Română | Italiano
AcasăŞtiri20172 Martie: Prilej de sărbătoare la Forlì: Dragobete, Mărţişor şi Ziua Mamei
Arhivă foto
Anul: 2017 » Eveniment: Parohia Sfinţii Trei Ierarhi din Roma în pelerinaj la „Montagna Spaccata” » Titlu: 9579.jpg

Anul: 2017

Eveniment: Parohia Sfinţii Trei Ierarhi din Roma în pelerinaj la „Montagna Spaccata”

Titlu: 9579.jpg

Ştiri

Prilej de sărbătoare la Forlì: Dragobete, Mărţişor şi Ziua Mamei

Prilej de sărbătoare la Forlì: Dragobete, Mărţişor şi Ziua Mamei

Un întreit prilej de sărbătoare în Parohia „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Forlì: Dragobete, Mărţişor şi Ziua Mamei. Pentru această ocazie, Consiliul parohiei, Asociaţia Românilor „Hora” Onlus – care anul acesta împlineşte 10 ani de activitate – împreună cu întreprinzători români de la Pizzeria Stadium Forli, punând mult suflet pentru românii din această parte a Italiei, au dorit să aducă un pic de primăvară în suflete şi multă veseliei care să aline dorul de plaiurile româneşti şi de cei dragi de acasă. Acestea sunt motivele pentru care au cerut colaborarea interpretului de muzică populară Radu Arcălean, sperând ca acest eveniment să ajungă la sufletele şi inimile românilor prezenţi.
Invitatul special din România a participat la Sfânta Liturghie din „Duminica Izgonirii lui Adam din Rai”. „Am adus de acasă, din România noastră dragă, câteva cântări bisericeşti să vă alin sufletul şi dorul de acasă, de cei dragi ai dumneavoastră”, a spus interpretul. A bucurat sufletele tuturor enoriaşilor prezenţi cântând „Isuse al meu, prieten drag”, „O, Măicuţă Sfântă”, „Sub o salcie pletoasă”, „Aşa vorbeşte Domnul slavei”, „Cruce sfântă părăsită”. La final a mulţumit parohiei şi părintelui Mihai pentru bucuria şi onoarea de a se afla în mijlocul nostru, spunând: „Este o mare bucurie de a mă întâlni cu românii noştri dragi din Forli, Cesena, Recanti, Bologna şi mă bucur de fiecare dată să vă văd uniţi”.
După Sfânta Liturghie am continuat bucuria cu un spectacol. Părintele Mihai a binecuvântat bucatele servite de consilierii parohiei şi a transmis mesajul Sfântului Pavel: „Dragostea îndelung rabdă... Dragostea nu cade niciodată” (1Cor. 13, 4-8).
Împreună, organizatorii acestui eveniment au reuşit să strângă un buchet de cântece populare din diverse zone folclorice. Au dorit să aducă în inimile celor prezenţi un Mărţişor cules de pe meleagurile bistriţene, mai precis din localitatea Arcalia, judeţul Bistriţa Năsăud: interpretul Radu Arcălean. Au valorificat de asemenea talentele din Parohiile „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Forli şi „Izvorul Tămăduirii” din Cesena: Flori Şerban interpretă de muzică populară originară din Teleorman, Ramona Chiorean de pe Valea Cubleşului Someşan şi Rodica Dobrin interpretă din zona Alba. Părintele Mihai a cântat muzică populară din zona Codrului.
Asemeni unui buchet de ghiocei – copiii din Parohia „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Forli ne-au adus primăvara în suflete susţinând un emoţionant recital de cântece şi poezii dedicate mamelor. Apoi, copiii au dăruit mărţişoare tuturor doamnelor şi domnişoarelor.
Interpretul Radu Arcălean a susţinut un frumos concert de cântece tradiţionale, interpretând şi cântece dedicate mamei. Au fost clipe de neuitat care au adus lacrimi de bucurie în sufletele tuturor celor prezenţi, alinându-le dorul de acasă.
În aceste sentimente părintele Mihai a îndemnat poporul să postească cu bucurie, folosind bine acest timp favorabil de întoarcere în Rai prin Postul Mare.
Claudia David

 

Evenimente foto legate de această ştire

Pentru a trimite o ştire, vă rugăm să folosiţi acest  formular.