Română | Italiano
AcasăŞtiri20193 Martie: Parohia Sf. Trei Ierarhi Roma Nord> pelerinaj la San Benedetto de la Subiaco
Arhivă foto
Anul: 2023 » Eveniment: „Copiii constructori ai păcii”. Întâlnire interculturală şi interreligiosă despre pace la Livorno » Titlu: 11725.jpg

Anul: 2023

Eveniment: „Copiii constructori ai păcii”. Întâlnire interculturală şi interreligiosă despre pace la Livorno

Titlu: 11725.jpg

Ştiri

Parohia Sf. Trei Ierarhi Roma Nord> pelerinaj la San Benedetto de la Subiaco

Parohia Sf. Trei Ierarhi Roma Nord> pelerinaj la San Benedetto de la Subiaco

Sfântul Benedict (480-550), din Norcia, Italia. El este întemeietorul Ordinului Benedictin, care a scris faimoasa regulă “Ora et labora”, (roagă-te şi munceşte), până în prezent parte integrantă a istoriei noastre. El este patriarhul monahismului occidental, aşa cum a fost tratat în lucrarea “Dialoguri”, a Sfântului Gregorie cel Mare. A fondat 12 mănăstiri cu doisprezece călugări în fiecare mănăstire. Sfântul a fost mult încercat de duhurile diavoleşti, dar a primit de la Dumnezeu darul victoriei asupra duhurilor necurate. Pe pereţii din interiorul bisericii sunt afresce cu scene din viaţa sfântului Benedict, cum ar fi atunci când a fost luat de ispitele trupeşti şi a fost aruncat în urzici şi spini pentru a depăşi aceste încercări ale celui vicelan. Altă dată călugărul a primit un pahar cu o băutură otrăvită dar dânsul a făcut semnul Sf. Crucii peste pahar şi acesta s-a spart în bucăţi.
Astăzi peste tot se află medalia sa, care are pe de o parte icoana sfântului, iar cealaltă parte, semnul crucii şi este folosit în principal împotriva atacurilor diavoleşti.
Sfântul Benedict a făcut multe minuni în viaţa lui, el şi-a văzut ceasul morţii şi a cerut să pregătească un loc în cimitir, apoi în ziua morţii a cerut să-l ducă la biserică pentru a lua Sfânta Împărtăşanie şi pentru a fi în mijlocul credincioşilor.
Parohia Sfinţilor Trei Ierarhi de la Roma de Nord a organizat un pelerinaj în acest loc special, nu pentru prima dată. Deci, duminică, 24 februarie 2019, după Sf. Liturghie, am plecat cu un autocar, 42 persoane.
Ajunşi la destinaţie, am vizitat locurile sfinte cu ajutorul unui ghid, un călugăr preot care ne-a prezentat istoria fiecărui loc şi a fiecărui obiect important.
Ca de fiecare dată, am luat prânzul împreună, un moment bun comunitar şi pentru a împărtăşi propriile experienţe, pentru a consolida şi a ne apropia unii de alţii prin consolidarea unori noi prietenii. În cele din urmă, fiecare dintre noi s-a întors acasă îmbogăţiţi la nivel spiritual şi cultural, mulţumind lui Dumnezeu pentru această zi minunată şi pentru aceste momente frumoase de comuniune, foarte importante în viaţa unei parohii şi în viaţa credincioşilor.
Sfântul Benedict a fost îngropat la "Monte Casino" şi este menţionat atât în calendare catolice cât şi în cele ortodoxe. Pe 14 martie este sărbătorit în cadrul Bisericii Greco-Catolice şi Ortodoxe şi pe 11 iulie în cadrul Bisericii Catolice. Pe 24 decembrie 1954 a fost numit de Papa Paul al VI-lea, Patronul Europei, împreună cu Sfinţii Chiril şi Metodiu, Sf. Caterine de Siena, Sf. Brigida de Suedia şi Sf. Edith Stein (Sf. Teresa Benedicta a Crucii).
,,Pelerinajul din 24 februarie 2019 a fost propus de părintele Serafim Iulian Vescan, pornind imediat după slujirea Sfintei Liturghii, plini de bucurie, de credinţă şi de speranţă către mănăstirea Sf. Benedict de la Subiaco. Pelerinajul nu este o plimbare oarecare sau o fugă din lume, ci este o oportunitate pentru a descoperi planul lui Dumnezeu pentru fiecare dintre noi, dorinţa de a lupta cu slăbiciunile noastre. Înseamnă căutare! În final, fiecare dintre noi a apreciat cât de mult a lucrat Dumnezeu în sufletul fiecăruia. Nu contează prea mult ce sanctuar este, pentru că fiecare loc de acest fel are ceva special, este plin de credinţă, o sursă de rugăciune, de speranţă şi mai ales multă spiritualitate pentru fiecare pelerin. Acest pelerinaj a fost foarte frumos. Putem doar să spunem, Doamne Dumnezeule, primeşte rugăciunile noastre".
Traducere din italiană: pr. Ioan Mărginean-Cociş
Olimpia Ciocodeica

 

Evenimente foto legate de această ştire

Pentru a trimite o ştire, vă rugăm să folosiţi acest  formular.