Română | Italiano
AcasăŞtiri20176 Aprilie: Scrisoarea Pastorală a PS Virgil Bercea la Sărbătoarea Învierii Domnului
Arhivă foto
Anul: 2017 » Eveniment: MRU Pelerinaj la Barbana » Titlu: 9518.jpg

Anul: 2017

Eveniment: MRU Pelerinaj la Barbana

Titlu: 9518.jpg

Ştiri

Scrisoarea Pastorală a PS Virgil Bercea la Sărbătoarea Învierii Domnului

Scrisoarea Pastorală a PS Virgil Bercea la Sărbătoarea Învierii Domnului

Îndrăzniţi. Eu am biruit lumea
(Io 16,33)
          
Dragi credincioşi,
          
Cristos a Înviat!
          
Cuvintele acestea, anunţând cu bucurie şi cutremurare o revelaţie, ne vin ca un ecou din veac, ne sunt cunoscute şi familiare, ne dau sensul întâlnirii şi al speranţei, ne definesc în afirmarea credinţei noastre şi dau rost adânc vieţii noastre, a fiecăruia individual şi a tuturor împreună, ca umanitate.
E ora când gândul ne duce la felul în care, în viaţa-I pământească, Isus a întâlnit mai întâi, la râul Iordanului (Lc 3,22), pe Ioan Botezătorul, apoi, prin Galileia, pe rând, i-a întâlnit pe Petru şi pe Andrei (Mt 4,2; Mc 1,16, Lc 6,14), pe Filip şi pe Bartolomeu (Mc 3, 18) şi pe ceilalţi care aveau să-i devină apostoli. La Ierihon, Isus l-a întâlnit pe Zaheu (Lc 19,2), în Betania pe Maria şi pe Marta, la fântâna lui Iacob o întâlneşte pe Femeia Samarineană, iar pe Muntele Măslinilor o va întâlni pe Maria Magdalena (Io 8,1-11). Tot astfel, a întâlnit mulţimile pe toate drumurile şi văile, prin toate oraşele si satele din Ţara Sfântă. După Înviere, în schimb, sunt Mironosiţele cele care-L întâlnesc, sunt Petru şi Ioan şi apoi apostolii în Galileia neamurilor, iar mai apoi şi Toma în sala Cinei celei de Taină.
Aceste întâlniri pilduitoare ale Mântuitorului din timpul peregrinării Sale pe pământ au fost fundamentale şi au avut un rol întemeietor în viaţa acelor oameni şi a acelor comunităţi. Isus îi cheamă, le schimbă viaţa înnoind-o, îi însănătoşeşte pe cei bolnavi, ,,orbii văd, şchiopii umblă, leproşii se curăţesc, surzii aud, morţii înviază şi săracilor li se binevesteşte” (Lc 7,22), speranţa învie. După moartea pe cruce a Domnului, femeile Mironosiţe sunt dornice să-L revadă iar speranţa lor reînvie când văd mormântul gol. Aceeaşi speranţă o trăieşte Maria Magdalena când îl vede pe Rabuni, pe Învăţătorul, în grădină (Io 20,16) şi, de aceeaşi speranţă este însufleţit Petru care, ,,sculându-se, a alergat şi s-a minunat” (cf Lc 24,12). Cu toţii, la întâlnirea ce li se părea până în ultima clipă cu totul de nesperat cu Domnul cel Înviat, au sufletele, iată, în chip miraculos, pline de speranţă şi în toţi ,,inima le arde” (cf. Lc 32) de iubire la întâlnirea cu Învăţătorul. Cu toţii îl căutau pe Isus, o căutare a ceea ce putea să-i adeverească pe ei înşişi şi să-i mântuiască. Omul, oamenii, noi toţi – fiecare cu grijile şi îngrijorările, cu suferinţele lăuntrice, cu toată viaţa noastră de zi cu zi – trăim acest miracol şi această Bucurie fără seamăn: Domnul este viu şi doreşte să fie căutat printre vii de cei care nu-şi pierd speranţa!
          
Dragi credincioşi,
Mormântul gol se iluminează de lumina nefirească şi strălucitoare a hainelor îngerilor (Lc 24, 4), din mormântul gol îngerii dau speranţă mironosiţelor: „nu este aici, a Înviat” (Lc 24, 6) iar Petru se miră şi se minunează văzând cele întâmplate. În această noapte sfântă întunericul nu mai are putere, temerile sunt sfărâmate, viaţa a învins, Domnul a Înviat! Domnul este bucuria noastră, El este cel care poate să ne deschidă ochii pentru ca să-L cunoaştem şi să-L recunoaştem precum au făcut ucenicii în Emaus: El rămâne cu noi, el ne susţine şi ne dă putere.
          
Dragii mei,
Celebrăm în acest an jubileul a 225 de ani de la înfiinţarea Seminarului Greco-Catolic de la Oradea, care şi-a deschis porţile pentru copiii românilor la 1792. Noi cei de acum interpretăm fondarea Seminarului de către Episcopul de atunci, Ignaţie Darabant, ca pe un eveniment cu încărcătură simbolică, fondatoare: o ,,întâlnire cu Domnul” şi o bucurie de Înviere. Da, deschiderea porţilor Seminarului a fost o întemeiere prin fondarea unei instituţii eclesiastice cu scopul precis al luminării neamului spre mântuirea sufletelor. Da, deschiderea porţilor Seminarului a reprezentat ,,îndepărtarea pietrei de pe mormântul” (cf Mc 16,3) uitării şi a neştiinţei în care au fost îngropaţi românii din aceste părţi de veacuri. Deschiderea porţilor Seminarului a însemnat luminare şi educaţie şi cultură, deşteptare şi înviere; a însemnat preoţi şi dascăli pentru credincioşii români şi pentru copiii acestora; a însemnat legături de spiritualitate cu catolicismul, cu Cetatea Romei papale şi cu lumea largă; a însemnat ,,întâlnirea” cu Domnul şi Învierea în Domnul, Învierea poporului.
Dincolo de mormântul gol este speranţa, este Învierea. Citind trecutul desluşim mai bine înţelesurile şi neînţelesurile prezentului şi pricepem mai cu folos că această ,,fântână a darurilor” de la Oradea, Seminarul, a însemnat luminare întru cultură şi înţelepciune, înălţare întru cuvânt şi limbă, deşteptare întru neam şi ţară, bucurie întru iubire şi bună-înţelegere. Seminarul a format şi formează tineri şi conştiinţe, a transformat gândirea acestora şi a eliberat sufletele spre devenirea întru apostolat pentru toţi românii din locurile apropiate, ca şi pentru cei de pe meleaguri îndepărtate.
Preoţii şi dascălii formaţi aici, la Oradea, l-au întâlnit personal pe Isus atunci când i-a Domnul i-a chemat să intre în Seminar, precum şi atunci când, la terminarea studiilor, după Înviere, au fost trimişi de acelaşi Domn, cu porunca: ,,mergeţi în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la toată făptura” (Mc 16, 15, Mt 28,19). Şi, aşa, precum Petru, aceştia ,,sculându-se, au alergat” (Lc 24,12) şi s-au dus prin toată Ţara Ardealului şi au învăţat şi, aşa, au propovăduit credincioşilor şi pruncilor lor Evanghelia Domnului şi Evanghelia Învierii neamului românesc.
          
Dragi mei,
Tot în acest an se împlinesc 100 de ani de la apariţiile Maicii Domnului la Fatima. Maria, Maica Domnului, cea care l-a adus în lume pe Mântuitorul şi cea care a stat sub cruce în ora crucificării Fiului, prin apariţiile ei ne aduce aminte că El este Domnul şi Dumnezeul şi Mântuitorul nostru şi ne ajută să-L întâlnim din nou pe Fiul Ei, pe Domnul nostru, speranţa noastră. Pe El trebuie să-l cinstim Lui să i ne închinăm şi Lui să-i aducem mărire prin Tatăl şi prin Spiritul Sfânt, Treimei celei de o fiinţă şi nedespărţite. Maria este şi Mama noastră, a tuturor, ea ne ocroteşte şi ne conduce paşii pe urmele Fiului Ei, Domnul nostru Isus Cristos, ea ne conduce paşii spre Înviere. O imagine a Maicii Sfinte de la Fatima va fi peregrină prin Eparhia noastră din 13 mai până în 13 octombrie 2017. Astfel vom putea, şi prin această devoţiune, să o lăudăm pe Maria şi să îl adorăm pe Domnul Isus cel Înviat.
          
Iubiţi credincioşi,
Cristos cel Înviat ne îndeamnă: ,,Îndrăzniţi! Eu am biruit lumea,” (Io 16, 33)!
Nu vă pierdeţi nădejdea! Cristos cel Înviat este speranţa noastră!
Iar eu vă îndemn, cu Sfântul Pavel: ,,Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa (Evr 13,7)!
Nu uitaţi dragilor că împreună cu Cristos şi noi vom învia!
          
Vă doresc Sărbători fericite!
          
Cristos a Înviat!
+ Virgil Bercea

Pentru a trimite o ştire, vă rugăm să folosiţi acest  formular.