Română | Italiano
AcasăŞtiri201712 Mai: Discursul Papei Francisc cu ocazia audienţei Colegiului Pontifical Pio Romeno
Arhivă foto
Anul: 2017 » Eveniment: Eveniment cultural la Roma Nord. Prezentare revistei aniversare. Primul deceniu de activitate. » Titlu: 9598.jpg

Anul: 2017

Eveniment: Eveniment cultural la Roma Nord. Prezentare revistei aniversare. Primul deceniu de activitate.

Titlu: 9598.jpg

Ştiri

Discursul Papei Francisc cu ocazia audienţei Colegiului Pontifical Pio Romeno

Discursul Papei Francisc cu ocazia audienţei Colegiului Pontifical Pio Romeno

Dragi fraţi şi surori,
vă salut cu afecţiune, fericit să vă întâlnesc la cea de-a 80-a aniversare a întemeierii sediului vostru. Este o ocazie de a fi recunoscători lui Dumnezeu şi tuturor celor care, în decursul anilor, s-au străduit ca Colegiul Pio Romeno să contribuie bine la formarea viitorilor Păstori. Drumul pe care îl faceţi se încadrează într-o istorie care începe înaintea voastră şi, în acelaşi timp, este plină de aşteptări pentru viitorul Bisericii greco-catolice române. Aş vrea, de aceea, să vă urez două lucruri: să păstraţi memoria şi să cultivaţi speranţa.
A păstra memoria. Colegiul vostru a apărut într-o perioadă de creştere pentru Comunităţile catolice orientale. Mai târziu a resimţit evenimentele tragice legate de persecuţia ateistă pentru a asista apoi la o frumoasă renaştere şi la deschiderea din ultimii ani spre noile provocări. Această istorie, făcută din mari mărturisitori ai credinţei şi din momente de încercare, din ierni grele şi primăveri înfloritoare, vă aparţine. Este bine să o păstraţi, nu pentru a rămâne ancoraţi în trecut, ci pentru a trăi evenimentele pe care fiecare epocă le prezintă cu sprijinul unei memorii evanghelice vii, care îmbrăţişează o istorie mai mare decât noi şi rămâne mereu deschisă la lucrarea Spiritului. A fructifica, prin rugăciune şi studiu intensiv, ceea ce Domnul a împlinit în Poporul său, este o frumoasă oportunitate în anii pe care îi petreceţi la Roma, unde puteţi respira şi universalitatea Bisericii.
Întărind memoria voastră eclezială, veţi fi ajutaţi să învingeţi o ispită periculoasă care se va putea prezenta: aceea de a se acomoda în mediocritate, de a se mulţumi cu o viaţă normală în care totul merge înainte fără elan şi fără înflăcărare şi unde, mai degrabă sau mai târziu, se sfârşeşte prin a deveni custozii geloşi ai propriului timp, ai propriilor siguranţe, al propriei bunăstări. În schimb, stimulaţi de exemplul marilor voştri mărturisitori ai credinţei, aspiraţi la un ministeriu înflăcărat de Evanghelie care să aibă gustul puternic şi genuin al darului. Un Păstor, ca discipol conformat lui Cristos care şi-a dat viaţa ”până la sfârşit” (In 13,1), nu-şi poate permite să coboare la înţelegeri cu o viaţă mediocră sau să se adapteze la situaţii fără să rişte nimic. Colegiul vostru să fie tot mai mult un "antrenament” în care să vă pregătiţi la dăruirea vieţii cu disponibilitate; studiile voastre, instrumente de slujire pentru Biserică astfel încât să îmbogăţească şi vasta tradiţie culturală a scumpei voastre Ţări. A păstra memoria, aşadar, nu înseamnă doar o simplă amintire a trecutului, ci punerea bazelor pentru viitor, pentru un viitor de speranţă. Dacă nu se păstrează memoria, vom ajunge în mediocritatea clericalismului.
A cultiva speranţa este cea de-a doua urare a mea. Este atât de mult nevoie de a alimenta speranţa creştină, acea speranţă care dăruieşte o privire nouă, capabilă să descopere şi să vadă binele, chiar şi atunci când este întunecat de rău: ”Dacă speranţa învigorează ochii noştri, vom vedea ceea ce este ascuns”, a scris Sfântul Efrem (Carmen Nisib., 70). Faptele Apostolilor, pe care Liturgia o propune pentru noi în acest timp al Paştelui, arată cum Biserica, care trăieşte cu încredere în Cel înviat şi perseverează în rugăciune, în comuniune şi caritate, nu pierde niciodată din vedere această speranţă şi o dăruieşte lumii, chiar şi când este fără mijloace, neînţeleasă şi combătută. Casa voastră, este urarea mea, să fie un cenaclu în care Spiritul să formeze misionari de speranţă, purtători molipsitori ai prezenţei Celui înviat, curajoşi în creativitate şi niciodată descurajaţi în faţa problemelor şi a lipsei mijloacelor. Spiritul Sfânt să trezească în voi şi dorinţa de a căuta şi promova, cu inima purificată, calea armoniei şi a unităţii între toţi Creştinii.
Dragi fraţi şi surori, în timp ce, prin intermediul vostru, salutul meu îşi doreşte să ajungă la Arhiepiscopul vostru major şi la Episcopii Sinodului, aş vrea să mă adresez cu afecţiune şi studenţilor Colegiului Pontifical Sfântul Efrem aici prezenţi şi pe care comunitatea voastră îi primeşte. Întâlnindu-vă, mă gândesc la situaţia în care se află numeroşi credincioşi din ţinuturile voastre, numeroase familii care sunt obligate să-şi părăsească casa în faţa năvălirii violenţei şi a suferinţei. Pe aceşti fraţi şi surori doresc să-i îmbrăţişez în mod special, împreună cu Patriarhii şi Episcopii lor. Împreună cu ei invoc darul pascal al păcii: Isus, adăpostul care încurajează şi aduce mângâiere, ”speranţa celui fără speranţă” (cf. Sf. Eferm, A doua venire a Domnului Nostru, 24-25), să inspire inimile şi minţile pentru ca, în sfârşit, să se deschidă căi de reconciliere şi de bine.
Vă mulţumesc şi vă cer, vă rog, să nu uitaţi să vă amintiţi de mine în rugăciunile voastre.
          
Traducere: A. Dancă
          
Sursa: ro.radiovaticana.va
+ SP Franciscus

Pentru a trimite o ştire, vă rugăm să folosiţi acest  formular.