică: depunerea din treaptă sau caterisirea, în cazul clericilor, şi oprirea de la împărtăşanie a credincioşilor mireni”
În mod cert, ideea de unitate primise o grea lovitură. Şi nici măcar nu era vorba de unitate sub conducerea unui papă sau a unui patriarh ecumenic, nu era vorba de fililoque sau de cum trebuie să fie făcută ostia simbolul care e implicat în transsubstanţiere. Era vorba de trăirea în comuniune a momentelor în care, dacă tot se roagă la aceeaşi divinitate, oamenii vor să fie aproape de cei la fel cu ei în spirit.
În toamna trecută am purtat o discuţie cu rev. Charles Brown, de la Congregaţia pentru Doctrina Credinţei din Vatican, care cunoştea în detaliu ”cazul Corneanu şi Drincec”. El a spus că, din punctul de vedere al Vaticanului, un preot ortodox poate merge într-o biserică catolică şi poate primi sacramentul aici. ”Dar dacă ei nu fac asta, noi le spunem oamenilor noştri ”vă rugăm nu faceţi nici voi asta”, pentru a nu incomoda” – o poziţie decentă, în spirit ecumenic.
Noua regulă a BOR a făcut să se ajungă la aberaţii. Preoţi de culte diferite trebuie să participle la aceeaşi manifestaţie slujind la câteva minute distanţă, deşi este vorba de acelaşi eveniment, ca să nu facă rău colegilor ortodocşi.
La Silvaşu, lângă Haţeg, în primăvara lui 2010, nu au fost trase clopotele de la fosta biserică greco-catolică, azi încă ortodoxă, la înmormântarea unui greco-catolic, pentru că tânărul episcop ortodox al locului, Georgiu Gurie, om cu studii făcute în lumea catolică, în Italia, a considerat că ar fi un act liturgic care contravene ”negrei pravile” şi deci i-a indicat preotului ortodox din Silvaşu să nu permită acest lucru. Clopotele care au rămas mute fuseseră achiziţionate de familia celui dispărut. IPSS Nicolae Corneanu, aflând de acest incident, s-a declarat mâhnit si a spus că va vorbi cu episcopul locului şi-l va mustra. Şi totuşi, poziţia sa era una dificilă, ca fiind cel ”iertat” pentru o ”vină” pe aceeaşi linie.
Şi tot dificilă a fost poziţia popularului mitropolit al Banatului şi când i-a ajuns pe masă, anul trecut, dosarul preotului ortodox Daniel Crecan, din Banatul Montan, care fusese caterisit de către episcopul ortodox de Caransebeş, Lucian Mic, pentru că avusese în altar, în timpul unei slujbe, un preot catolic. Preot cu care nu ţinuse slujba împreună, dar… argumentele sale nu au contat.
Într-o discuţie cu mitropolitul Nicolae Corneanu, înainte de Sinodul mitropolitan care a decis soarta preotului în cauză, acesta admitea că euharistia nu este ceva la care ”participanţii în trafic” au un rol prin simpla prezenţă, că este vorba despre gest, despre invocare de asemenea. Dar… în sinod erau cinci episcopi care votau, nu doar unul, iar părintele Daniel Crecan a rămas caterisit.
În România ultimilor ani, în planul relaţiilor dintre catolici şi ortodocşi se întâmplă mai mult decât neregulile despre care vorbesc de ani de zile rapoartele privind România ale Statelor Unite, în legătură cu nerespectarea drepturilor religioase ale greco-catolicilor precum şi bisericile şi alte proprietăţi pe care aceştia nu le primesc.
Unitatea pe care o doreau toţi în 1999 şi care era creionată de gesturi precum cele de la Oradea şi Timişoara, de acum trei ani, a fost subminată de restricţia impusă de către BOR în schimbul ”păstrării capetelor” celor doi ierarhi judecaţi în vara lui 2008. România liberă vorbea despre caterisirea preotului Daniel Crecan sub acest titlu: ”Pedeapsă “medievală” în Episcopia din Caransebeş”. Iar o întoarcere din Evul Mediu va fi extrem de greu de realizat…
Poate papa cel bun…
Şi totuşi, Papa Ioan Paul al II-lea a rămas un simbol al unităţii pentru o lume întreagă. În anul acesta este aşteptată beatificarea lui. Zilele trecute a apărut şi în media din România declaraţia jurnalistului Andrea Tornielli, vaticanist de la Il Giornale. Acesta arăta că în dosarul de beatificare a fostului suveran pontif există o vindecare miraculoasă a unei călugăriţe care suferea de Parkinson.
Multe dintre comentariile cititorilor români au vizat acest lucru, întrebând ironic cum de cineva care a putut vindeca pe altul, nu s-a putut vindeca pe sine.
Andrea Tornielli a oferit o declaraţie în exclusivitate pentru Oradea Press: ”Comisia medicală a Congregaţiei pentru sfinţi de la Vatican a aprobat presupusul miracol realizat de către Papa Ioan Paul al II-lea. Comisia teologică de asemenea a aprobat acest miracol şi acum aşteptăm decizia fianlă a cardinalilor ce se va da la o întâlnire care va avea loc în 15 ianuarie. Ultima decizie va fi a papei dar cred că într-o lună vom avea anunţul final. Ceremonia de beatificare ar putea avea loc într-una din trei date anume: 2 aprilie (papa a murit în această zi în 2005), 18 mai (ziua sa de naştere) sau 16 octombrie (alegerea sa din 1978) dar este posibil ca actualul papă să decidă că doreşte o altă zi care să nu fie conectată cu istoria personală a predecesorului său. Obiecţiile despre Papa Wojtyla ca nevindecându-se pe sine sunt ridicole. Biserica catolică ”validează” fiecare beatificare şi canonizare cu un miracol realizat de candidat dar după moartea sa, ca dovadă a prezenţei sale în paradis, de unde mijloceşte pentru cei rămaşi. Cazul ales de către mons. Slawomir Oder e special şi edificator pentru că este imposibil să se vindece o boală ca aceasta, neuro-degenerativă. De aceea a fost declarat ca fiind fără explicaţii ştiinţifice de către comisia medicală”.
Şi cine ştie, poate Papa Ioan Paul al II-lea va mai făuri o minune, una a sufletului, pe linia unităţii. Pentru că altfel, ceea ce a pornit atunci la Bucureşti, a trecut prin Oradea şi Timişoara şi a fost oprimat de către reguli drastice va rămâne doar un vis îndepărtat.
Ramona Băluţescu, Oradea Press

Pentru a trimite o ştire, vă rugăm să folosiţi acest  formular.