Română | Italiano
AcasăŞtiri20163 Iulie: Pelerinajul credincioşilor din Parohiile Vicenza şi Villafranca de Verona la ...
Arhivă foto
Anul: 2023 » Eveniment: „Copiii constructori ai păcii”. Întâlnire interculturală şi interreligiosă despre pace la Livorno » Titlu: 11727.jpg

Anul: 2023

Eveniment: „Copiii constructori ai păcii”. Întâlnire interculturală şi interreligiosă despre pace la Livorno

Titlu: 11727.jpg

Ştiri

Pelerinajul credincioşilor din Parohiile Vicenza şi Villafranca de Verona la Sanctuarul Madonna della Corona (VR)

Pelerinajul credincioşilor din Parohiile Vicenza şi Villafranca de Verona la Sanctuarul Madonna della Corona (VR)

„O zi minunată cu oameni minunaţi”, a fost titlul albumului fotografic publicat pe internet de părintele protopop Raimondo Salanschi, cu ocazia Pelerinajului comunităţilor din Vicenza şi Villafranca la Sanctuarul Madonna della Corona (VR).
Cu siguranţă, ziua de duminică, 3 iulie, a fost una de neuitat pentru toţi participanţii la Pelerinaj. Putem spune negreşit că a fost între cele mai reuşite pelerinaje organizate de cele două parohii.
Noi, cei din Vicenza, de dimineaţă cu mic cu mare ne-am adunat în Sfânta Biserică pentru a participa la slujbă, celebrată în Biserica noastră pentru a nu lăsa credincioşii rămaşi acasă fără Dumnezeiasca Liturghie duminicală.
După ceremonie, pe tonul frumoaselor noastre cântece mariane, am pornit într-un numeros grup cu autocarul către Monte Baldo (VR), pe al cărui perete vertical, între stânci, se află Sanctuarul Madonna della Corona, şi unde se poate venera Fecioara Maria reprezentată pe o statuie de piatră regăsită în mod miraculos în 1522.
La început, locul a fost un aşezământ monastic legat de Mănăstirea Sf. Zeno din Verona. În anul 1437 schitul a trecut sub Ordinea Cavalerilor de Malta. Mai târziu, între 1480-1522 pe acel loc a fost construită o biserică. Din 1625 sanctuarul a suferit mai multe modificări şi restaurări, iar între 1975-1978 au loc alte restructurări funcţionale pentru ca locul să fie mai accesibil pelerinilor. După finalizarea lucrărilor, la 4 iunie 1978, mănăstirea a fost sfinţită de către papa Ioan Paul al II-lea.
La sosire, am fost întâmpinaţi de Pr. Dumitru Petrovan, parohul comunităţii din Villafranca de Verona şi de un grup de enoriaşi ai dânsului, cu care am luat prânzul, şi cărora le mulţumim pe această cale pentru amiciţia de care dau dovadă.
După masă, împreună cu grupul de la Villfranca, am parcurs „Calea Crucii” - drumul pe care l-a făcut Mântuitorul nostru Isus Hristos înaintea morţii Sale -, care s-a încheiat chiar la uşa Sanctuarului.
La intrare, după o scurtă pauză de odihnă, ne-a întâmpinat ghidul Sanctuarului, părintele Pietro, care ne-a prezentat minuţios istoria Sanctuarului.
După trecerea Porţii Sfinte, am au avut ocazia să vizităm amănunţit întregul complex bisericesc: biserica mare, capela mărturisirilor, muzeul, subsolul mănăstirii cu importante vestigii istorice, etc.
A fost, într-adevăr, o zi de neuitat.
La final, nu ne rămâne decât să mulţumim Bunului Dumnezeu, organizatorilor i tuturor celor care s-au implicat pentru reuşita acestui minunat pelerinaj!
Diana Ţicău, Parohia / Parrocchia Vicenza

 

Evenimente foto legate de această ştire

Pentru a trimite o ştire, vă rugăm să folosiţi acest  formular.