Română | Italiano
AcasăŞtiri201711 Decembrie: Ziua Naţională a României şi Concertul de Colinde în parohia Roma Nord
Arhivă foto
Anul: 2019 » Eveniment: Mostra fotografică continuă.... » Titlu: 11326.jpg

Anul: 2019

Eveniment: Mostra fotografică continuă....

Titlu: 11326.jpg

Ştiri

Ziua Naţională a României şi Concertul de Colinde în parohia Roma Nord

Ziua Naţională a României şi Concertul de Colinde în parohia Roma Nord

Pe data de 10 decembrie 2017 în parohia noastra “Sfinţii Trei Ierarhi Vasile, Grigore şi Ioan”, am sărbătorit Ziua Naţională a României dar prin Concerte de colinde. Evenimentul a avut însemnatate şi mai mare prin prezenţa în mijlocul nostru a S.E.R. Mons. Filippo Iannone, secretarul Consiliului Pontifical pentru Textele legislative în Vatican, Mons. Pierpaolo FELICOLO directorul Oficiului pentru pastoralea migraţilor al Diecezei de Roma, Ambasadorului României pe lângă Sfântul Scaun şi Ordinul Suveran de Malta: Prof. univ. dr. Liviu-Petru ZĂPÎRŢAN alături de soţia sa, iar din partea Ambasadei României în Italia, domnul vice-consul Ionuţ Florin Urs, senatorul Radu Mihail, responsabil pentru diasporă, prof. don Carlo DellʼOsso, secretar al Institutului Pontifical de Arheologie Creştină.
Programul a început cu celebrarea Sfintei şi Dumnezeieştii Liturghii prezidată de Preasfinţia Sa, împreună cu părintele paroh Serafim Iulian Vescan şi diaconul Dan Pisuc. Cuvântul de învăţătură a fost ţinut de Preasfinţia Sa. Sfânta Liturghie a fost animată de corul studenţilor teologi de la Colegiu Pontifical Pio Romeno din Roma care, la finalul acesteia, au ţinut şi un concert de colinde dirijaţi de studentul Vlad Pupăză. La încheierea programului părintele paroh a mulţumit oficialităţilor prezente, oferind o icoană de la Mănăstirea Nicula Preasfinţiei Sale în semn de mulţumire, apoi a mulţumit tuturor celor care s-au implicat în organizarea evenimentului, oferindu-le câte o iconiţă cu Naşterea Domnului.
Partea a doua a programului a fost deschisă cu o agapă fraternă pentru toată lumea prezentă, urmând programul artistic din teatrul parohiei. Studenţii teologi au interpretat împreună cu toată lumea imnul României, urmând programul celor mici care au colindat şi au recitat poezii, aşteptând apoi cu nerabdare să vină Mos Crăciun cu daruri. Tot programul artistic a fost moderat de interpreta Steluţa Floreştean. Pe scena teatrului au evoluat atât copiii cât şi tinerii, dar şi adulţii care au prezentat sceneta Naşterii Domnului, colinde, poezii, şi tradiţii de iarnă din toate regiunile României: căluşeii, dansul caprei sau al ursului, steaua, pluguşorul.
Pe scena teatrului a fost invitat şi domnul Ambasador care ne-a împărtăşit bucuria dansului de a se afla în mijlocul nostru al românilor, urmând apoi domnul vice consul Ionuţ Urs care a citit mesajul domnului Ambasador al României, George Bologan.
Au fost prezenţi peste 250 de participanţi. Bucuria a fost atât de mare încât, în timp de au evoluat pe scenă interpretii Steluţa Floreştean, Nae Leonardo, Elena Lazăr, cei din public s-au ridicat şi au făcut hora.          
La finalul, părintele paroh a adus aminte tuturor participanţilor că miercuri 20 decembrie se merge în Piaţa San Pietro pentru al colinda pe Sfântul Părinte, iar în 14 ianuarie în biserica din Sf. Petru va fi o liturghie pentru toţi emigranţii de la Roma.
P. Vescan Serafim Iulian

 

Evenimente foto legate de această ştire

Pentru a trimite o ştire, vă rugăm să folosiţi acest  formular.