Română | Italiano
AcasăŞtiri201612 Decembrie: Pastorala de Crăciun a Preasfinţitului Virgil Bercea, responsabil în cadrul ...
Arhivă foto
Anul: 2017 » Eveniment: Sfânta Liturghie şi vizită arhierească la Forlì » Titlu: 10014.jpg

Anul: 2017

Eveniment: Sfânta Liturghie şi vizită arhierească la Forlì

Titlu: 10014.jpg

Ştiri

Pastorala de Crăciun a Preasfinţitului Virgil Bercea, responsabil în cadrul Sinodului Bisericii Române Unite cu pastorala din diaspora

Pastorala de Crăciun a Preasfinţitului Virgil Bercea, responsabil în cadrul Sinodului Bisericii Române Unite cu pastorala din diaspora

Căci aşa de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. (Io 3,16)
          
Dragi credincioşi,
în noaptea sfântă a Crăciunului, Dumnezeu îl trimite pe Fiul său iubit pentru a se naşte în familia lui Iosif şi a Mariei, din dragoste pentru omenire şi din iubire pentru fiecare om în parte, pentru fiecare dintre noi. Astfel, trimis peregrin pe pământ, Fiul Domnului se naşte neştiut încă de lumea cea largă într-o peşteră străină şi rece, dar într-o familie bună şi primitoare, devenită sfânt model de urmat pentru toate familiile.
Evenimentul naşterii unui copil într-o familie nu este unul obişnuit. Cu atât mai neobişnuit şi mai tulburător este naşterea Cuvântului lui Dumnezeu într-o familie a oamenilor. Este o taină adânc învăluitoare, o hotărâre divină care a schimbat cursul istoriei şi a dat, pentru totdeauna, sens vieţii omului ca individ, vieţii fiecăruia dintre noi şi, fără îndoială, omenirii ca destin colectiv. La naşterea pruncului Isus, Maria şi Iosif, păstorii şi magii se minunează şi sărbătoresc momentul, copleşiţi parcă de o fericire căreia nu-i cunosc toate energiile, dar pe care o resimt ca miracol dătător de credinţă tare; Simeon şi Ana îşi văd promisiunea din veac împlinită, iar nu după multă vreme învăţătorii legii, în templul din Ierusalim, sunt surprinşi de înţelepciunea copilului Isus. Cei treizeci de ani ai Mântuitorului trăiţi la Nazaret într-o familie onestă, modestă şi vrednică, ne dau dimensiunea şi valoarea unei familii în sensul rosturilor sale esenţiale, al Familiei Sfinte şi – nu vom osteni a sublinia mereu acest imperativ! – în acelaşi timp ne dau valoarea şi rostul unei familii de astăzi.
          
Între Iosif, Maria şi Isus s-a creat o legătură de iubire, de respect şi fidelitate care a unit Familia Sfântă din Nazaret . Din această legătură sfântă se revarsă lumina care străluceşte şi dă speranţa oricărei familii în această lume pentru a merge pe un drum propriu şi personal chiar dacă acesta este semănat şi cu încercări, menite acestea să facă şi mai intensă bucuria împlinirii şi a credinţei în milostivirea Domnului. Casa din Nazaret, cu Familia celor trei protagonişti –Isus, Maria şi Iosif – ne ajută să înţelegem ce înseamnă familia adevărată , o comuniune în care există tot ceea ce înseamnă viaţă morală: şi dragoste, şi lipsuri şi bucurii, nobleţe de caracter şi sacralitate, unire întru iubire pentru toată viaţa în numele Domnului. Această Familie Sfântă ne ajută să înţelegem ce înseamnă creşterea şi educarea pruncilor şi cât este de importantă participarea familiei în viaţa socială de fiecare zi (Cf. Papa Paul VI, 1964, la Nazaret).
Dragilor, înţelegeţi aşadar că după modelul Sfintei Familii ar trebui să ne conducem viaţa în familiile noastre. ,,Familia este imaginea lui Dumnezeu, adică comuniune de persoane. Prin botez, vocea Tatălui ni-L arată pe Isus ca fiind Fiul iubit iar în această dragoste putem să-l recunoaştem pe Spiritul Sfânt (cf. Mc 1,10-11). Isus care a împăcat în sine toate lucrurile şi l-a mântuit pe om din păcat, nu numai că a readus căsătoria şi familia la forma lor originară ci a şi ridicat-o la forma sacramentală a iubirii Sale pentru Biserică (cf. Mt 19, 1-12; Mc 10,1-12; Ef 5,21-32). (…) De la Cristos, prin mijlocirea Bisericii, căsătoria şi familia primesc harul Spiritului Sfânt, pentru a mărturisi Evanghelia iubirii lui Dumnezeu” (Amoris Laetitia 71).
          
Dragii mei,
o simplă consultare a Dicţionarului Explicativ al limbii române ne oferă definiri uzuale ale familiei: ea e o ,,formă socială de bază, întemeiată prin căsătorie, care constă din soţ, soţie şi descendenţii lor. Succesiune de generaţii ce se trag dintr-un strămoş; neam; seminţie”. Se cuvine să precizăm că noi, creştinii, înţelegem prin soţ şi soţie, bărbatul şi femeia.
Trăim într-o lume în criză care contestă tot mai puternic şi mai periculos familia tradiţională. Se încearcă şi o distrugere a familiei aşa cum e cunoscută de-a lungul istoriei. Iată, acum ni se spune că a ne numi bărbat sau femeie este doar ,,o moştenire culturală” şi nu ţine de ,,dreptul natural” sădit de Dumnezeu în creaţie. Trăim într-o lume în care valorile creştine sunt tot mai mult puse la zid şi se încearcă excluderea lor din viaţa socială pentru a le ascunde într-un domeniu privat. Este o realitate a acestor vremuri care generează nelinişte şi confuzie.
În acest context şi împotriva efectelor sale nocive în plan natural şi moral, este important să reafirmăm cu toată tăria că familia totuşi are valori care se nasc din Sfânta Scriptură: „şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; …; a făcut bărbat şi femeie” (Fac 1,27); „ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă” (cf. Mt 19,6; Mc 10,9) şi care, au directă legătură cu imnul iubirii pe care Sfântul Pavel îl propune Corintenilor. „Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă” (1Cor 13, 4-7).
Da, dragi credincioşi! în viaţa de familie „se impune să cultivăm acea forţă a iubirii şi acea dragoste care ne ajută să luptăm împotriva tuturor relelor şi ameninţărilor din exterior sau din interior. Iubirea, după cuvintele Sfântului Pavel, este răbdătoare, binevoitoare, se poartă cuviincios, afirmă adevărul, renunţă la sine, gândeşte mereu binele, crede şi speră până la capăt şi ajută familia să crească în caritate prin puterea sacramentului cununiei. Dragostea în familie ne ajută să conştientizăm faptul că aceasta este icoana iubirii lui Dumnezeu pentru noi” (cf. AL 119-121). O familie şi o căsnicie care pune în comun totul, pentru toată viaţa, trăieşte în bucurie şi în frumuseţe, în încercare şi împliniri adevărata valoare a fiinţei umane: iubirea. În plus, o familie întemeiată pe dragoste sinceră şi dăruire reciprocă se desăvârşeşte şi creşte prin dialogul şi buna înţelegere dintre soţ şi soţie, dintre părinţi şi copii, dintre tineri şi vârstnici prin grijă şi răbdare reciprocă, prin iubire dăruită şi împărtăşită (cf. AL 195).
          
Dragi credincioşi,
familia este o comunitate de viaţă şi de iubire, este o comunitate în care harul lui Dumnezeu lucrează. Prin puterea şi cu lucrarea harului, Iosif nu o abandonează pe Maria; prin puterea şi cu lucrarea harului, Iosif cu Maria pornesc spre Bethleem; prin puterea şi cu lucrarea harului, Iosif cu Maria îl primesc pe Isus în peşteră, pe fânul din iesle; prin puterea şi cu lucrarea harului, emigrează în Egipt, se întorc în Nazaret, iar aici cu aceeaşi putere şi lucrare a harului îl cresc, îl educă şi îl învaţă pe Isus tainele vieţii omeneşti. Da, prin puterea şi cu lucrarea harului lui Dumnezeu, au făcut toate acestea pentru că s-au simţit legaţi prin taina căsătoriei ca formând o familie: Familia Sfântă.
Dacă Isus Hristos a fost crescut, ocrotit, educat de Iosif şi Maria, familia are, şi este salutar să aibă şi astăzi, rolul esenţial de a-şi educa pruncii. A educa nu este o sarcină oarecare, nu înseamnă a avea cu orice preţ un stil nou, nu înseamnă a face uitată buna tradiţie creştină, ci dimpotrivă, înseamnă a cultiva în sufletul şi cugetul copiilor valorile solide ale bunei cuviinţe, ale respectului, ale muncii oneste, ale speranţei şi , desigur, ale credinţei. Copiii sunt educaţi în familie cu autoritate, iubire şi ascultare reciprocă, pentru a creşte armonios şi echilibrat, iar părinţii cresc în pas cu pruncii lor şi cu noutăţile societăţii cotidiene, preluate cu discernământ , cu înţelepciune, cu grijă neadormită. Familia este primul loc de educaţie religioasă atunci când mamele sau bunicile pun în rugăciune mâinile pruncilor sau nepoţilor lor. Pe drumul credinţei, niciodată nu suntem singuri: Isus ne este model, iar Spiritul Sfânt ne dă tăria Tatălui care ne ajută să nu cădem pe drumul vieţii, sau să ne ridicăm atunci când cădem.
          
Iubiţi credincioşi,
am simţit nevoia să vă invit mai stăruitor să medităm împreună, acum la minunata Sărbătoare a Naşterii la Pruncului, la ceea ce înseamnă Familia, în sens creştin, în sensul acreditat de istorie şi de buna tradiţie, pentru a ne revigora cugetele şi sufletele sub lumina miraculoasă a Crăciunului pentru a putea răspunde cu dragoste şi credinţă, cu tărie şi seninătate lăuntrică marilor încercări pe care istoria de zi cu zi ni le pune în faţă ca pe nişte provocări ce trebuie nu să ne surpe, ci să ne facă mai puternici, mai plini de speranţă şi de bucurie. Să nu uităm nici măcar o clipă că:
Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât ni l-a dat pe Unicul Său Fiu! Astăzi s-a născut Hristos în Bethlehemul Iudeii, într-o Familie! Şi noi ne-am născut într-o familie. Vă îndemn aşadar: iubiţi Familia Sfântă! Iubiţi-vă şi respectaţi-vă familia din care proveniţi! Apăraţi familia ca pe un bun pe care ni l-a dat Dumnezeu!
          
Vă doresc Sărbători fericite şi La mulţi Ani!
+ Virgil Bercea

Pentru a trimite o ştire, vă rugăm să folosiţi acest  formular.