Instituţii

În ceea ce priveşte trecutul acestei biserici, cea mai veche înregistrare datează din 1241, care vorbeşte despre o mică bisericuţă numită „Santa Maria”.

În 1244, mânăstirea este răscumpărată de călugăriţele Sfântului Damian de la „Santa Maria Mater Domini” din Longare care, pe terenurile adiacente achiziţionate de un oarecare Guglielmo Bravo, ridică o mănăstire de mici dimensiuni.

Dintr-un document, datat din 18 aprilie 1277, rezultă faptul că maicile Sfântului Damian au cedat mânăstirea călugăriţelor din ordinea „Clarisselor” Sfântului Francisc, numite şi „Celestine”.

Vechea mănăstire era numită „Santa Maria ad cellam”, care în limbajul actual a fost schimbat cu termenul „alla cella”, „arcella", şi, în cele din urmă cu „Araceli”. Prin urmare, contrar a ceea ce se citeşte pe altarul principal (Aracoeli), Araceli a avut întotdeauna sensul de mică mănăstire, ceea ce validează semnificaţia termenului "cella", apărut în multe documente contemporane sau posterioare fondării mânăstirii.

Există ştiri despre două inundaţii care au avut loc în 1544 şi în 1610, soldate cu daune considerabile clădirii. În 1584 vizitatorul apostolic Cardinalul Augustin Walzer descrie Biserica Araceli ca "ecclesia elegantissima" a cărei acoperiş: „cum parietibus era optime pictum”. Biserica avea trei altare: "altare maius sub titlul B. Maria Aracoeli; altare B. Virginis; altare S. Jo Baptiste".

În 1587, după desfiinţarea zidurilor din apropiere, călugăriţele utilizează resturile acestuia ca şi material de construcţie pentru noua biserică.

În secolul al XVII-lea biserica necesită o schimbare, fie din cauza condiţiilor reale ale construcţiei, dar şi din pricina înfloririi mânăstirii şi creşterii populaţiei din „contracta” Sfânta Lucia.

În 1675, în timpul episcopatului lui Giuseppe Civran, vechea biserică „Santa Maria de Cella” a fost demolată pentru a lăsa spaţiu marii construcţii ale lui Guarini finalizată, în structurile sale esenţiale, în 1680.

În 1672, Guarino Guarini (Modena, 1624 - Milano, 1683) poposeşte la Vicenza la Părinţii Teatini, din 21 până în 28 decembrie, şi se presupune că, cu această ocazie, el ar fi fost interesat, la cererea călugăriţelor, de restructurarea bisericii lor.

Proiectul de construcţie a fost atribuit greşit, până nu demult, lui Carlo Borella, activ din Vicenţa, la sfârşitul lui '600. Numai în 1965 Paolo Portoghesi a descoperit, la Biblioteca Vaticanului, trei desene datate din 1695, care reproduc harta, planul şi secţiunea bisericii atribuind invenţia, în mod explicit, lui Guarino Guarini după cum, într-adevăr, este în realitate.

În 1675 Guarini poposeşte din nou la Vicenza ca oaspete a confraţilor, ocazie în care, probabil, a urmărit primele lucrări la Biserica Araceli, începute în cursul acelui an, după cum se citeşte pe inscripţia, încă vizibilă, din interiorul bisericii.

O dovadă a prezenţei lui Guarini în 1675 la Araceli o întâlnim la Boschini care, în 1676, vorbeşte despre faptul că deja au început lucrările de refacere a bisericii.

Anul 1680 este cu siguranţă cel al finalizării edificiului, după cum se menţionează în înregistrarea mai sus amintită, şi confirmată şi de angajarea sacristanului.

Consacrarea este înregistrată doar 60 de ani mai târziu, în 17 noiembrie 1743, prin mâinile episcopului de Vicenţa, Cardinalul Antonio Maria Priuli.

În 1797 a intrat în oraş armata franceză care a ocupat biserica şi mănăstirea iar maicile au fost nevoite să părăsească mănăstirea la 11 iunie, şi obligate să se alăture călugăriţelor de la „Santa Maria Nuova” şi apoi celor de la „San Rocco”. Vor reveni în mânăstire la 22 februarie 1799.

În 1810, cu suprimarea ordinelor religioase în urma decretelor napoleoniene, bunurile surorilor au intrat proprietatea statului şi vândute contelui Antonio Capra care „a pus la pământ” mânăstirea.

Din 1813 biserica a devenit sediul Parohiei „Sfinţilor Vito şi Lucia”, numită „de Araceli”. Recente ştiri vorbesc despre restaurarea acoperişului în 1913, ale intrării şi câteva lucrări de renovare în 1928.

Din anul 1960, prin construirea noii biserici parohiale intitulată „Cristos Rege”, biserica a fost parţial abandonată.

După renovarea, avută loc în anii ’90, biserica se află în momentul de faţă în starea iniţială. A dobândit funcţionalitate completă şi reprezintă cel mai important monument baroc din oraş.

Din data de 23 octombrie 2005 biserica Araceli din Vicenţa găzduieşte credincioşii români catolici de rit bizantin.

Biserica românească din Vicenza este un important loc de întâlnire pentru toţi românii din întreaga provincie de Vicenza, aceştia adunându-se aici în fiecare duminică şi sărbătoare pentru a participa la Sfânta Liturghie şi alte slujbe specifice ritului bizantin.