Ştiri

Pe parcursul fiecărui an pastoral, parohia noastră propune pelerinaje în diverse locuri pentru a încuraja credincioşii să descopere, să cunoască monumentele cu valoare religioasă, artistică şi istorică.

Anul acesta, în primăvară, parohia a organizat, cu ocazia expunerii giulgiului Domnului nostru Isus Hristos, un pelerinaj la Torino, iar în toamnă unul la Medjugorje, localitate din Bosnia Herzegovina, unde de 34 de ani se arată Sfânta Fecioară Maria. În 1981, câţiva copii au avut primele viziuni, iar Medjugorje, un sat situat între munţi, a ajuns unul dintre principalele locuri de pelerinaj pentru credincioşii din întreaga lume. La Medjugorje vin catolici, dar şi ortodocşi sau protestanţi. Milioane de pelerini asistă anual la slujbe oficiate în mai multe limbi, se roagă împreună, se urcă pe Muntele Krizevac şi pe colina Podrobo.

Pentru mine este a treia oară când merg la Medjugorje. Prima oară am fost acuma-s patru ani, când într-o duminică, la biserică, am auzit despre organizarea acestui pelerinaj. Sinceră să fiu, nu prea i-am dat mare importanţă... însuşi numele de „Medjugorje” mi se părea ciudat. Atunci, convinsă de mama, m-am decis să particip. Nu am regretat. A fost o experienţă de neuitat. Întorcându-mă acasă, mi-am propus să mă reîntorc şi anul următor. Şi de data aceasta am trăit experienţe de neuitat, iar ceea ce a amplificat bucuria mea a fost şi faptul că l-am convins şi pe soţul meu să vină cu mine.

Anul acesta, am participat di nou. Grupul de 52 de pelerini era format din credincioşi din parohiile din Vicenza, Villafranca di Verona şi Udine.

La ora 5 dimineaţa ne-am întâlnit în faţa parohiei „Araceli Nuova”, la Sala „badantelor”. După urcarea în autocar ne-am început lunga călătorie cu rugăciunile de dimineaţă şi cele pentru călătorie pentru ca Domnul să ne protejeze în drumul nostru. Aproximativ pe la ora 07.00 ne-am oprit la Palmanova, unde au urcat pelerini de la Misiunea româneasca San Cristoforo din Udine.

În jurul orei 8 am ajuns la Trebiciano, unde, în Biserica Sf. Andrei, am participat la Dumnezeiasca Liturghie în limba română, celebrată de părinţii Ioan Mărginean-Cociş, Dumitru Petrovan şi Raimondo Salanschi. După liturghie am luat micul dejun în parohie şi apoi am pornit la drum.

La ora 13 ne-am oprit în Croaţia unde am luat prânzul într-un restaurant de lângă autostradă. De-a lungul drumului am privit ca nişte copii peisajele frumoase pe lângă care am trecut.

Ajunşi la Medjugorje, la pensiune, am luat cina ca într-o familie, cunoscându-i mai bine şi pe cei de la Villafranca şi Udine. Sunt, într-adevăr, nişte persoane pozitive, dornice să ne cunoască şi să facă amiciţie.

Duminică dimineaţa, la ora 6, am pornit spre Muntele Crucii, spre Krizevac. Drumul Crucii este format din bolovani ascuţiţi, unii dintre ei şlefuiţi de milioanele de pelerini. Oameni de toate vârstele urcă Muntele Krizevac. Mulţi sunt desculţi şi pentru a se îmbărbăta rostesc rugăciuni. Ajunşi în vârful muntelui am avut parte de o imagine incredibilă şi o senzaţie de nedescris. Oamenii, ajunşi sus, se rugau într-o linişte profundă la Crucea Mântuitorului pentru ei şi pentru toţi cei dragi ai lor.

Coborâtul este aproape la fel de greu ca şi urcuşul, dar când este vorba de credinţă, aceasta depăşeşte orice barieră. La coborâre ne-am ajutat unii pe alţii ca într-o familie. Ajunşi jos, ne-am îndreptat cu autocarul spre Statuia de Bronz a Mântuitorului şi de acolo la „Villaggio della Madre” sau „Satul Mamei”. A fost construit în 1993, în timpul războiului din Bosnia şi Herţegovina de către Slavko Barbaric împreună cu Surorile Franciscane din Herţegovina. Ea a apărut din necesitatea de a găzdui copiii afectaţi de pierderea părinţilor în timpul războiului.

Aici ne-am întâlnit cu enoriaşii din parohia din Rimini, veniţi şi ei în pelerinaj, şi împreună am celebrat Sf. Liturghie şi am făcut un Parastas pentru cei adormiţi întru Domnul.

După prânz am plecat spre comunitatea „Cenacolo”. Oaspeţii acestei comunităţi sunt în mare parte persoane tinere. Sunt foşti drogaţi, marginalizaţi, discriminaţi, daţi afară din propria casă, alungaţi din colectivitate. Ei au găsit aici un refugiu şi un prieten: pe Isus. Acum au o Mamă. Au un Tată. Au fraţi. Au îndrumători spirituali. Apartenenţa aceasta le dă curaj să lupte mai departe cu slăbiciunile, cu bolile, cu îndoiala, teama, nesiguranţa, cu toate necazurile şi durerile vieţii lor. Se sprijină unul pe celălalt. Se sprijină pe Isus. E o nouă şansă, pe care ei o fructifică, nu fără eventuale recăderi. Dar se ridică din nou, ajutaţi de Îngerii Păzitori. Foştii drogaţi au aflat că acolo unde nu există comunicare, relaţiile, chiar şi familiale, se deteriorează. Ei au trăit minciuna, ataşamentul faţă de bani, faţă de false valori. Şi astfel, într-o lume de incertitudini – au aflat într-o zi că religia este singura certitudine. Au învăţat să comunice între ei. Singurul capital care le-a rămas a fost viaţa lor pe care au învăţat s-o preţuiască la adevărata valoare. Aici am învăţat că o îmbrăţişare şi un cuvânt bun reuşesc să facă persoanele fericite; în acele locuri domină pacea, liniştea sufletească, acolo toţi sunt fraţi şi surori şi nimeni nu critică pe nimeni in mod distructiv.

La urmă ne-am deplasat la o altă comunitate, numită „Casa dello Spirito Santo”, condusă de don Primo Martinuzzi. Părintele Primo a fost un renumit psiholog şi psihoterapeut din Roma care, venind la Medjugorje, a lăsat totul: bani, avere, carieră şi s-a făcut preot. În comunitatea lui multe femei, cu orice tip de problemă, sunt ajutate în mod gratuit. Ceea ce este specific acestor comunităţi este faptul că ele trăiesc doar din providenţă.

După introducerea făcută de doamna doctor Laura, am asistat la două mărturii ale unor doamne care m-au lăsat fără cuvinte. Evenimentele prin care au trecut acele persoane m-au făcut să apreciez orice în jurul meu şi să fiu mulţumită de tot ceea am şi de tot ceea ce îmi dă Bunul Dumnezeu. Sunt convinsă că multe există mereu persoane care sunt nemulţumite pentru ceea ce au, nu le ajunge niciodată nimic, doresc mereu „ultimele” lucruri care apar pe piaţă, însă atunci când am văzut că acele comunităţi pot trăi fără televizoare, telefoane mobile, calculatoare, etc. am înţeles că valorile adevărate după care trebuie să alegăm sunt cele spirituale, nu cele materiale. Ei trăiesc din iubire, în iubire, credinţă şi rugăciune.

Luni dimineaţa la ora 6 ne-am îndreptat, pe jos, spre Colina Podrobo pentru a asista la Apariţia Sfintei Fecioare Maria. Cu noi, pe acelaşi drum, o imensă mulţime de oameni, venită din toate colţurile lumii.

Ajunşi sus pe colină, ghida ne-a vorbit despre apariţiile Fecioarei la Medjugorje şi despre istoria acestei localităţi. Pe măsură ce aflam mai multe lucruri eram parcă confuză din cauza numărului mare de informaţii. Ceea ce am simţit a fost un sentiment incredibil.

După rugăciunea pe care fiecare am rostit-o fiecare personal la statuia Preacuratei Fecioare Maria, am început să coborâm. Ajunşi jos, la Crucea Albastră, lumea recita Rozariul şi cânta. În momentul apariţiei s-a făcut o linişte deplină. În acel silenţiu am văzut oameni care cădeau în genunchi, ţipau sau leşinau.

După apariţie ne-am întors la Pensiune pentru a binecuvânta obiectele cumpărate şi să ne pregătim pentru întoarcerea în Italia.

Am învăţat multe mergând la Medjugorje. Acolo am văzut cum se luptă binele cu răul, cât de puternică este rugăciunea în comunitate şi cât de chinuit este cel rău atunci când suntem uniţi între noi. M-am întors acasă mai liniştită, mai împăcată cu mine însumi. Am primit multe haruri şi mă rog la Dumnezeu să mă ajute să adun cât mai multe ca să pot da şi altora. Îi mulţumesc lui Hristos că şi-a dat viaţa pentru noi din iubire pentru a ne salva şi Sfintei Fecioare Maria pentru că continuă să ne înveţe să ne rugăm şi mijloceşte pentru noi la Fiul Său Unul născut.