Anul: 2020
Eveniment: Hramul Parohiei Roma Nord şi Sărbătorirea Unirii din 1859
Titlu: 11638.jpg
Arhivă foto
|
Ştiri“Am pornit cu colindatu’ Şi de-alungul şi de-a latul...”“Am pornit cu colindatu’ Şi de-alungul şi de-a latul...” Urmând îndemnul cântecului “Măi copchile ia sama ghine/Ca să ducă obiceiul, când or creşte-ai tăi copchii”, micuţii românaşi s-au reunit de la începutul postului de două ori pe săptămână la parohia “Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Forli pentru a colinda, a păstra nealterate tradiţiile româneşti şi a aduce şi aici, departe de casă, ambianţa sărbătorilor de acasă. Colindele sunt punţi între generaţiile prezentului şi ale trecutului, exprimând legătura noastră cu Cristos; sunt glasul sfânt al Sfintei Evanghelii ce poartă prin veacuri cuvântul tainic al Naşterii Sfinte, transmis în casele drept credincioşilor creştini. Prin colinde se exprimă iubirea şi recunoştinţa tuturor creştinilor pentru darul dumnezeiesc al Întrupării Fiului şi Cuvântului lui Dumnezeu pentru mântuirea noastră a tuturor. Ascultând Povestea lui Moş Nicolae, micuţii colindători s-au bucurat de cadourile lăsate pentru ei la biserică de Sfântul Nicolae. Au purtat colinda lor şi la inaugurarea sărbătorilor de iarnă prin aprinderea luminilor Bradului din Forli, cântând “O brad frumos” în limba lor maternă. În atmosfera melodioasă a colindelor, copiii au îmbrăcat bradul şi au pregătit “Ieslea” la biserică. Colindele nu se rostesc ci sunt cântate deoarece prin cântec sau melos sunt menite să se adreseze deopotrivă minţii şi sufletului. Colindele româneşti ne-au umplut inimile de bucurie şi speranţă şi la prânzul organizat cu voluntarii şi Consiliul parohiei “Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”. Plini de bucuria şi speranţa Naşterii Mântuitorului, copiii au pornit să împărtăşească această bucurie şi altor enoriaşi, colindatul fiind o sărbătoare a comunităţii, a celor care colindă precum şi a celor care primesc colindătorii răsplătindu-i cu daruri şi contribuind astfel la păstrarea datinii străvechi. Duminică 18 decembrie copiii din parohie au prezentat un “colac de colinde”, aducând în sufletul enoriaşilor atmosfera sărbătorilor de acasă. Invocat de glasurile micuţilor colindători a sosit şi Moş Crăciun aducându-le copiilor multe daruri. Părintele paroh a împărţit mere şi nuci colindătorilor. După Sfânta Liturghie s-a făcut şi un Parastas pentru eroii de la Revoluţia română din 1989 care şi-au jertfit vieţile pentru libertatea de care noi azi ne bucurăm, având încrederea că rugăciunile noastre pot contribui la refacerea sufletului românesc deoarece este mare nevoie de unitate în spirit. În seara de Ajun, micuţii colindători, însoţiţi de familiile lor, s-au întâlnit din nou la Biserică şi după ce au colindat, au pornit colindul pe uliţele Forli-ului la casele enoriaşilor care au deschis porţile caselor şi a sufletelor pentru a primi vestea Naşterii Mântuitorului lumii. Vor continua colindatul cu Sorcova şi Pluguşorul până la Bobotează. “Ţâne gazdă masa-ntinsă Şi luminan-n geam aprinsă, Că-i vremea umblatului, Peste vatra satului, Pe potecă de mătasă, Dintr-o casă-n altă casă. Să ne-adune bun cu bun Sfânta sară de Crăciun, Că-i mai sfântă decât toate La mulţi ani cu sănătate!”
Claudia David
Evenimente foto legate de această ştirePentru a trimite o ştire, vă rugăm să folosiţi acest formular. |
Parohii
|