Ştiri

În Biserica “della Purificazione”, în prezenţa episcopului italian mons. Simone Giusti, preasfinţitul Florentin Crihălmeanu, la invitaţia pr. paroh Vasile, a prezentat memoriile mărturisitorului de credinţă, cardinalul român unit cu Roma Iuliu Hossu (1885-1970), întemniţat la Sighet în perioada 1950-1955 în timpul regimului comunist. Odată cu luarea puterii în anul 1945 de către comunişti, începuseră să fie emanate legi împotriva misiunii şi a patrimoniului Bisericii Catolice, astfel în anul 1948 toţi cei şase episcopi au fost arestaţi, iar Biserica Greco-Catolica a fost scoasă în afara legii. A existat o puternică încercare de convingere în vederea trecerii la Biserica Ortodoxă, dar la refuzul lor, au fost deportaţi în temniţa crâncenă de la Sighet, Maramureş. În toamna anului 1961 episcopul Iuliu Hossu se afla închis de 13 ani; în izolare totală şi forţată şi numai fratele sau Traian avea permisiunea să-l viziteze. Acesta îi duce trei caiete şi o călimară de cerneală. Hossu, cu teama de a fi descoperit de către Securitate, înfricoşătoarea miliţie secretă, scrie din suflet o lungă şi intensă scrisoare adresată credincioşilor săi şi succesorului său. Spera ca acele rânduri să fie cunoscute când Biserica va fi ieşi din catacombe. Traian va păstra aceste preţioase caiete până la căderea regimului dictatorului Nicolae Ceauşescu. Mort în închisoare în anul 1970, la vârsta de 85 de ani, a fost primul cardinal al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice, chiar dacă din motive de siguranţă, Papa Paul al VI-lea l-a numit cardinal “in pectore” în anul 1969, făcându-i cunoscut numele numai la trei ani de la moartea sa. În prezent este în curs cauza de beatificare.

Aceasta carte cu scrierile unui martir mărturisitor al credinţei, pune în lumină viaţa sa spirituală care a fost învingătoare faţă de toţi persecutorii săi. Nu este o victorie personală, ci victoria lui Dumnezeu asupra răului. Aşa cum spune Sf. Pavel în Scrisoarea către Timotei, a suportat toate suferinţele, împlinind lucrarea de propovăduire a Evangheliei şi rostul chemării sale. Secretul liniştii sale sufleteşti în timpul închisorii a fost acela de că s-a bazat pe rugăciunea contemplativă şi pe vizitele canonice spirituale. Dânsul parcurgea cu sufletul şi cu mintea, pornind de la catedrală şi de la biserici, fară limite spaţio-temporale şi binecuvânta cele 165 de parohii, filii din eparhia sa şi pe toţi enoriaţii din toate localităţile. Numai astfel reuşea să nu cadă pradă sentimentului de ranchiună şi de ură, îmbrăţişându-i pe toţi în dragostea lui Hristos. Aceste memorii ale sale, aşternute în scris, sunt ca un testament prin care lasă ceea ce are mai de preţ: “dragostea pentru toţi, faţă de preaiubiţii voştri fii şi faţă de nenumăraţii lor urmaşi. Primiţi în dar acest bun pe care vi-l las. Iubirea întregii mele fiinţe”.

Aceste scrieri nu trebuie citite ca pe un roman, ci pentru a da laudă lui Dumnezeu. Ioan Paul al II-lea la aniversarea a Treisute de ani a Bisericii Române Unite cu Roma declarase că drumul Bisericii româneşti pe calea durerii şi a persecuţiilor a fost o mărturie a unităţii. Martiriul este înainte de toate o puternică experienţă spirituală care izvoreşte dintr-o inimă care-L iubeşte pe Domnul ca adevăr suprem şi este binele suprem la care nu putem renunţa. Trebuie să păstrăm memoria martiriului pentru a o transmite generaţiilor viitoare, ca să continue să fie izvor de inspiraţie pentru o mărturie creştinătot mai rodnică şi autentică.