Română | Italiano
AcasăŞtiri20111 Februarie: Sărbătoarea Sfinţilor Trei Ierarhi, Vasile cel mare, Grigore Teologul, Ioan ...
Arhivă foto
Anul: 2017 » Eveniment: Sfânta Liturghie şi vizită arhierească la Forlì » Titlu: 10014.jpg

Anul: 2017

Eveniment: Sfânta Liturghie şi vizită arhierească la Forlì

Titlu: 10014.jpg

Ştiri

Sărbătoarea Sfinţilor Trei Ierarhi, Vasile cel mare, Grigore Teologul, Ioan Gură de Aur şi a recomemorării unirii Moldovei cu Ţara Românească

Sărbătoarea Sfinţilor Trei Ierarhi, Vasile cel mare, Grigore Teologul, Ioan Gură de Aur şi a recomemorării unirii Moldovei cu Ţara Românească

În data de 30 ianuarie 2011, în cadrul parohiei Euclide, am asistat la o dublă sărbătoare cu o dublă semnificaţie. În primul rând, caracterul spiritual i-a fost dat de către sărbătorirea celor trei mari părinţi capadocieni ai Bisericii, Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigore Teologul şi Sfântul Grigore de Nyssa. În contextul acesteia, în cadrul parohiei Euclide, s-a celebrat Sfânta Liturghie, care s-a bucurat de participarea Excelenţei Sale, Episcop Oscar Rizzato din partea Vaticanului, precum şi a preoţilor din cadrul Colegiului Pio Romeno din Roma, părintele Vasile Gorzo, părintele Cristian Crişan şi părintele Anton Cioba. Răspunsurile la Liturghie au fost date de către un grup de seminarişti ai Colegiului Pio Romeno, conduşi de către maestrul Andrei Roman.
În acelaşi tandem cu predecesorii domniei Sale, Excelenţa Sa, Episcop Oscar, a subliniate importanţa acestei mari sărbători a creştinătăţii, şi a celor trei ierarhi care au contribuit într-un mod esenţial la dezvoltarea teologiei ulteriore primilor concilii ecumenice ale Bisericii Universale.
Iată ce ne spune istoria despre rânduirea acestui praznic al Bisericii: în zilele împăratului Alexie Comnenul care a luat sceptrul împărăţiei în anul 1081, după împăratul Botaniat, s-a iscat neînţelegere între oamenii cei mai de cinste. Unii cinsteau mai mult pe Vasile cel Mare, zicând că este înalt la cuvânt, ca unul care a cercetat prin cuvânt firea celor ce sunt, că la fapte se aseamănă aproape cu îngerii, că nu era lesne iertător, că era fire hotărâtă şi nu era stăpânit de nici un lucru pământesc. În schimb, pogorau pe dumnezeiescul Ioan Gură de Aur, zicând că ar fi fost oarecum potrivnic lui Vasile, pentru că ierta prea lesne şi îndemna la pocăinţă. Iar alţii înălţau pe acest dumnezeiesc Ioan Gură de Aur, zicând că este mai omenească învăţătura lui şi că îndreaptă pe toţi, şi-i înduplecă spre pocăinţă prin dulceaţa graiului său. Ei ziceau că Ioan Gură de Aur stă mai presus decât marele Vasile şi Grigorie prin mulţimea cuvântărilor sale, cele dulci ca mierea, prin puterea şi adâncimea cugetării. Alţii înclinau spre Grigorie, că el i-ar fi întrecut pe toţi, şi pe cei vechi, vestiţi în învăţătura elinească, şi pe ai noştri, prin înălţimea, frumuseţea şi cuviinţa cuvântărilor şi scrierilor lui. De aceea ziceau că Grigorie biruie pe toţi şi stă mai presus decât Vasile şi Ioan. Deci, se ajunsese acolo că lumea se împărţise: unii se numeau ioanieni, alţii vasilieni şi alţii grigorieni.
Mai târziu, după câţiva ani, sfinţii aceştia se arătară, unul câte unul, după aceea câte trei împreună, aievea, iar nu în vis, arhiereului care păstorea atunci cetatea Evhaitenilor, şi care se numea Ioan, fiind bărbat înţelept în toate, cunoscător al învăţăturii elineşti, cum se vede din scrierile lui şi care ajunsese pe culmea virtuţilor.
Atunci, sfinţii grăiră într-un glas către dânsul: noi, precum vezi, la Dumnezeu una suntem şi nici o împotrivire sau vrajbă nu este între noi. Ci fiecare la timpul său, îndemnaţi fiind de Spiritul (Duhul) Sfânt, am scris învăţături pentru mântuirea oamenilor. Cum ne-a insuflat Spiritul (Duhul) Sfânt, aşa am învăţat. Nu este între noi, unul întâi şi altul al doilea, şi de vei chema pe unul, vin şi ceilalţi doi. Drept aceea, scoală-te de porunceşte să nu se mai certe nimeni pentru noi. Că nevoinţa noastră a fost aceasta, şi cât am fost vii şi după ce am răposat, ca să împăcăm şi să aducem lumea la unire. Împreunează-ne într-o singură zi şi ne prăznuieşte cu bună-cuviinţă. Înştiinţează şi pe urmaşi, că noi una suntem la Dumnezeu şi încredinţează-i că şi noi vom ajuta la mântuirea acelora ce fac pomenirea; căci nouă ni se pare că avem oarecare îndrăznire la Dumnezeu. Acestea zicându-le, s-a părut că ei se suie iarăşi la ceruri, îmbrăcaţi în lumină nespusă şi chemându-se unul pe altul, pe nume.
Iar minunatul om care a fost Ioan Evhaitul, după ce se sculă, a făcut aşa cum îi porunciseră sfinţii, potolind mulţimea şi pe cei ce se certau, căci acesta era om vestit pentru viaţa lui dreaptă. El a dat Bisericii sărbătoarea aceasta spre a fi prăznuită. Şi iată gândul acestui om: cunoscând că luna aceasta ianuarie, îi are pe câte trei sfinţi: la zi întâi pe Vasile cel Mare, la douăzeci şi cinci pe dumnezeiescul Grigorie şi la douăzeci şi şapte pe dumnezeiescul Ioan Gură de Aur, i-a sărbătorit la un loc în ziua a treizecia, împodobindu-le slujba cu canoane, cu tropare şi cu cuvinte de laudă, aşa cum se cădea. Aceasta pare că s-a făcut şi cu voia sfinţilor, căci laudele închinate lor n-au nici o lipsă şi au întrecut pe toate câte s-au făcut şi câte se vor mai face.
Sfinţii aceştia erau la statul trupului şi la înfăţişarea lor în chipul următor: dumnezeiescul Ioan Gură de Aur era foarte mărunt şi foarte subţire, cu capul mare, ridicat deasupra umerilor, nasul lung, nările late, faţa foarte galbenă, amestecată cu alb, locaşurile ochilor adâncite, dar ochii mari, care îi făceau căutătura veselă şi faţa strălucită, deşi din firea lui părea mâhnit; fruntea mare, fără păr, cu multe încreţituri, urechile mari, barba mică şi rară, împodobită cu păr puţin şi cărunt, fălcile trase înăuntru din pricina postului desăvârşit. Mai trebuie să spunem despre dânsul că a întrecut cu graiul pe toţi filosofii elinilor, mai ales cu privire la adâncimea gândurilor şi la dulceaţa şi înflorirea graiului. A tâlcuit Sfânta Scriptură şi a propovăduit Evanghelia cu folos ca nimeni altul, încât de n-ar fi fost acesta (măcar că este o cutezare să zicem aşa), ar fi trebuit ca iarăşi să vină Hristos pe pământ. Cât priveşte virtutea şi fapta şi privirea lăuntrică, i-a întrecut pe toţi, făcându-se izvor de milostenie, de dragoste şi de învăţătură. A trăit şaizeci şi trei de ani şi a păstorit Biserica lui Hristos şase ani.
Vasile cel Mare era înalt şi drept la stat, uscăţiv şi slab, negru la faţă, cu nasul plecat, sprâncenele arcuite, cu fruntea cam posomorâtă, asemenea omului gânditor şi îngrijorat, cu obrazul lunguieţ şi cam încreţit, cu tâmplele adâncite, cam păros la trup, cu barba destul de lungă, căruntă pe jumătate. Acesta a întrecut cu scrierile sale nu numai pe înţelepţii din zilele lui, ci şi pe cei vechi. Străbătând toată învăţătura, era stăpân pe toată ştiinţa; se folosea de toată filosofia înţeleaptă în lucrările sale şi sporea în cunoştinţa tainelor.
La un loc cu aceasta mare sărbătoare a creştinătăţii, a avut loc şi amintirea sărbătorii Unirii Principatelor (1859). O dată cu această „mică” unire au avut loc o serie de evenimente care au marcat istoria neamului românesc, dintre care o serie au fost amintite de către părintele Serafim. Astfel aflăm că în 1863 Mihail Kogălniceanu instituie o reformă a învăţământului, introducând învăţământul în limba română. Mai apoi, în 1866, este adus pe tronul României Carol de Hohenzolern, cel care va fi reformatorul României moderne, pentru ca mai târziu, în 1883, Andrei Mureşan să compună imnul Deşteaptă-te, române, imn de însemnătate naţională, păstrat până în zilele noastre.
Şi pentru a marca aceasta dublă sărbătoare, după oficierea Sfintei Liturghii, în cadrul parohiei Euclide s-au desfăşurat manifestări cu caracter Naţional, dintre care amintim sceneta Moş Ioan Roată şi Unirea, precum şi cântece populare româneşti. Manifestările s-au încheiat cu agapa creştinească la care a participat întreaga comunitate.
De amintit şi faptul că alături de distinsul invitat, Excelenţa Sa, Episcop Oscar Rizzato din Vatican, la această sărbătoare a luat parte şi doamna Ramona Bădescu, Consiliera României la Primăria Romei, Eugen Terteliac, Preşedintele Asociaţiei Românilor din Italia şi nu în ultimul rând îl amintim şi pe părintele Leandro Fanlo din partea parohiei italiene din Euclide. Mai amintim că la această sărbătoare a participat şi o televiziune mexicană care făcea un reportaj despre emigranţii din Italia.
Mulţumim tuturor celor care s-au implicat în organizarea acestui eveniment şi celor care ne-au bucurat cu prezenţa lor realizându-se astfel o sărbătoare care ne-a unit pe toţi pentru a-L lăuda pe Domnul.
Marcel Achim, student al Colegiului Pontifical "Pio Romeno" din Roma

 

Evenimente foto legate de această ştire

Pentru a trimite o ştire, vă rugăm să folosiţi acest  formular.