Anul: 2020
Eveniment: Hramul Parohiei Roma Nord şi Sărbătorirea Unirii din 1859
Titlu: 11645.jpg
Arhivă foto
|
ŞtiriSărbătoarea Crăciunului şi al Noului An în Parohia VicenzaNaşterea Domnului este ziua în care Cuvântul lui Dumnezeu, care a luat trup omenesc în sânul Mariei, a venit să locuiască între noi. Cel care este Atotputernic s-a făcut mic şi neputincios la Betleem. “Cel care nu avea trup, Cuvântul – spunea Sfântul Grigore de Nazianz – s-a întrupat”. Prin naştere sa, Hristos s-a făcut asemenea nouă, în ciuda limitelor noastre, şi ne-a primit cu toate defectele noastre. El ni s-a dăruit fără rezerve, ajutându-ne să înţelegem că Iubirea le învinge pe toate, fiindcă cine rămâne în iubire locuieşte în Dumnezeu şi Dumnezeu locuieşte în el (1 In 4,15). Ca în fiecare an, Crăciunul ne cheamă să celebrăm acest mister: în simplitatea şi în sărăcia unei grote, primit de Maria şi Iosif, salutat de simplii păstori, Fiul lui Dumnezeu a venit în lume ca să le aducă oamenilor pacea şi mântuirea Tatălui. Şi nouă, asemenea păstorilor, ni se cere să ascultăm vocea îngerilor şi să deschidem casa noastră Celui care stă la uşă şi bate. “Nu vă temeţi! – ne îndemna Sfântul papă Ioan Paul al II-lea - Deschideţi-i larg porţile lui Cristos!”. Angelus Silesius, poet şi mistic german din secolul al XVIII-lea, spunea adesea: “De o mie de ori de s-ar naşte Cristos la Betleem, dar în tine nu s-ar naşte, eşti pierdut pentru veşnicie!” În fiecare an, la 25 decembrie, credincioşii din Parohia Vicenza îl aşteaptă pe Hristos Domnul, aşa cum L-au aşteptat strămoşii noştri, retrăind prin viersuirea colindelor bucuria celor care au fost martori ai Naşterii Sale. Colindul românesc, prin forma sa simplă şi prin mesajul pe care-l exprimă, este glasul sfânt al Sfintei Evanghelii şi al Bisericii extins sau transmis în sufletele şi-n casele credincioşilor creştini. În Ajunul Crăciunului pr. Raimondo Salanschi cu familia acestuia, împreună cu un numeros grup de colindători au dus vestea Naşterii Domnului credincioşilor din parohie. Ziua următoarea, în cea cea de Crăciun, după Dumnezeiasca Liturghie, a urmat tradiţionalul concert de Crăciun, susţinut de copiii parohiei. Copiii, dirijaţi de către doamna preoteasă prof. Salanschi Monica, au fost pregătiţi timp de două luni tot de către ea şi profităm de ocazie să-i mulţumim pentru timpul pe care l-a dedicat îngeraşilor noştri. Printre colindele cântate amintim: „Deschide uşa creştine”, „Astăzi s-a născut Hristos”, „Moş Crăciun”, „O, ce veste minunată”, „Sus la poarta raiului”, „Săniuţa fuge”, „Trei păstori”, ş.a. Anul 2017 s-a terminat în comunitate cu tradiţionalul „Revelion în comunitate”, dedicat în acest an familiilor. La cină au fost prezente multe familii cu copii, majoritatea botezaţi în biserica noastră parohială. Mulţumim lui Dumnezeu pentru toate darurile pe care ni le-a dăruit în anul 2017 şi invocăm binecuvântarea sa pentru cel nou în care am intrat.
Biroul de Presă / L'Ufficio Stampa
Evenimente foto legate de această ştirePentru a trimite o ştire, vă rugăm să folosiţi acest formular. |
Parohii
|