Anul: 2023
Eveniment: „Copiii constructori ai păcii”. Întâlnire interculturală şi interreligiosă despre pace la Livorno
Titlu: 11717.jpg
Arhivă foto
|
ŞtiriSărbătoarea Crăciunului în Parohia din VicenzaÎn contextul contemporan asistăm, din păcate, la pierderea tradiţiilor legate de sfinţii şi de sărbătorile din această perioadă a anului dar şi la simplificarea obiceiurilor. Pentru a promova frumoasele tradiţii româneşti specifice sărbătorilor de iarnă, în fiecare an, cu ocazia Praznicului Naşterii Domnului, Parohia din Vicenza, organizează o serie de activităţi cu copiii şi părinţii acestora. Astfel, anul acesta, pe toată perioada Postului Crăciunului, în fiecare seară de vineri, copiii împreună cu părinţii lor au participat la întrunirile pentru deprinderea colindului tradiţional românesc ţinute, pentru prunci, de animatoarea Diana Ţicău şi de doamna preoteasă Monica Salanschi, iar pentru adulţi de pr. paroh Raimondo Salanschi. De asemenea, tot pentru copii a fost organizată Şcoala Duminicală. Lecţiile au fost prezentate de aceeaşi doamnă preoteasă ajutată de Claudia Calestru. În apropierea Crăciunului, duminică 18 decembrie, animatoarele, alături de prunci, au împodobit în sfântul lăcaş un frumos brad de Crăciun. Toate activităţile au culminat în ziua de Crăciun când, după Sfânta Liturghie, au fost prezentate exponatele realizate de copii în perioada când aceştia au participat la Şcoala Duminicală şi s-a susţinut extraordinarul Concert de Crăciun de către două coruri, cel de copii şi cel de adulţi. În prima parte a concertului, Corul de copii a susţinut o serie de colinde tradiţionale. În repertoriul coralei s-au regăsit colinde precum: „Astăzi s-a născut Hristos”, „Deschide uşa creştine”, „Săniuţa fuge”, „Moş Crăciun”, „O brad frumos”, „O ce veste minunată” etc.. În a doua parte a concertului, Corul de părinţi, dirijat de părintele Raimondo Salanschi, a interpretat colindele: „Iată vin colindători”, „Aseară pe-nserate”, „Cerul şi Pământul”, „Trei păstori”, „Sus la poarta raiului”. La final, părintele Raimondo Salanschi a ţinut un cuvânt de mulţumire adresat părinţilor pentru faptul că şi-au dedicat timp pentru ca să-şi aducă copiii la repetiţiile de colinde, şi de felicitare copiilor care s-au ostenit la realizarea serbării. Un moment foarte apreciat de copii a fost prezenţa lui Moş Crăciun, care, la terminarea programului, i-a răsplătit cu daruri, atât pe copiii care au făcut parte din cor, cât şi pe ceilalţi copii prezenţi în biserică. Gica Calestru
Evenimente foto legate de această ştirePentru a trimite o ştire, vă rugăm să folosiţi acest formular. |
Parohii
|